Analiza strategiei de țintire directă a inflației în România

Introducere

Lucrarea intitulată Analiza strategiei de țintire directă a inflației în România are în vedere precondițiile principale pe care trebuie să le respecte sistemul nostru economic și modalitățile prin care aceaste pot fi îndeplinite, astfel încât inflația să poată ajunge la un nivel comparabil cu alte țări. Țintirea directă a inflației devine o modalitate accesibilă prin care banca centrală contribuie la efortul de reducere a acesteia către nivelurile altor state din UE.

Inflația după cum bine știm afectează pe termen scurt și pe termen lung economia țării. Pe termen scurt aceasta afectează puterea de cumpărare a monedei, în special pe cei vulnerabili și anume cetățenii, pensionarii, bursierii, cei care obțin venituri fixe. Pe termen îndelungat inflația înhibă creșterea economică și descurajează investițiile. Analiștii economici au crezut o vreme faptul că inflația are o parte bună, reprezentată de efectul pozitiv asupra șomajului însă s-a dovedit că este de scurtă durată iar pe termen lung apare efectul produs de descurajarea economisirii și a investițiilor provenite din încertitudini atrase de o inflație mare.

Țara noastra și-a propus din anul 2005 să efectueze un salt de la țintele intermediare la țintirea în mod direct a inflației. Această etapa este privită ca o etapă superioară în stăpânirea fenomenului inflaționist și ca parte integrată a procesului de convergentă economică cu toate țările din UE. Cu alte cuvinte lupta împotriva inflației conduce la o creștere sustenabilă a economiei și poate genera bunăstare cetățenilor. Lupta împotriva inflației și instituția responsabilă, pun problema pârghilor și a instrumentelor prin care banca centrală poate ajuta la stabilitatea prețurilor în economie. Obiectivul antiinflaționist este urmărit cu ajutorul unor ținte intermediare precum: cantitatea de bani aflată în circulația economiei, rata dobânzii sau cursul de schimb și volumul creditului.

Stabilitatea prețurilor a devenit un obiectiv din ce in ce mai important pentru autoritățile monetare odata cu începutul anilor 90. Instituția supremă care are rolul de a asigura stabilitatea prețurilor pe termen îndelungat este banca centrală iar politica monetară poate ajuta creșterea economică și pe termen lung ocuparea forței de munca prin intermediul inflației controlate. Stabilitatea prețurilor depinde in principal de strategia de politica monetara care poate atinge acest obiectiv in mod indirect sau in mod direct. In mod indirect prin obiective intermediare de politica monetara :rata dobanzii, cursul de schimb sau agregatele monetare; iar in mod direct prin adoptarea unei strategiei directe bazate pe țintirea inflației.

Țintirea inflației cuprinde acceptarea faptului că asigurarea stabilității prețurilor este cea mai eficientă cale prin care politica monetara susține dorința de creștere economică pe termen îndelungat și implicit recunoașterea importanței procesului inflaționist in economiile moderne.

Țintirea inflației poate fi definită prin angajamentul public în vederea atingerii unor tine cantitative de către banca centrală in cadrul politicii monetare. Strategia de țintire directa a inflației implică recunoașterea că un nivel scăzut al inflației determină obiectivul prioritar al politicii monetare pe termen lung.

Elemente ce caracterizează țintirea inflației:

- Îndatorirea instituțională în vederea stabilității prețurilor ca și obiectiv principal al politicii monetare.

- Anunțarea țintelor numerice ale inflației in mod public, pentru un orizont de timp mediu

- Transparența politicii monetare datorită comunicării cu publicul respecitv cu piețele în ceea ce privește deciziile și obiectivele băncii central

- Strategia de urmărire a variabililor în scopul stabilirii instrumentelor de politică monetară

- Responsabilitatea băncii centrale în vederea atingerii țintelor de inflație

Sustenabilitatea pe termen îndelungat a aceste strategii este data de aceste cinci elemente esențiale.

