Alocarea Resurselor

Intr-o economie moderna, nevoia de resurse depaseste posibilitatile de procurare a acestora. In timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse inregistreaza o crestere continua. Resursele, ca elemente ale bogatiei unei tari, include in structura lor, alaturi de resursele materiale, umane, informationale, valutare, si resursele financiare. Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii scopurilor economico-sociale intr-o anumita perioada de timp.

Alocarea resurselor

Economia generală cercetează alocarea resurselor (bunurilor economice) şi a factorilor de producţie care ajuta la îndeplinirea nevoilor umane. Punctul de plecare este supoziţia fundamentală rarităţii, aceea că bunurile şi resursele sunt limiatate, iar oamenii sunt nevoiţi să aleagă una din diferitele posibilităţi de folosire sau de consum .

Raritatea înseamnă că alegerea unei posibilităţi de folosire a resurselor exclude alte posibilităţi. Economiştii denumesc aceasta prin costuri de oportunitate. Supunerea la vot de către indivizi sau grupuri a unei decizii are o importanta centrală în economie. Economiştii pornesc de la faptul că stimulii, preferinţele şi utilitatea determină luarea anumitor decizii.

Pana in prezent, economia societatii cunoaste doua mecanisme de alocare a resurselor limitate :

-faranjamentul institutional bazat pe piata concurentiala, care cuprinde propritatea private, libera initiativa si interesul economic manat din urma de profit;

-faranjamentul institutional al alocarii de catre stat a resurselor economice limitate;

Aceste doua mecanisme pornesc de la cateva elemente comune date dar raspund institutional diferit la intrebarea “Cum sa repartizam resursele limitate pentru a trai mai bine?”.

Primul element comun este faptul ca nevoile nelimitate sunt mai mari decat resursele limitate, de unde rezulta necesitate minimizarii nevoilor si maximizarii satisfactiilor oamenilor.

Studiul institutiei pietei concurentiale ne ajuta in primul rand sa intelegem modul functionarii mecanismului economic. Studiul mecanismului pietei concurentiale ne ofera posibilitatea sa cunoastem atat eficienta cat si ineficienta unei activitati; ne ajuta sa cunoastem externalitatile negative ale unei activitati. In acest fel putem observa unde trebuie sa intervina statul, de ce, cand si pana unde.

Acest mecanism al alocarii resurselor a aparut ca urmare a diviziunii sociale a muncii. Aceasta diviziune sociala a muncii a impus schimbul voluntar al rezultatelor ca un fenomen de cooperare sociala. Astfel, s-a nascut piata in calitate de sistem de relatii de schimb voluntar. Aceste trei elemente reprezinta raspunsul institutional normal la contradictia nevoi-resurse in evolutia vietii economice. Pe piata nu are loc shimabarea de bunuriu, ci de drepturi de proprietate asupra lor, de unde rezulta faptul ca acest sistem pune accentual pe dreptul de proprietate privat al individului.

Piata si statul

La analizarea diferitelor forme de organizare economica se observa prezenta constanta a doua tipuri de institutii, statul si piata, ce convietuiesc intr-o tensiune dialectica. Sunt doua sisteme opuse si in conflict, dar care au nevoie unul de altul. Intelegem astfel piata ca o forma de a adopta decizii economice prin acordurilor intre indivizi ce-si apara interesele particulare cu mai multa sau mai putina capacitate de influenta asupra rezultatului. Din contra,statul este o organizatie cu capacitate coactiva, ce incearca sa monopolizeze folosirea violentei, cu scopul de a impune decizii economice oamenilor. Toate deciziile economice sunt adoptate prin intermediul unuia dintre aceste doua mecanisme.

Pe de alta parte, toate societatile au cautat doua obiective economice, eficienta si echitatea. Eficienta economica este un principiu ce ordoneaza alternativele economice in functie de cea mai mare rentabilitate si cel mai mic cost. Eficienta incearca sa creasca cantitatea produsa si sa diminueze efortul necesar. Echitatea ordoneaza alternativele economice in functie de distributia lor. Principiul echitatii presupune ca toti indivizii primesc cantitati egale din ceea ce s-a produs.

Se obisnuieste sa se considere ca mecanismul pietei duce la adoptarea celor mai eficiente dar mai putin echitative decizii, in timp ce mecanismele statului rezulta in decizii mai echitative dar mai putin eficace. Aceasta consideratie se potriveste frecvent cu realitatea, dar nu o putem generaliza. Exista situatii in care mecanismul pietei conduce la situatii mai putin eficiente decat statul. De exemplu, bunurile publice sau situatiile definite ca dilema prizonierilor. Pe de alta parte, statul a aratat o constanta tendinta care sa genereze diferente intre indivizi si sa beneficieze de grupurile imputernicite de aparatul sau.

In cele mai multe cazuri, piata se asociaza cu libertatea in adoptarea deciziilor si statul cu impunerea deciziilor. Fara indoiala exista anumite piete, monopolurile de exemplu, extrem de coactive, in timp ce statele isi pot utiliza puterea regulatoare pentru a stabili unele reguli ale jocului liber in sistemele de adoptare a deciziilor.

In orice caz, in toate societatile, cu mici exceptii, exista ambele institutii. Par sa aiba nevoie si sa se complementeze reciproc. O frecventa explicatie a evenimentelor istorice obisnuieste sa fie aparitia de grave dezechilibre intre ambele institutii ce slabesc in fata amenintarilor exterioare. Astazi toti economistii suntem de acord cu necesitatea existentei ambelor sisteme, dar exista mari diferene asupra proportiilor relative ce trebuie mentinute de ambele institutii sau daca anumite decizii trebuie luate de un mecanism sau altul.

Conceptul de stat desemnează o colectivitate umană situată pe un teritoriu bine delimitat şi supusă unei autorităţi suverane , deţinând un sistem de instituţii prin intermediul cărora îşi exercită funcţiile , comandă şi acţionează în sensul satisfacerii nevoilor comune ale populaţiei sale , respectivale naţiunii pe care o reprezintă .

Statul se implică în economie într-o triplă perspectivă economică: consumator de bunuri şi servicii, proprietar şi întreprinzător; dacă adăugăm şi perspectiva juridică a reglementării cadrului de evoluţie al economiei ajungem la concluzia că rolul statului este încă relativ important în economia contemporană.

Doua dintre rolurile principale ale statului se refera la reglementarea preturilor si productia in sectorul public.