Legislația mediului

Capitolul 1

Noţiuni introductive

1. Cuvinte cheie: dreptul mediului, mediu înconjurător, resurse naturale, conservarea naturii, echilibru ecologic, calitatea mediului, protecţia mediului, poluare, monitorizarea mediului, dezvoltare durabilă.

2. Problematică: Analiza relaţiilor existente între activităţile de protecţie a mediului înconjurător şi dezvoltarea socio-economică impune analizarea unor termeni des utilizaţi în practică.

2. 1. Noţiunea de mediu înconjurător

Mediul înconjurător este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă, fiind susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale componente, de reglementare juridică . Aşa cum reiese din literatură, această noţiune nu este definită într-un mod unitar, ambiguitatea termenului fiind consecinţa conotaţiei date în diverse domenii - ştiinţele naturii, arhitectură, urbanism, drept etc. Spre exemplu, ecologii văd ,,mediul” un ansamblu format din comunităţile biologice şi factorii abiotici (sau altfel spus ansamblul de elemente şi echilibre de forţe concurente, de natură diversă, care condiţionează viaţa unui grup biologic. Sunt şi definiţii mai cuprinzătoare, de exemplu, un autor defineşte mediul înconjurător ca fiind ,,reprezentat de mulţimea factorilor naturali şi artificiali, de ordin biologic, fizico-chimic şi social, capabili să influenţeze direct sau indirect starea componentelor abiotice şi biotice ale biosferei”. Alte definiţii au în vedere elemente comune precum: viaţa omului, calitatea vieţii şi fiinţa umană . Arhitecţii consideră mediul drept zona de contact între un spaţiu construit şi mediul ambiant (natural şi artificial) .

În DEX, mediul este definit ca fiind ,,natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află fiinţele şi lucrurile”. Mediul, în acest caz, apare ca un sistem infinit sau ca un mediu general. Se spune însă că orice fiinţă vie are un mediu înconjurător al ei, care îi influenţează creşterea, dezvoltarea şi comportamentul. Ansamblul forţelor care acţionează imediat şi nemijlocit asupra unei fiinţe constituie mediul eficient . Conform dicţionarului Grand Larousse (1972) mediul este definit ca ,,ansamblul de elemente naturale ori artificiale care condiţionează viaţa omului”, fără a se avea în vedere şi termenul de protecţie. Sunt şi lucrări care consideră noţiunea de ,,mediu” sinonimă cu mediul înconjurător, ambiant, ecologic sau de viaţă . În literatură s-a încercat clasificarea tipurilor de mediu după mai multe criterii astfel :

- după componentele biologice: mediu biotic şi mediu abiotic;

- după natura fizică: mediu terestru, aerian şi acvatic;

- după natura chimică: medii dulcicole (lacuri, bălţi), medii salmastre (salinitate medie), sărate (mări) şi foarte sărate;

- după pH: medii acide, alcaline sau neutre;

- după intervenţia antropică: mediu urban, rural, mediu afectat de om şi mediu natural;

- după domeniul întinderii: mediu geografic, operaţional, perceptual şi comportamental.

Într-o altă opinie mediul este reprezentat de: mediul artificial (alcătuit din mediul de cartier, locul de muncă, odihnă, recreere) şi mediul natural (relieful cu peisajele specifice, apele, pădurile, fauna, flora, microorganisme, aerul etc.) .

Mediul ca obiect de protecţie juridică trebuie însă analizat aşa cum diferite acte normative îl definesc ( legi naţionale, reglementări internaţionale) .

Conform Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), factorii de mediu care devin componentele mediului înconjurător se clasifică în: mediul înconjurător natural (care cuprinde factorii naturali ai mediului) şi mediul înconjurător uman (care cuprinde mediul construit şi mediul social).

In opinia reprezentanţilor CE, mediul înconjurător este definit ca fiind ,,ansamblul de elemente care în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimţite” . Un element de noutate în această definiţie este acela că mediul este considerat un bun care aparţine întregii colectivităţi şi, drept consecinţă, acesta nu poate fi lăsat spre folosire la întâmplare.

În Constituţia României termenul de mediu nu este definit în mod expres, însă din textul art. 135 reiese că ,,mediul este cadrul propice creării condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”. De asemenea, în acelaşi articol se precizează că ,,refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic” sunt asigurate de către statul român .

În Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 mediul era definit ca ,,ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”. Definiţia a fost preluată şi în art. 1 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului .

Având în vedere diversitatea elementelor enumerate în definiţie rezultă o multitudine de raporturi juridice care privesc: conservarea şi protecţia componentelor abiotice ale mediului înconjurător, conservarea şi protecţia componentelor biotice ale mediului înconjurător, protecţia factorilor creaţi de om, regimul produselor şi substanţelor toxice, al pesticidelor, organismelor modificate genetic, regimul deşeurilor periculoase, răspunderea juridică, sistemul de monitoring ecologic etc.