Impact Antropic

Impactul antropic asupra ecosistemelor este multiplu şi semnificativ şi rezultă din dezvoltarea fără precedent a societăţii umane. Conştientizarea responsabilităţii pentru protecţia mediului ambiant a determinat o serie de acţiuni la diferite nivele (mondial, continental, regional/zonal, naţional, local). La nivelul Uniunii Europene concertarea politicilor de mediu a început de mai bine de 30 de ani. La reuniunea desfăşurată la Paris în octombrie 1972, şefii de stat şi de guvern au invitat instituţiile comunitare să elaboreze un program de acţiune în materie de mediu. Programul prezentat de către Comisie a fost adoptat de către Consiliu în noiembrie 1973, apoi înnoit şi completat în 1977 şi în 1983. El pune accentul pe caracterul preventiv al politicii de mediu care trebuie să urmărească evitarea poluării şi subliniază că aceasta trebuie să se desfăşoare în paralel şi concomitent cu dezvoltarea economică şi socială. De asemenea, se pune problema aplicării principiului "poluatorul plăteşte", potrivit căruia poluatorului îi revin cheltuielile ocazionate de prevenirea şi repararea daunelor ecologice. Al treilea program (din 1983) evidenţiază şi mai accentuat implicaţiile protecţiei mediului pentru industrie, agricultură, producerea de energie şi transporturile.

Ca şi în alte domenii, Actul Unic European a dat un nou impuls politicii comunitare adăugând tratatului un titlu consacrat mediului, devenit titlul XIX odată cu tratatul de la Amsterdam. Articolul 130R (art. 174 nou) prevede că politica Comunităţii este fondată pe principiul precauţiei, al acţiunii preventive, al corectării cu prioritate la sursă a prejudiciilor aduse mediului şi „poluatorului plăteşte", iar art. 6 prevede că "exigenţele de protecţie a mediului trebuie să fie integrate în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Comunităţii în vederea promovării unei dezvoltări durabile". Articolul 130S (art. 175 nou) acordă Consiliului puterea de a hotărî asupra măsurilor necesare, iar art. 130T (art. 176 nou) precizează că acestea "nu sunt un obstacol în menţinerea şi stabilirea de către fiecare stat membru a măsurilor susţinute de protecţie", cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu tratatul şi notificate de către Comisie. Al 5- lea program adoptat în decembrie 1992 este axat pe implementarea unei "dezvoltări durabile" şi propune alături de adoptarea instrumentelor legislative, recurgerea la instrumente fondate pe legile pieţei (stimulente economice şi fiscale). Comisia a propus în ianuarie 2001 al 6 - lea program pentru 2010, având ca domeniu de intervenţie prioritară schimbarea climatică, sănătatea şi mediul, natura şi diversitatea biologică, gestiunea resurselor naturale. Cu ocazia punerii în aplicare a reformei Fondurilor structurale, Comisia a vegheat ca o clauză privind protecţia mediului să fie inserată în cadrul granturilor comunitare, plăţile putând fi suspendate dacă proiectele selectate nu respectă regulile comunitare privind mediul. Un regulament al Consiliului emis în 1990, a creat o Agenţie Europeană pentru Mediu, cu sediul la Copenhaga, şi o reţea europeană de informare şi observare a mediului, în timp ce un regulament din 1992 instituie un sistem financiar pentru mediu (LIFE) (prevăzut prin regulamentul din 17 iulie 2000 cu un total de 640 milioane de euro pentru perioada 2000-2004). Alte acte comunitare vin să asigure libertatea de acces la informaţiile referitoare la mediu, un sistem de atribuire a unei etichete ecologice comunitare pentru a îmbunătăţi informarea consumatorilor în ceea ce priveşte impactul produselor asupra mediului, şi promovarea produselor ecologice. Un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) este disponibil, la care pot participa în mod voluntar întreprinderile industriale, şi alte organizaţii.

În domeniul mediului, Comisia a decis pentru prima dată să ceară Curţii să aplice constrângeri statelor membre care nu au executat hotărârile ei. Curtea a condamnat pentru prima dată un stat membru în 2000 – Grecia - pentru nerespectarea unei hotărâri cu privire la violarea directivelor comunitare în materie de deşeuri toxice şi periculoase. Comisia a decis în decembrie 2000 să sesizeze Curtea în vederea fixării de constrângeri pentru Germania şi Marea Britanie, pentru nerespectarea hotărârilor luate în 1998 şi 1993, aceeaşi procedură fiind angajată în mai 2001 pentru Spania pentru neexecutarea unei hotărâri din 1998.

