Analiza Rapoartelor Consolidate

Disciplina : Analiza rapoartelor financiare consolidate

Tema 1. Abordări conceptuale privind rapoartele financiare consolidate

1. Esenţa şi noţiunile principale ale rapoartelor financiare consolidate

2. Controlul – principiul de bază în întocmirea rapoartelor consolidate

3. Prezentarea şi componenţa rapoartelor financiare consolidate

1. Esenţa şi noţiunile principale ale rapoartelor financiare consolidate

Când utilizăm noţiunea de raport financiar, înţelegem raportul financiar al unei entităţi fără a ne aprofunda în structura sa economico-organizatorică a acestea. Entităţile contemporane mari pot uni diferite entităţi din diferite sisteme de participaţie. Sub o denumire pot fi incluse nu o singură entitate dar o grupă întreagă de entităţi. Entităţile care în structura sa entităţi fiice întocmesc rapoarte consolidate.

Ideea generală a întocmirii rapoartelor consolidate este foarte simplă. Există un grup de entităţi, corelaţi atât în plan economic, cât şi financiar, dar fiecare în parte activând ca o persoană juridică independentă. Este necesar de a întocmi un raport consolidat ce ar permite obţinerea informaţiei despre situaţia financiară a grupului şi a rezultatelor financiare obţinute de grupul întreg. În acelaşi timp, fiecare entitate inclusă în grup ca o persoană juridică independentă, este obligată să ţină propria contabilitate şi să întocmească rapoarte financiare individuale.

Cu alte cuvinte, obiectivul consolidării constă în rezumarea situaţiilor financiare a tuturor entităţilor din grup într-o singură situaţie financiară cu scopul de a dezvăluie informaţia despre situaţia financiară şi rezultatele financiare obţinute în rezultatul activităţii grupului

În cadrul analizei activităţii grupului de entităţi informaţia reflectată în rapoartele financiare individuale ale entităţile din grup nu permite de a face o concluzie despre rezultatele comune a activităţii grupului, deoarece acestea sunt limitate de capacităţile sale analitice. De asemenea, necesitatea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare consolidate rezultă şi din faptul că utilizatorii situaţiilor financiare ale societăţii-mamă au nevoie de informaţii despre situaţia financiară a grupului. Această informaţie lipseşte în situaţiile financiare individuale ale societăţii-mamă. În situaţiile financiare ale societăţii-mamă sunt prezentate numai investiţiile în întreprinderile fiice, soldurile pe operaţiunile ce au avut loc între societatea-mamă şi entităţile fiice şi venitul din dividende.

Situaţiile financiare consolidate din contra dezvăluie informaţia despre situaţia financiară şi rezultatele financiare obţinute în rezultatul activităţii grupului, de aceea această situaţie financiară este destinată pentru prezentarea unei informaţii obiective şi veridice despre activitatea grupului întreg.

Aşa dar, consolidarea – este rezumarea situaţiilor financiare a tuturor entităţilor din grup într-o singură situaţie financiară. De aceea pentru întocmirea bilanţului consolidat se ea bilanţul societăţii-mamă şi la el se adună activele şi pasivele întreprinderii-fiice, în aşa fel ca în acestea să fie reflectate în mod integral. Raportul privind profit sau pierderi se întocmeşte în mod analogic.

Rapoartele consolidate arată, cum ar fi raportul entităţii, dacă ia ar închide toate entităţile fiice şi ar efectua gestionarea lor în cadrul unei entităţi.

Problemelor consolidării rapoartelor financiare a unui grup sunt consacrate un şir de standarde internaţionale. În dependenţă de gradul de participaţie şi de metodele utilizate pentru contabilizarea investiţiilor sunt utilizate diferite standarde.

În cazul unei participaţie pasive ale investitorului, când investiţiile în altă entitate economică constituie până la 20%, investiţiile sunt reflectate în bilanţul consolidat ca investiţii financiare conform metodei costului, aplicarea căreia este reglementată de către IAS 32 „ Instrumente financiare: descriere şi prezentarea informaţiei”, IAS 34 „ Situaţii financiare intermediare”, IAS 39 „ Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare” şi IFRS 7 „Instrumente financiare – prezentarea informaţiei”

În cazul unei participaţie semnificative în activitatea entităţilor asociate, când investiţiile în acestea constituie de la 20% la 50%, investiţiile sunt contabilizate conform metodei punerii în echivalenţă (participării prin cotă), aplicarea căreia este reglementată de IAS 28” Investiţii în întreprinderile asociate”

În cazul unui control comun supra unei entităţi se utilizează metoda consolidării proporţionale, aplicarea căreia este reglementată de IAS 31 „Interese în asocierile în participaţie”. Acest standard permite, însă nu stimulează utilizarea metodei punerii în echivalenţă, aplicarea căreia este reglementată de IAS 28” Investiţii în întreprinderile asociate”

În cazul când investitorul controlează activitatea întreprinderii fiice şi investiţiile în acestea constituie peste 50%, investiţiile sunt contabilitate conform metodei achiziţiei, aplicarea căreia este reglementată de IAS 27 ”Situaţii financiare consolidate şi individuale” şi IFRS 3 „Combinări de întreprinderi”.

