Reutilizarea și Reciclarea Deșeurilor din Cauciuc

Dezvoltarea continuă a utilizării produselor de cauciuc în toate domeniile şi, implicit, a industriei de prelucrare a cauciucului impune cu stringenţă reciclarea elastomerilor din produsele vulcanizate scoase din uz, de tipul anvelope, camere de aer şi articole tehnice. Principalele direcţii de valorificare a produselor uzate şi a deşeurilor din cauciuc, grupate în ordine descrescătoare a eficienţei tehnice a procedeului sunt:

• Reutilizarea produselor uzate din cauciuc în aceeaşi calitate ca şi produsul iniţial, prin reparare şi reşapare;

• Reutilizarea pentru alte produse din cauciuc;

• Reciclarea ca material ce se reintroduce în compoziţii de elastomeri ca regenerat sau pudreta de cauciuc vulcanizat;

• Utilizarea ca sursă de diverse materii prime, cum ar fi negru de fum sau uleiuri obţinute prin piroliză;

• Utilizarea în calitate de combustibil pentru obţinerea energiei termice, la fabricarea cimentului sau în siderurgie;

• Reutilizarea ca agenţi de modificare pentru diverse materiale, folosite în special în domeniul construcţiilor de drumuri.

Între produsele de cauciuc, pneurile ocupă pe departe ponderea cea mai mare, ceea ce explică şi atenţia acordată reintroducerii pneurilor uzate în circuitul economic, concomitent cu evitarea poluării.

Deoarece producţia mondială de anvelope totalizează peste 800 milioane anual, potenţialul pentru reciclarea milioanelor de anvelope vechi este în mod clar foarte important. Procesul de vulcanizare face posibilă execuţia de anvelope de înaltă calitate care sunt foarte puternice şi rezistente la uzură şi, în termeni tehnici prin legături încrucişate ale lanţurilor de hidrocarburi care formează cauciucul conduc la realizarea unei reţele tridimensionale elastice. Sulfurile care rezulta din acest proces nu pot fi îndepărtate, şi încercările de a le modifica structura prin vulcanizare s-au dovedit dificile, costisitoare, şi mari consumatoare de energie. S-a continuat cercetarea şi dezvoltarea, astfel încât au apărut numeroase tehnici care promit creşterea ponderii materialului reciclabil care poate fi folosit în execuţia de noi anvelope.

O anvelopă este compusă din:

• cauciuc sintetic;

• cauciuc natural;

• sulf şi compuşi ai sulfului;

• uleiuri: aromatice, naftenice, parafinice;

• fibre: poliester, nailon;

• coloranţi: oxid de zinc, dioxid de titan;

• acizi graşi;

• materiale inerte;

• oţel;

• negru de fum.

Elasticitatea carcasei anvelopei, foarte importantă din punct de vedere al utilizării eficiente pe autovehicul, prezintă dificultăţi procesului mecanic care va fi folosit în separarea ţesăturilor de oţel şi materiale textile de cauciuc.

Anvelopele uzate, după îndeplinirea duratei de exploatare, în funcţie de condiţiile de uzură, pot fi valorificate cel mai eficient prin procedee de reparare şi reşapare. Întrucât nu toate anvelopele uzate sunt reşapabile şi numărul de reşapări posibile este foarte limitat în funcţie de tipodimensiuni (1÷3 reşapări), în final toate anvelopele produse intră în categoria anvelope uzate nereşapabile.

Pentru anvelopele uzate cu inserţie textilă există posibilitatea valorificării prin transformare în cauciuc regenerat şi reutilizarea acestuia în compoziţii de elastomeri.

Problema valorificării anvelopelor cu cord metalic (nereparabile şi nereşapabile) nu poate fi considerată rezolvată în prezent, nici pe plan mondial neexistând o soluţie unică general acceptată şi de extindere, cu avantaje tehnice şi economice. În lume s-au adoptat însă diverse variante de valorificare dintre care amintim: măcinare (la temperatura ambiantă, criogenică sau prin procedeul umed) cu transformare în pudretă, piroliză, transformare în energie termică, utilizarea în industria metalurgică, (figurile2.20 şi 2.21).