Analiza Economică

CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

1.1 DEFINIREA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

În spaţiul socio-economic în care activează, întreprinderea trebuie să-şi probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa economico-financiară. Toate acestea îşi găsesc reflectarea în eficienţa activităţilor care are la bază determinări cantitative şi calitative ale factorilor de producţie, randamente maxime ale utilizării acestora.

ÎNTREPRINDEREA reprezintă o entitate socio-economică de sine stătătoare cu o structură proprie, delimitată în timp şi spaţiu, astfel încît, partenerii săi sînt consideraţi ca făcînd parte din interiorul său, iar alţii din exteriorul său

Pentru a fi fiabile şi pentru a putea desfăşura o activitate continuă în mediul lor instituţional, întreprinderile intră în relaţii de intercondiţionare cu factorii existenţi în mediul lor ambiant, fiind susţinute în demersul economic de clienţi, furnizori, forţă de muncă, bănci, instituţii guvernamentale şi bugetare, cu intenţia declarată să demonstreze că sînt capabile să desfăşoare o activitate eficientă.

ANALIZA reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale componente, procedînd la identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care i-au generat şi respectiv, influenţat

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici, procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri permanente, referitoare la situaţia economico-financiară a unui agent economic, identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat, precum şi a rezultatelor interne de îmbunătăţire a acesteia din punct de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare.

Complexitatea studierii relaţiilor cauză-efect este amplificată în condiţiile analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene. Caracterul complex al analizei cauzale derivă din: a)-acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;

b) - efecte diferite se pot combina dînd o rezultantă a complexului de activităţi sau forţe;

c) - complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci şi calitatea lui;

d) - în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le avusese nici un element al fenomenului;

e) - în realitatea obiectivă, însuşirile esenţiale se amestecă cu cele neesenţiale, secundare sau întîmplătoare.

Drumul pe care îl parcurge analiza reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului. Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori. Analiza unei activităţi, din punct de vedere economic, înseamnă cercetarea cheltuielilor de muncă socială ce sînt efectuate pentru acea activitate, în raport cu rezultatele (efectele) ce se obţin.

Esenţialul în analiza economică îl constituie sesizarea relaţiilor cauză-efect, fie prin intermediul relaţiilor structurale (inclusiv funcţionale), fie prin intermediul relaţiilor factoriale. Determinativul „economică” fixează caracterul analizei, care poate avea ca obiect nu numai o activitate economică, ci şi una tehnică, ştiinţifică, socială, culturală, administrativă.

Analiza poate fi definită, în funcţie de caracterul ei, ca : analiză economică, analiză contabilă, analiză statistică, analiză dinamică, sau în funcţie de obiectul ei : analiza activităţii economice a unei întreprinderi, analiza productivităţii muncii, analiza folosirii capacităţilor de producţie, analiza rentabilităţii.

1.2 TIPURI DE ANALIZE ECONOMICO-FINANCIARE

Pentru definirea tipurilor de analiză trebuie să se ţină seama de mai multe criterii, printre care, un loc important îl au : nivelul la care se face analiza, organul şi sursele informaţionale folosite, scopul, obiectul şi intervalul de timp în care sunt studiate fenomenele şi procesele economice.

Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietatea situaţiilor întîlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicile performanţelor economico-financiare ale acesteia, reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după mai multe criterii :

A. În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului

1. Analiza post-factum (post-operativă sau analiza realizării obiectivelor):

= constituie un element de supraveghere şi reglare a modului de funcţiune a unei întreprinderi;

= presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit relaţiilor cauzal-funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a întreprinderii, prin aceea că furnizează informaţii privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate, ca fiind normale;

= se bazează pe valori certe (cunoscute);

= presupune cercetarea unor fenomene încheiate, a modului de realizare a unor obiective pe baza descompunerii în elemente şi a stabilirii factorilor;

= priveşte trecutul şi prezentul; dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate crea o categorie a analizei şi anume, analiza concomitentă sau curentă, care se desfăşoară concomitent cu desfăşurarea fenomenului;

= ca tip de analiză post-factum, care se poate îmbina şi cu analiza prospectivă, se întîlneşte ANALIZA-DIAGNOSTIC prin care se obţin aprecieri asupra ansamblului unei întreprinderi, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme ;

Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere.

2. Analiza previzională:

= presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în perspectivă, inclusiv în luarea în considerare şi a altor factori decît cei cunoscuţi;

= constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii;

= este utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare;

= se bazează pe valori incerte (presupuse).

În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu, elaborarea de scenarii prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale realizării acesteia.