Comisia a adoptat la 9 februarie 2000 o Carte albă, referitoare la responsabilitatea asupra mediului, pentru a asigura punerea în aplicare a principiului "poluatorul plăteşte". Două niveluri de responsabilitate sunt luate în considerare: responsabilitatea pentru pagubele cauzate persoanelor şi bunurilor sau biodiversivităţii prin activităţi periculoase, şi responsabilitatea pentru greşeala pricinuită resurselor naturale (faună şi floră), ca rezultat la activităţilor nepericuloase.

In România daunele economice aduse ca urmare a efectelor limitative ale poluării rezultate din diferitele activităţi umane sunt considerate a fi de circa 20% din producţia agricolă potenţială. Datele statistice arată ca la nivelul anului 2004 impactul antropic (uneori amplificat de fenomenele naturale) este prezent pe importante suprafeţe.

Eroziunea hidrica afectează 6,3 milioane ha, din care 2,3 milioane amenajate cu lucrări antierozionale, în prezent degradate puternic în cea mai mare parte; această eroziune hidrică, împreună cu alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol de până la 41,5 t/ha/an.

Eroziunea eoliana se manifesta pe aproape 0,4 milioane ha, cu pericol de extindere datorită faptului că în ultimii ani, s-au defrişat unele păduri şi perdele de protecţie din zone susceptibile acestui proces de degradare.

Conţinutul excesiv de schelet in partea superioara a solului afectează circa 0,3 milioane ha.

Saraturarea solului se resimte pe circa 0,6 milioane ha, cu unele tendinţe de agravare in perimetrele irigate sau drenate si iraţional exploatate, sau in alte areale cu potenţial de saraturare secundara, care însumează încă 0,6 milioane ha.

Deteriorarea structurii si compactarea solului ("talpa plugului") se manifestă pe circa 6,5 milioane ha; compactarea primara este prezenta pe circa 2 milioane ha terenuri arabile, iar tendinţa de formare a crustei la suprafaţa solului, pe circa 2,3 milioane ha.

Poluarea chimica a solului afectează circa 0,9 milioane ha, din care poluarea excesivă circa 0,2 milioane ha; efecte agresive deosebit de puternice asupra solului produce poluarea cu metale grele (mai ales Cu, Pb, Zn, Cd) şi bioxid de sulf, identificata in special in zonele Baia Mare, Zlatna, Copsa Mica.

Poluarea cu petrol si apa sărata de la exploatările petroliere si transport este prezenta pe circa 50 mii ha.

Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 15 mii ha, aceasta constituind forma cea mai grava de deteriorare a solului, întâlnita in cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, in bazinul minier al Olteniei. Pretabilitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a scăzut cu 1-3 clase, astfel ca unele din aceste suprafeţe au devenit practic neproductive.

Acoperirea solului cu deşeuri si reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul agricol a circa 18 mii ha terenuri agricole si lunci.

Degradarea solului reprezintă afectarea lui gravă, cu pierderea capacităţii de producere vegetală. Contaminarea solului este determinată de poluarea cu elemente si/sau compuşi toxici. In funcţie de gradul de contaminare creşterea şi dezvoltarea plantelor este mai mult sau mai puţin afectată.

Activităţi economice susceptibile de a afecta ecosistemele. In cadrul ecosistemelor resursa practic neregenerabilă şi care este drastic afectată este solul. Degradarea solului rezultă din agricultură, silvicultură, minerit, exploatarea lemnului, industria alimentară (mari complexe industriale de industrie alimentară) depozitarea deşeurilor. Activităţile menţionate mai sus nu sunt în general percepute la nivelul opiniei publice ca nefiind generatoare de probleme de mediu / sol. De menţionat că nu este necesară obţinerea unui aviz de mediu pentru deschiderea unei ferme agricole! Afectarea solului rezultată din folosirea necorespunzătoare a terenurilor în agricultură (sau datorită defrişărilor din silvicultură) este foarte gravă, datorită pierderilor (prin eroziune) a principalilor constituenţi ai solului (şi în primul rând a materiei organice).

Exemplificarea degradări solului în urma unor astfel de activităţi este prezentată în fig.1 (eroziune în urma defrişărilor).

Contaminarea solului (si/sau degradarea lui parţială, pe zone mai mult sau mau puţin restrânse) rezultă din următoarele activităţi economice:

1. Industrii energetice

1.1. Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 50 MW;

1.2. Instalaţii pentru rafinarea ţiţeiului şi prelucrarea gazelor;

1.3. Cuptoare de cocs;

1.4. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a cărbunelui.

2. Producţia şi prelucrarea metalelor

2.1. Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereului metalic (inclusiv a minereului cu conţinut de sulf);

2.2. Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului (topire primară ori secundară), inclusiv instalaţii pentru turnarea continuă, cu o capacitate maximă