Analiza Statistică a Capitalului Firmei

ANALIZA STATISTICĂ

A CAPITALULUI FIRMEI

2.1. Analiza statistică a capitalului fix

2 Valoarea de înlocuire la un anumit moment de timp (t) se poate determina utilizând relaţia:

,

unde: Kat – coeficienţii de actualizare la momentul t.

Evaluarea componentelor capitalului fix în funcţie de starea mijlocului fix presupune determinarea valorii mijloacelor fixe în raport de participarea acestora la procesele de producţie, rezultând următoarele trei valori:

valoarea rămasă (VR) VR se obţine cu ajutorul relaţiei:

VR = Vic – A,

unde: A – valoarea uzurii;

Din acest motiv, se determină indicatorul valoarea medie anuală a capitalului fix ( ), obţinut într-una dintre variantele următoare:

1 ca medie aritmetică simplă a valorilor iniţiale complete lunare ale capitalului fix (Vici):

,

unde: i – lunile anului;

1 pe baza unei ecuaţii de balanţă:

= Vic + Vmi –Vme,

unde: Vic – valoarea iniţială completă a mijloacelor

fixe la începutului anului;

Vmi – valoarea medie lunară a mijloacelor fixe intrate în cursul anului:

,

unde: Vi – valoarea mijloacelor fixe intrate în cursul anului;

ti – numărul de luni scurse dintre momentul punerii în funcţiune a mijlocului fix şi sfârşitul anului.

Vme – valoarea medie lunară a mijloacelor fixe ieşite în cursul anului:

,

unde: Vs – valoarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune în cursul anului;

ts – numărul de luni scurse dintre momentul scoaterii din funcţiune a mijlocului fix şi sfârşitul anului.

Norma anuală de amortizare (Na) se stabileşte prin lege la întreprinderile cu capital majoritar de stat şi în funcţie de politica economică proprie la celelalte întreprinderi (cu respectarea limitelor legale), determinându-se astfel:

,

unde: Dn – durata normată de funcţionare a mijlocului fix.

În funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei firme, indicatorul poate fi corectat cu valoarea reziduală a mijlocului fix (Vr) şi valoarea reparaţiilor capitale şi a modernizărilor (Vk):

Starea de utilitate a capitalului fix poate fi cuantificată prin luarea în calcul a valorii iniţiale complete, a valorii rămase şi a amortizării, determinându-se următorii indicatori statistici:

1 coeficientul stării de utilitate (Ksu) – se determină ca raport procentual între valoarea iniţială rămasă (determinată la momentul efectuării analizei) şi valoarea iniţială completă a capitalului fix:

;

2 coeficientul uzurii (Kuz) – se obţine ca raport procentual între valoarea uzurii (suma amortizărilor recuperate până la momentul analizei) şi valoarea iniţială completă a capitalului fix:

.

Pe baza lor se fundamentează programele de investiţii şi se analizează eficienţa folosirii capitalului fix. Pentru comparaţii în timp se folosesc indicatorii relativi ai dinamicii. Cei doi coeficienţi sunt complementari:

Ksu + Kuz = 100%.

Cu ajutorul valorilor din balanţa capitalului fix, se determină indicatorii mişcării capitalului fix, şi anume:

3 coeficientul intrărilor / înnoirii (Ki) – exprimă ponderea capitalului fix nou intrat în cursul perioadei (Vi), în totalul capitalului fix existent la sfârşitul acesteia (V2).