Antreprenoriat și Leadership

În traducere liberă, managementul semnifică “conducere”, însă se pune problema dacă noţiunea de management este sau nu sinonimă cu noţiunea de “leadership”. Într-o traducere mot-à-mot, ambele ar putea să semnifice “conducere”, exprimând activităţi exercitate de persoane care au autoritate formală într-o întreprindere, în schimb semnificaţiile sunt mult mai complexe decât par a fi. Eu optez pentru “conducere” ca traducere a termenului leadership in limba română.

Cu toate că sunt noţiuni similare până la un anumit punct, este necesar să se facă o delimitare între management şi leadership. Doar pentru că cineva este un manager formal, nu înseamnă neapărat că practică conducerea (leadership-ul).

Această problemă a fost dezbătută de către John Kotter, care consideră că managementul înseamnă a face faţă complexităţii şi se referă la ordine, consistenţă, utilizare de planuri, structuri organizatorice, monitorizarea rezultatelor, în timp ce leadership-ul, în contrast, se referă la a face faţă schimbării; liderii îşi stabilesc direcţia prin dezvoltarea unei viziuni a viitorului.

Managementul se focalizează pe resursele materiale, financiare, în timp ce conducerea (leadership-ul) se focalizează pe resursa umană.

Pentru eficienţa şi eficacitatea întreprinderii, este necesar atât o conducere puternica, cât şi un bun management. La fel, aşa cum se vorbeşte de distincţia dintre noţiunile de management şi conducere (leadership), se poate face o deosebire netă între manager şi lider. Managerul este persoana responsabilă de realizările firmei, cea care trebuie să facă faţă complexităţii, în timp ce liderul reprezintă conducătorul efectiv, cel care se implică şi este orientat spre oameni, el trebuind să anticipeze, să se adapteze şi să facă faţă schimbării, fiind confruntat în mod permanent cu aceasta.

DEFINIREA

Locul principal în realizarea cu succes a obiectivelor individuale, de grup sau organizaţionale este deţinut conducerea oamenilor din organizaţia respectivă. Conducerea oamenilor este un element vital al relaţiilor sociale stabilite în cadrul grupurilor de muncă.

Orice grup are nevoie de un lider, iar liderul are nevoie de colaboratori (discipoli )care să-l urmeze. O organizaţie poate fi compusă dintr-un număr mai mare sau mai mic de persoane; fiecare persoană are un anumit potenţial care poate fi utilizat pentru atingerea obiectivelor organizaţiei.

Procesul de conducere asigură atât mobilizarea potenţialului uman dintr-o organizaţie cât şi unitatea funcţională a acesteia. Conducerea se manifestă în orice situaţie în care persoanele îşi combină efortul lor pentru realizarea unor obiective comune.

Conducerea (leadership-ul) este “un proces dinamic de grup prin care o persoană sau un grup de persoane reuşeşte să-i determine, prin influenţă, pe ceilalţi membri ai grupului să se angajeze de bunăvoie în realizarea sarcinilor şi obiectivelor grupului, de-a lungul unei anumite perioade de timp şi într-un context organizaţional particular.” (G.A. Cole, 1997)

Influenţarea se referă la determinarea persoanelor de a acţiona într-o anumită direcţie, luând în considerare factorii restrictivi ce o pot limita.

Din această definiţie, rezultă că leadership-ul include:

a) comunicarea cu ceilalţi membri ai organizaţiei,

b) sprijinul în proiectarea şi schiţarea unei viziuni generale asupra a ceea ce se poate îndeplini,

c) prevederea direcţionării şi

d) motivarea membrilor organizaţiei pentru a depune efortul necesar îndeplinirii sarcinilor locului de muncă şi obiectivelor organizaţionale.

