Analiza microeconomică a economiei de piață

5. Analiza microeconomica a

economiei de piata

În cadrul economiei de piata, consumatorii si producatorii urmaresc obtinerea avantajului maxim sub restrictiile impuse de disponibilul de resurse.

5.1. Teoria comportamentului consumatorului

Consumatorul urmareste sa-si maximizeze satisfacerea scopurilor finale tinând seama de resursele limitate de care dispune. Cantitatea de bunuri nu constituie un indicator capabil sa ilustreze gradul de satisfacere al trebuintelor. Jeremy Bentham afirma, în prima jumatate a secolului trecut, ca utilitatea este puterea din lucruri care creeaza satisfactii si ca fericirea individului este suma totala a satisfactiilor. Bentham considera ca oamenii se conduc dupa principiul „cea mai mare fericire”, ceea ce în limbajul economistilor contemporani semnifica maximizarea utilitatii.

În legatura directa cu posibilitatile de masurare a utilitatii, teoria economica face referire la doua tipuri de utilitati: cardinala si ordinala.

Teoria utilitatii cardinale porneste de la supozitia potrivit careia consumatorul este capabil de a masura utilitatea si de a exprima printr-un numar cantitatea de utilitate consecutiva resimtita prin consumarea unei cantitati determinate de bunuri. Astfel se poate stabili o ierarhie semnificativa a nivelelor de utilitate care exprima numeric de câte ori este mai mare utilitatea de consum a unei anumite cantitati dintr-un bun fata de cea a altei cantitati din alt bun.

Utilitatea cardinala presupune masurarea directa folosindu-se în acest scop unitati de masura speciale, denumite utils (unitati de utilitate).

Teoria utilitatii ordinale s-a nascut pe ruinele teoriei utilitatii cardinale printr-o noua formulare a acesteia de catre reprezentanti de frunte ai noii scoli marginaliste.

Doua cauze principale au determinat trecerea la noua teorie si anume:

1. problema masurarii utilitatii s-a dovedit practic insurmontabila;

2. în realitate, consumatorul atunci când alege claseaza bunurile în ordinea de preferinta, fara sa recurga la masurarea utilitatii.

Ca fiinta rationala si afectiva consumatorul stabileste în fiecare moment al existentei sale unul sau mai multe programe de consum.

Programul de consum, numit uneori si reteta de consum constituie în fond specificarea unor anumite cantitati din diferitele bunuri x, y ,z,...,w care-i asigura unui consumator dat o anumita utilitate agregata.

În fig.1 sunt reprezentate mai multe programe de consum, prin punctele P1, P2, P3, P4, care exprima combinatii între diferitele cantitati din bunurile x si y.

Fig.1. Programe de consum echivalente

Programul de consum da expresie sistemului de nevoi ale consumatorului, dar si gusturilor si preferintelor sale, disponibilitatii în timp si în spatiu, utilitatii pe care el o acorda diferitelor cantitati (doze) din bunurile x, y, z,...,w. Avem de a face cu programe de consum echivalente daca ele îi asigura consumatorului acelasi nivel de satisfactie.

Curba AB care uneste ansamblul combinatiilor din bunurile x si y, ce furnizeaza consumatorului aceeasi satisfactie se numeste curba de indiferenta. Daca avem în vedere totalitatea produselor si serviciilor se poate forma o infinitate de combinatii, precum si o infinitate de curbe, toate acestea formând harta curbelor de indiferenta(fig.2).