Modificarea strategiei de politică monetară și adoptarea țintirii inflației directe în anul 2005 a fost determinată în primul rând de faptul că atingerea agregatelor monetare nu mai era o strategie destul de eficentă dorită legăturii dintre agregatele monetare și inflație scăzute au devenit previzibile iar cererea de bani in ultimii ani devenise instabilă. Astfel că implementarea țintirii inflației in țara noastră a devenit oportună iar acest lucru este examinat de o serie de caracteristici ale economiei și politicii monetare.

Alegerea strategiei de politică moneteră presupune luarea în considerere a unor elemente precum:

1. Istoria politicii monetare

Strategia de politica monetară a României practicată până în anul 2005 de BNR a fost țintirea agreatelor monetare având la baza obiectiv operațional agregatul M0 și ca obiectiv intermediar M2.

Un model de stabilizare antinflaționist a fost cursul de schimb folosit ca modalitate de accentuare a deficitului de cont curent dar și de stocul redus al rezervelor valutare în prima parte a tranziției. De asemenea a fost imposibilă utilizarea ratei dobânzii din cauza poziției băncii centrale ca și debitor net în cadrul sistemului bancar.Singura alternativa viabilă pentru BNR a fost strategia de țintire a agregatelor monetare conducând la un proces gradual de dezinflație. Maximul ratei inflației a fost atins în 1993, cu o valoare anuală de 295,5%, în anul 2004 a reușit să ajungă la un număr sub două cifre. Dezinflația a fost întreruptă în 1993, apoi 1996-1997 și ulterior 1999, aceștia fiind anii cu cele mai ridicate inflații.

2. Nivelul curent al inflatiei.

Deși în România rata inflației a scăzut ajungând la un nivel cu o cifră, această rata este departe de ceea ce reprezintă stabilitatea prețurilor. Este recomandat ca țintirea inflației să fie introdusă în momentul în care BNR reduce inflația la un nivel cat mai apropiat de stabilitatea prețurilor devenind astfel o strategie care garanteaza o stabilitate a ratei la un nivel cat mai mic.

2. Caracteristicile economiei

România este caracterizată de o economie deschisă de dimensiune relativ redusă, un sistem financiar bazat mai mult pe un sistem bancar si mai putin pe piața de capital.

3. Caracteristicile politice si cadrul instituțional al țării.

O condiție esențială în atingerea inflației este data de independeta băncii centrale atât de jure cat și de facto. În România este necesar ca pe lângă independența de jure a BNR conferită prin statut să fie și un sprijin din partea Guvernului referitor la prioritatea dezinflației ca și obiectiv macroeconomic respectiv îmbinarea politicii monetare cu politica fiscală a guvernului.

O astfel de strategie a țintirii directe asupra inflației presupune publicarea de prognove având drept scop stabilirea unor reguli de conduită a politicii monetare. In momentul in care inflația depășește valoarea prognozată se aplică restrictiv o politică monetară, destinată creșterii ratei dobânzii sau micșorării ritmului de creștere a masei monetare. Atunci cănd inflație scade la un nivel dezirabil se dorește trecerea la o politică expansivă monetară prin micșorarea ratelor dobțânzii si accentuarea crelterii masei monetare.

Se recomandă ca adoptarea atingerii inflației să fie în concordanță cu obținerea unui cadru institutional care să cuprindă:

- Garantarea independenței băncii central

- Implementarea stabilității monetare

- Transparența politicii monetare garantată prin comunicare obiectivelor, planurilor și deciziilor băncii centrale

În luna august 2005, BNR a anunțat adoptarea atingerii inflației drept strategie de politică monetară. În noile condiții banca centrală a notificat trecerea către un regim valutar de flotație controlată. Schimbarea este dificilă în condițiile în care banca centrală păstrează confidențialitatea asupra intervențiilor pe piața valutară.

Figura 1. Evoluția țintei și a ratei inflației în România, 2005-2012