Definiţia dată acoperă câteva trăsături foarte importante ale noţiunii de conducere:

• Conducerea oamenilor este un proces dinamic, influenţat de modificarea cerinţelor de sarcină ale grupului în sine şi ale fiecăruia dintre membrii grupului. Prin urmare, considerăm că nu există doar o modalitate de conducere unică, valabilă în orice situaţie, iar liderii trebuie să aibă capacitatea de a adopta o multitudine de comportamente diferite, pentru a-şi juca rolul cu eficacitate. Dinamica mediului economic determină schimbări care necesită abordări specifice în planul conducerii. O conducere eficientă într-o situaţie dată, s-ar putea să nu mai fie adecvată în alte condiţii.

• Conducerea nu este rezervată neapărat unei singure persoane, ci poate fi împărţită între mai mulţi membri ai grupului. De obicei există un conducător desemnat nominal, dar se poate întâmpla ca persoana respectivă să nu fie una şi aceeaşi cu adevăratul lider din activitatea practică. Unii conducători sunt simple “figuri reprezentative”, iar Mintzberg considera că această funcţie constituie un rol managerial bazat pe încredere. Persoana care exercită reala influenţă este cea care conduce.

• Principalul rol al liderului este acela de a călăuzi, prin influenţă, grupul, în direcţia realizării obiectivelor de grup. În cadrul unui grup oficial constituit (de exemplu, echipele de producţie) obiectivele sunt stabilite în mare parte de conducerea superioară. În cadrul grupurilor informale, compuse din persoane care s-au reunit pe bază de prietenie sau tovărăşie de muncă, obiectivele de grup sunt mult mai susceptibile de a fi convenite pe bază de consens. În ambele cazuri, sarcina liderului este de a obţine angajamentul grupului în realizarea acestor obiective.

• Conducerea se exercită în cadrul unui set particular de circumstanţe care alcătuiesc contextul organizaţional şi este, totodată, influenţată de aceste circumstanţe.

• Studiile de cercetare întreprinse în ultimii treizeci de ani au indicat existenţa a patru variabile-cheie de importanţă crucială în cadrul oricărei analize a conducerii. Între aceste variabile există strânse legături biunivoce, aşa cum se observă din figura 1.2.1.

Atributele liderului

(cunoştinţe, competenţe, atitudini)

Tipul echipei Natura sarcinii

(sau al grupului) (sau a obiectivului)

Climatul sau cultura

organizaţională

Figura 1.2.1. Variabilele-cheie ale conducerii oamenilor

Cercetările de dată recentă par să indice că abordarea conjuncturală a conducerii are cele mai mari şanse de a asigura un echilibru productiv optim între nevoile echipei, cerinţele sarcinii, tipul climatului organizaţional şi presiunile exercitate de situaţia concretă sau contextul particular. Abordarea situaţională (conjuncturală) este aceea în care liderul îşi adaptează comportamentul la situaţie (conjunctură). Din această perspectivă, chestiunea conducerii devine problematică la punerea în practică.

Conducerea înseamnă pregătirea oamenilor; liderul se preocupă de pregătirea discipolilor, de creşterea lor personală, atât profesională cât şi pe alte planuri.

Liderii performanţi sunt cei care facilitează, şi chiar solicită, pe colaboratorii să înveţe din tot ceea ce fac: din situaţiile dificile cu care ne întâlnim şi chiar din eşecuri, precum şi din experienţă şi din succese obţinute, de la alţii.

Scopul este însuşirea de cunoştinţe, crearea şi dezvoltarea de abilităţi, şi nu în ultimul rând, împărtăşirea unui anumit set de valori, specific grupului respectiv.

Pregătirea altor lideri, care să fie capabili să preia la momentul necesar, poziţia de lider, reprezintă esenţa conducerii.

Conducerea nu presupune dictarea unui anumit comportament, nu înseamnă emiterea unor ordine şi verificarea modului în care se execută.

Conducerea presupune să îi înveţi pe ceilalţi să perceapă o situaţie aşa cum este ea în realitate şi să ştie ce răspunsuri să dea, astfel încât să acţioneze pentru a îndrepta organizaţia spre obiectivele pe care aceasta le urmăreşte.