Activitatea Economică

Capitolul 1

Activitatea economică este ansamblul comportamentelor indivizilor privind atragerea şi folosirea resurselor economice rare (adică a resurselor care evoluează mai încet decât nevoile lor), concretizate în decizii referitoare la producerea, distribuţia, schimbului sau consumului de bunuri şi servicii în funcţie de nevoile şi interesele lor.

Microeconomia este ramura economiei care studiază ansamblul proceselor şi comportamentelor participanţilor individuali la activitatea economică a unui stat. Participanţii individuali pot fi firmele, companiile, gospodăriile individuale, băncile, adiminstraţiile şi alte entităţi pe care le numim, în mod curent, organizaţii. În plus, microeconomia, este un obiect de studiu, care are în vedere şi relaţiile care se stabilesc între organizaţii în plan economic.

Metode, tehnici şi instrumente de analiză economică

Sistemul metodologic al economiei este format din:

a) unitatea inducţie – deducţie;

b) principiul caeteris paribus;

c) unitatea analiză – sinteză;

d) unitatea dintre analiza istorică şi analiza actuală;

e) unitatea analiză cantitativă – analiză calitativă.

Unitatea inducţie – deducţie se referă la:

- inducţie – mod de abordare, care trece de la particular la general, de la aspecte concrete la generalizări teoretice;

- deducţie – mod de abordare, care trece de la general la particular, explicând cazurile particulare prin prisma principiilor generale.

Principiul caeteris paribus (toate celelalte rămân neschimbate), conform căruia unele dintre datele analizei economice se modifică, în timp ce altele sunt stabile, ceea ce permite analiza celor care variază în raport cu cele stabile.

Unitatea analiză – sinteză înseamnă legarea efortului de descompunere a unui proces în secvenţe, faze, aspecte, dimensiuni etc. şi al celui de asamblare a elementelor, datelor, aspectelor, determinărilor etc. într-un ansamblu coerent.

Unitatea dintre analiza istorică şi analiza actuală reprezintă un ansamblu delicat, pentru că principiile, teoriile şi practicilor promovate de înaintaşi nu mai sunt întotdeauna de actualitate. Ştiinţele economice sunt în continuă schimbare odată cu schimbările sociale, politice şi culturale.

Este locul să-i amintim aici pe cei care, în timp, în lucrările lor, au formulat cele mai importante principii, teorii, legi şi norme privind economia, şi, în particular, microeconomia:

Adam Smith, supranumit părintele ştiinţelor economice, 1776 – Avuţia naţiunilor;

David Ricardo, 1817 – Despre principiile economiei politice şi ale impunerii;

Thomas Malthus, 1798 – Eseu asupra principiului populaţiei şi 1820 – Principii ale economiei politice;

John Stuart Mill, 1836 – Despre definiţia economiei politice şi metoda ei caracteristică de investigare şi 1848 – Principiile economiei politice;

Karl Marx, 1867-1893 – Capitalul, operă în trei volume, autorul fiind considerat un fondator al unei noi şcoli în economie;

Vilfredo Pareto, 1906 – Manual de economie politică;

Alfred Marshall, 1890 – Principii ale economiei politice şi 1923 – Banii, creditul şi comerţul;

John Maynard Keynes, 1936 – Teoria generală a folosirii mâinii de lucru. Opera lui a condus la o dezvoltare fără precedent a teoriilor şi practicilor moderne privind economia, în general şi macroeconomia, în special.

Milton Friedman, 1953 – Eseuri privind economia pozitivă, 1965 – Capitalism şi libertate, 1969 – Teoria cantitativă a monedei.