În cadrul lecţiei de astăzi vom examina modalitatea de întocmire a rapoartelor financiare consolidate prin metoda de achiziţii, aplicarea căreia este reglementată de IAS 27 şi prin metoda proporţională, aplicarea căreia este reglementată de IAS 31.

Pentru cunoaşterea mai corectă a modalităţii întocmirii situaţiilor financiare este necesar de a face cunoştinţă cu principalele noţiuni utilizate în aceste standarde, adică legate de procesul de consolidare.

Societate-mamă - este o entitate care are una sau mai multe entităţi fiice.

Entitate-fiică – este o entitate, inclusiv o entitate necorporativă cum ar fi parteneriat, care este controlată de o altă entitate numită societate-mamă.

Grupul – este reprezentat de o societate-mamă împreună cu toate entităţile fiice ale ei.

Situaţiile financiare consolidate – sunt situaţiile financiare ale unui grup, prezentate ca şi în cazul unei entităţi economice unice.

Controlul – este autoritatea de a conduce politicile financiare şi operaţionale ale unei entităţi cu scopul de a obţine avantaje economice din activitatea sa.

Interesul-minoritar – este acea parte din profitul sau pierderea şi din activele nete ale unei întreprinderii fiice atribuită participaţiilor la capitalurile proprii care nu sunt deţinute direct sau indirect prin întreprinderile fiice de societatea-mamă.

Pentru R.Moldova noţiunea de „raportul financiar consolidat” este comparativ nouă, cu toate că în anul 1998 a fost aprobat SNC 27 „Rapoartele financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în întreprinderile fiice” şi SNC 31 ,,”, care prevăd întocmirea rapoartelor consolidate. În prezent în R.Moldova practic nu există entităţi care ar întocmi rapoarte financiare consolidate.

2. Controlul - principiul de bază în întocmirea rapoartelor consolidate

La baza noţiunilor de societate-mamă şi entităţi fiice se află noţiunea de control.

Noţiunea de control presupune autoritatea de a conduce politicile financiare şi operaţionale ale unei entităţi, cu scopul de a obţine avantaje economice din activitatea sa.

Se presupune că control există atunci când societatea-mamă deţine, direct sau indirect, prin entităţi fiice, mai mult de jumătate din numărul de voturi ale unei entităţi, cu excepţia împrejurărilor excepţionale în care se poate demonstra clar că acest tip de proprietate nu înseamnă control. Controlul există şi atunci când societatea-mamă deţine jumătate sau mai puţin din numărul de voturi ale unei entităţi, dacă deţine:

• mai mult de jumătate din drepturile de vot, în virtutea unui acord cu alţi investitori;

De exemplu: Societatea „X” deţine 45% din drepturile de vot ale societăţii „Z”. În virtutea unui acord, societatea „Y”, care deţine 25% din acţiunile „Z”, va vota întotdeauna în favoarea societăţii „A”. Acest acord îi permite societăţii „X” să controleze societatea „Z”.

• autoritatea să conducă politicile financiare şi operaţionale ale entităţii prin statut sau contract;

De exemplu: Trei societăţi „A”, „B”, şi „C” investesc în societatea „D”. Societatea „A” deţine 40% din drepturile de vot, iar societăţile „B” şi „C” câte 30%. În consiliul de administraţie membrii sunt numiţi proporţional cu drepturile de vot. Un acord între acţionari prevede că membrii consiliului de administrare nu au puteri executive, cu excepţia managerului general numit de societatea „A”. Adunarea acţionarilor a delegat managerului general puterea de a conduce politicile financiare şi operaţionale, dar deciziile referitoare la finanţare vor fi luate de întreg consiliul de administrare. Societatea „A” controlează societatea „D” deoarece deciziile referitoare la politicile operaţionale şi financiare reprezintă o parte semnificativă a deciziilor cu privire la societatea „D”.

• autoritatea să numească sau să înlocuiască majoritatea membrilor Consiliului de Administraţie sau echivalentului acestuia, iar controlul entităţii este exercitat de acest consiliu sau organism;