Tehnici moderne de protecție a solului

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII ASUPRA MĂSURILOR

DE PROTECŢIE ŞI CONSERVARE A SOLULUI

Referitor la studiul degradării erozionale a solurilor şi la fundamentarea ştiinţifică a soluţiilor de utilizare şi amenajarea terenurilor în pantă, de-a lungul timpului, s-au remarcat câteva concepţii mai importante ce au contribuit la implementarea unor intervenţii optimizate sub aspect tehnic, economic şi social.

Acestea sunt [98]:

- Concepţia inginereasca;

- Concepţia geomorfologică;

- Concepţia pedologică;

- Concepţia hidrologică;

- Concepţii globale.

1.1. Aspecte generale privind reconstrucţia ecologică a solurilor afectate de diferite procese de degradare

În funcţie de intensitatea degradării unui ecosistem şi de natura intervenţiilor care trebuie efectuate pentru refacerea acestuia, relativ la conceptul de reconstrucţie ecologică s-au propus următorii termeni:

• reconstituirea ecologică (redresarea ecologică dirijată) prin care se realizează reconstituirea unui sistem supra-individual, asemănător celui anterior (de exemplu, refacerea condiţiilor de nutriţie, pH, umiditate, nivel trofic şi a compoziţiei şi structurii biosistemului);

• ameliorarea ecologică, constituind o acţiune mult mai intensă, prin care se realizează biosisteme care respectă în principal funcţionalitatea şi mai puţin structura şi componenţa(de exemplu, ameliorarea sărăturilor, nisipurilor, modificarea regimurilor hidrologic şi hidric al solului prin desecări sau irigaţii, plantaţii cu alte specii decât cele zonale, după efectuarea lucrărilor de refacere a solului, etc.);

• reconstrucţia ecologică, în care se asigură o distribuire artificială a speciilor în biosisteme supra-individuale, conform unor aranjamente considerate optimale, în care în general primează funcţia de protecţie a mediului ambiant (de exemplu, executarea de lucrări care impun deplasări de volume mari de pământ pentru terasare, nivelarea selectivă a materialelor pământoase şi instalarea altor biocenoze decât cele iniţiale).

Reconstrucţia ecologică presupune existenţa, anterior procesului de deteriorare, a vegetaţiei naturale sau cultivate.

Îndeplinirea funcţiilor ecologice a solului în ecosistem este asigurată de însuşirile morfologice, fizice, chimice şi mineralogice, a cel puţin a unei importante părţi a profilului de sol, în care orizontul de suprafaţă şi cele imediat subiacente au un rol determinant. Reconstrucţia ecologică a solului înseamnă în primul rând reconstrucţia profilului ecopedologic, definit ca ansamblul orizonturilor (stratelor) de sol în care se asigură cu hrană şi apă producţia de biomasă, care îndeplinesc rolul de filtru, tampon şi transformator şi care adăpostesc masa principală a rezervei genetice a solului (flora şi fauna din sol).

În scopul realizării programului de reconstrucţie ecologică a solurilor agricole din România, care pe lângă asigurarea dezvoltării agriculturii durabile, competitive economic, realizează protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător, menţinerea echilibrului ecologic, se au în vedere câteva obiective generale:

a) Refacerea şi modernizarea lucrărilor existente de amenajare antierozională pe 2,2 milioane hectare şi extinderea acestor lucrări până la asigurarea protecţiei antierozionale pe întreaga suprafaţă cu risc de eroziune, respectiv 6,357 milioane hectare terenuri agricole cu pante mai mari de 5%, la care se adaugă unele suprafeţe din sistemele irigate cu pante mai mici dar foarte susceptibile la eroziune, cum sunt unele soluri formate pe loess din Dobrogea;

b) Reabilitarea şi modernizarea lucrărilor de irigaţii pe actuala suprafaţă de 3,2 milioane şi extinderea acestor lucrări pe terenurile agricole cu deficit de umiditate, pretabile la irigaţie în condiţii de eficienţă economică;

c) Modernizarea lucrărilor de apărare-îndiguire şi desecări executate pe 3,1 milioane hectare şi extinderea acestor lucrări în măsura cerinţelor justificate ecologic şi economic, cunoscând că mai există cca. 900 mii ha terenuri agricole care suferă de exces de umiditate din precipitaţii sau inundaţii;

d) Modernizarea lucrărilor de ameliorare a solurilor sărăturate, cu extinderea lor pe măsura justificării ecologice şi economice, având în vedere că aceste soluri ocupă cca. 614000 hectare răspândite în suprafeţe mai mari sau mai mici, cu diferite grade de salinizare şi /sau alcalizare, în zonele cu cel mai favorabil regim termic pentru culturile agricole din România.

e) Modernizarea lucrărilor de amenajare şi ameliorare a nisipurilor şi a solurilor nisipoase executate până în prezent şi extinderea acestora pe întreaga suprafaţă de terenuri agricole cu astfel de soluri, respectiv 439.000 hectare

f) Ameliorarea stării fizice a solurilor compactate artificial şi natural, prin aplicarea lucrărilor de afânare (scormonire, subsolaj, scarificare), pe circa 6,5 milioane hectare teren arabil şi introducerea de noi sisteme tehnologice de conservare;

g) Ameliorarea stării fizice a solurilor de pe suprafeţe afectate de alte procese fizice de degradare de suprafaţă (crustificare, colmatare spaţiului poros, etc);

h) Corectarea reacţiei solului pe circa 2,3 milioane hectare teren agricol, din care 1,6 milioane hectare arabil, 634 mii hectare păşuni şi fâneţe, 101 mii hectare vii şi pomi;

i) Refacerea rezervei de materie organică din sol (humus) pe cel puţin 7,7 milioane hectare teren agricol, din care circa 4,3 milioane hectare arabil;

j) Asigurarea unui bilanţ pozitiv al elementelor nutritive din sol, în concordanţă cu cerinţele menţinerii unui mediu edafic optim, asigurării adecvate a plantelor cu elemente nutritive şi realizării de producţii agricole ridicate;

l) Reducerea poluării solurilor cu pesticide şi alte substanţe chimice (metale grele, fluor, substanţe acidifiante, reziduri petroliere, etc) deşeuri şi reziduuri solide (fosfogips, cenuşă de la termocentrale, steril de la prepararea mineralelor), nămoluri;

m) Elaborarea programelor şi tehnologiilor de cultură specifice pentru valorificarea eficientă a terenurilor în condiţiile protecţiei mediului înconjurător şi a calităţii vieţi.