Protecția și ingineria mediului

Termenul de poluare are în general sensul de impurificare sau viciere, iar din punct de vedere ştiinţific desemnează atribuirea caracterului de nocivitate unui mediu natural din cauza unor substanţe periculoase. În majoritatea lucrărilor din domeniu poluarea are sensul de poluare chimică; în timp semnificaţia sa s-a lărgit căpătând şi alte valenţe: poluare radioactivă, poluare acustică, poluare termică, polare electromagnetică.

Termenul de emisii poate defini o gamă largă de agenţi, de la substanţe chimice, la zgomot şi radiaţii; în cele ce urmează prin emisii se vor înţelege acele substanţe care nu mai sunt folositoare în scopul producţiei, transformării sau consumului şi care sunt eliminate în mediu (nereciclate şi nerefolosite).

Emisiile pot fi clasificate în emisii primare care sunt produse direct de surse identificare sau identificabile şi emisii secundare care sunt produse în aer de interacţiunea dintre emisiile primare sau prin reacţie cu constituenţii naturali ai aerului, cu sau fără activare fotochimică. Din prima categorie fac parte CO, HC, SO2, CO2, NOx, iar din cea de-a doua smogul fotochimic al cărui mecanism probabil de formare a fost descris în detaliu de 13 reacţii chimice, care cuprind peste 200 de compuşi, produse de dr. Caplan şi care au fost acceptate şi reproduse în multe lucrări de specialitate. Smogul fotochimic apare în zone puternic poluate, cu circulaţie redusă a aerului pe verticală, reduce vizibilitate atmosferică şi este dăunător mai ales pentru persoanele cu suferinţe cardio-respiratorii. Termenul de smog provine din combinaţia cuvintelor englezeşti smoke – fum şi fog – ceaţă.

a) Dioxidul de sulf. O lungă perioadă de timp vehiculele dotate cu motoare cu aprindere prin comprimare au contribuit la poluarea atmosferei cu SO2. Reglementări relativ recente au limitat drastic conţinutul de sulf din motorină. Astfel, participarea traficului rutier la poluarea globală cu dioxid de sulf a scăzut simţitor. În consecinţă, luarea în considerare a acestui poluant la studiile de mediu privind o infrastructură rutieră se va limita la evidenţierea surselor industriale emiţătoare.

b) Particulele în suspensie. Termenul de particule este utilizat pentru un amestec de particule solide şi picături lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. O serie de particule sunt de dimensiuni mari sau de culoare închisă ca să fie observate ca funingine sau fum. Altele sunt atât de mici, încât pot fi detectate doar cu un microscop electronic. Particulele fine au dimensiuni mai mici de 2,5 μm (PM2,5) şi au ca origine arderea în motoarele autovehiculelor, instalaţii energetice, industriale şi casnice. Particulele cu dimensiuni mai mici de 10 μm (PM10) sunt generate de traficul pe străzi nepavate, la manipularea unor materiale, precum şi de antrenarea prafului de vânt. Anumite particule sunt emise direct de sursă, coşuri sau eşapamentul autovehiculelor. În alte cazuri, gazele precum SO, SO2, NOx şi compuşii organici volatili, interacţionează cu alţi compuşi aflaţi în aer şi formează particule fine. Compoziţia chimică şi fizică a particulelor variază în funcţie de locaţia geografică, anotimp şi vreme. Particulele fine şi mari pot fi inhalate şi acumulate în sistemul respirator, putând afecta negativ sănătatea. Pe lângă problemele de sănătate, particulele determină şi o reducere a vizibilităţii în multe regiuni.