Hidrosfera și calitatea apei c7

Temperatura apelor curgătoare – este dependentă de o serie de factori:

variaţiile de temperatură ale aerului;

relieful;

sursele de alimentare;

poziţia geografică;

dinamica apelor (mişcarea turbulentă, etc.).

Apele cu adâncimi relativ reduse (de ordinul zecilor de cm, câţiva metri) prezintă în general o homotermie, în cazul râurilor şi fluviilor cu adâncimi foarte mari (50 – 100 m) se manifestă o uşoară stratificaţie termică. Apare un orizont superior gros, caracterizat de o permanentă amestecare şi omogenizare a temperaturii şi un orizont de apă situat la adâncime, unde temperatura este cu cca. 1,5 – 1 grd. C mai mică.

În profil transversal – în general temperatura apei este uniformă de la un mal la celalalt , însă vara, temperatura este uneori mai ridicată în zona malurilor cu 1 până la 3 grd. C.

În profil longitudinal – temperatura apelor poate avea variaţii semnificative între zona de izvor şi zona de vărsare, această variaţie este mai accentuată în cazul cursurilor de apă a căror direcţie de curgere este dezvoltată predominant N – S şi mai redusă în cazul cursurilor de apă ce curg pe direcţia paralelelor.

Dunărea, care are o direcţie de curgere aproximativ V – E evoluează de la o temperatură medie anuală de 8,5 grd. C la Ulm, 9,5 grd. C la Lintz, 11 grd. C la Budapesta până la 12,7 grd. C la Sulina, rezultă o amplitudine medie anuală de 4,2 grd. C între cursul superior şi cel inferior. Amplitudinea în sezonul cald este mai pronunţată: 16,4 grd. C la Lintz până la 26 grd. C la Tulcea.

Variaţii mari de temperatură, în regim transversal se remarcă la râurile care străbat diverse unităţi de relief (în cazul Oltului – temperatura medie anuală diferă cu 3 până la 6 grd. C între sectorul superior şi cel inferior, iar în timpul verii amplitudinea ajunge la valori de 7 – 11 grd. C).

Pe râurile din zona temperată şi zona rece se remarcă variaţii termice lunare şi diurne.

Râurile din zonele calde prezintă variaţii mici de temperatură de la un sector la altul, precum şi de la un sezon climatic la altul.

Regimul de îngheţ al râurilor

formarea acelor de gheaţă – imprimă apei un aspect de vată înmuiată;

gheaţă la maluri – datorită vitezei mai scăzute a apei;

sloiuri plutitoare;

năboi (zai) - gheată buretoasă în masa apei;

gheaţă la fund – cristale de gheată formate pe blocurile de piatră – mai ales la munte unde temperaturile scăzute persistă

Îngheţul complet al râurilor

Datorită scăderii continue a temperaturii şi creşterii densităţii sloiurilor de gheaţă, care încep să se sudeze între ele – se formează podul de gheaţă. Aceste procese sunt specifice cursurilor de apă din zonele temperată şi rece

Date asupra chimismului apei din râuri

Pâraiele, râurile şi fluviile, datorită acţiunii de dizolvare exercitate, precum şi prin debitul solid pe care il tranzitează, conţin în general o anumită cantitate de săruri minerale dizolvate. Gradul de mineralizaţie este influenţat de sursele de alimentare (râurile alimentate din ape subterane au în general o mineralizaţie mai ridicată decât cele cu alimentare pluvio-nivală)

Clasificarea râurilor din România în funcţie de compoziţia lor chimică:

clasa apelor bicarbonatate – predomină anionul bicarbonat (HCO3-);

clasa apelor clorurate – predomină anionul Cl-;

clasa apelor sulfatate – anionul sulfat (SO4-) are o pondere mai mare de 50%

Râurile din clasa de ape bicarbonatate, cu grad de mineralizaţie de până la 200 mg/l – râuri răspândite în Carpaţii Olteniei (munţi vulcanici), Meridionali şi apuseni (cursul superior al Mureşului, Târnavelor, Bistriţei, Moldovei, Argeşului, Jiului, etc.);

Râurile din clasa de ape bicarbonatate, cu grad de mineralizaţie mediu (200 – 500 mg/l) – sunt răspândite în regiunile calcaroase şi argiloase din Podişul Transilvaniei, Câmpiei de Vest, Câmpiei Române, Subcarpaţii Moldovei (Cursul mijlociu al Siretului, Moldovei, Bistriţei, mijlociu şi inferior al Dâmboviţei, Argeşului, Vedei, Begăi, Someşului, etc.);

Râurile din clasa de ape bicarbonatate, cu grad de mineralizaţie cuprins între 500 - 1000 mg/l – caracteristice pentru regiunile secetoase din sudul Olteniei, Dobrogea de Nord şi Podişul Moldovei (Bârlad şi afluenţii săi, Teliţa, Slava, Casimcea, etc.);

Râurile din clasa apelor clorurare – străbat regiunile cu depozite de sare, fapt de determină o mineralizaţie de 500 – 1000 mg/l NaCl (Trotuşul, Tazlăul, Râmnicu-Sărat, Slănic de Prahova, Târnava Mica la Sovata, etc.);

Râurile din clasa apelor sulfatate – restrânse ca număr, mineralizaţie ridicată (2000 mg/l), se întâlnesc în Câmpia Moldovei (Jijia, Bahlui, , etc.)