Politici și strategii de dezvoltare economică a României

1. POLITICA FISCALĂ

Politica fiscală se va integra în ansamblul politicilor macroeconomice, fiind subordonată obiectivelor generale vizând relansarea durabilă a producţiei interne, creşterea competitivităţii internaţionale a acesteia şi crearea unui mediu favorabil de afaceri, care să stimuleze expansiunea sectorului privat şi investiţiile străine. Abordarea dezechilibrelor fiscale va facilita consolidarea liberalizării economice şi a reformelor structurale, reducând dependenţa bugetului de măsuri care

introduc efecte de distorsiune.

Politica fiscală va fi elaborată respectând următoarele principii. menite să asigure

integrarea politicii fiscale cu celelalte politici economice:

• Promovarea măsurilor de reformă care vor maximiza bunăstarea socială pe

termen lung, şi nu a acelor măsuri ad-hoc care tind să minimizeze costurile sociale pe termen scurt ale reformei.

Astfel, Guvernul va trebui sa limiteze redistribuirea veniturilor prin sistemul de protecţie socială la rezultatul producţiei. Această abordare va permite atingerea unui raport just între resursele alocate protecţiei sociale şi resursele disponibile. În trecut, promisiunile de protecţie socială care au depăşit performanţele economiei nu au putut fi respectate decât cu preţul unor dezechilibre care afectează potenţialul productiv, bunăstarea viitoare şi credibilitatea guvernării. Soluţia sărăciei va fi creşterea economică, şi nu redistribuirea contraproductivă a veniturilor.

• Reducerea intervenţiei statului în economie.

Ca urmare a obsesiei statului puternic, economia României este încă o economie predominant de stat. Deşi cea mai mare parte a producţiei agricole este realizată de sectorul privat, destinaţia principală a acesteia este consumul propriu al gospodăriilor agricole.

Politica fiscală va viza reducerea şi nu amplificarea, intervenţiei statului în economie. Politica fiscală pe termen mediu se va conforma cerinţei de raţionalizare a rolului economic al statului, evitând intervenţiile guvernamentale care generează bariere pentru dezvoltarea sectorului privat.

• Redimensionarea raportului dintre obiectivele pe termen scurt şi cele pe termen lung ale politicii economice în favoarea celor din urmă.

Practica măsurilor de politică economică cu orizont scurt de timp îşi are originea în faptul că politicile economice pe termen scurt tind să fie mult mai convenabile, din punctul de vedere politic, decât cele pe termen lung. De cele mai multe ori însă, rezultatele favorabile pe termen scurt sunt invalidate pe termen lung.

Economia românească nu va deveni competitivă dacă politicile economice îşi asumă, în exclusivitate, obiective pe termen scurt. În acest sens, politica fiscală va fi consecventă în urmărirea unor obiective pe termen mediu şi lung, în ciuda costurilor pe termen scurt.

Aplicarea principiilor enunţate mai sus va permite demontarea cercurilor vicioase în care se află în prezent economia României.

Obiectivele pe termen mediu

Din perspectiva consolidării unei economii competitive, politica fiscală va armoniza rigorile stabilităţii macroeconomice cu obiectivul relansării durabile a creşterii. Politica fiscală va contribui la stimularea economisirii şi a investiţiilor.

Priorităţile politicii fiscale pe termen mediu se referă la:

• controlul deficitului bugetar;

• consolidarea reformei sistemului de impozite;

• creşterea eficienţei operaţionale şi alocative a cheltuielilor bugetare;

• amplificarea transparenţei fiscale.

Controlul deficitului bugetar

Compararea României cu alte ţări în ceea ce priveşte mărimea deficitului bugetar este, în bună măsură, lipsită de relevanţă. Din perspectiva obiectivului reducerii inflaţiei, ceea ce contează este nu atât dimensiunea deficitului bugetar, cât mai ales posibilitatea de finanţare neinflaţionistă a acestuia. În conformitate cu rigorile stabilităţii macroeconomice, deficitul bugetar va fi limitat la cel mult 3%.

Controlul deficitului bugetar se va realiza prin măsuri vizând:

- Dimensionarea cheltuielilor bugetare în raport cu sursele de venituri şi de finanţare neinflaţionistă a sectorului guvernamental. Cheltuielile bugetare au rămas relativ ridicate în raport cu posibilităţile de finanţare neinflaţionistă a deficitului bugetar.

Promovarea unor politici macroeconomice credibile şi eliminarea rigidităţilor din sistemul bancar vor determina reducerea graduală a ratelor dobânzii şi, pe această bază, a ponderii cheltuielilor bugetare cu dobânzile în produsul intern brut.