Aranjamente Colaborative și Alianțe

Aranjamente colaborative si aliante

strategice

3.1. Cooperari internationale si aliante strategice

Începând cu anii `60-`70, în mediul international au aparut si s-au afirmat continuu, diverse forme si tehnici de afaceri care nu mai sunt simple fapte de comert si care nu se mai pot asimila modului specific de realizare a contractelor traditionale de export-import, cadrului strict al schimbului de bunuri.

²Aceste noi tipuri de operatiuni au fost incluse în literatura de specialitate, fie în categoria mai larga a aranjamentelor colaborative (a cooperarii economice internationale), fie, în ultimul timp, în categoria aliantelor strategice (cu doua mari grupari: cooperare industriala si aliante strategice), fie în grupul tehnicilor de transfer international de tehnologie². (Popa I., „Tranzactii Comerciale Internationale”, Ed. Economica, Bucuresti, 1997, p. 319)

Aranjamentele colaborative reprezinta un termen generic pentru mai multe forme de cooperare internationala în productie, distributie, marketing, cercetare-dezvoltare, management si dezvoltarea proiectelor complexe pentru lucrari publice, obiective industriale sau energetice.

John D. Daniels si Lee H. Radebaugh în „International Bussinnes”, Prentince Hall, 2001, pg. 381, definesc termenul de aranjamentele colaborative – „collaborative arrangements” - ca: „toate formele de afaceri internationale care implica o colaborare între doua sau mai multe companii din tari diferite.” Autorii includ în aceasta categorie toate operatiunile de cooperare internationala între firme si anume: contractarea manufacturiera, exporturile complexe, contractarea managementului, joint-ventures, licentierea si francizarea.

3.1.1. Cooperarea industriala (contractarea manufacturiera

sau a prelucrarii industriale)

Sfera productiei materiale este cel mai vast domeniu în care au loc actiuni de cooperare economica internationala si în cadrul acesteia, ponderea cea mai importanta o ocupa cooperarea în industrie. Cooperarea industriala are un dublu efect, de antrenare, deoarece stimuleaza cooperari în alte domenii (valutar, comercializare, transport, formare de cadre, etc.) si în acelasi timp contribuie la dinamizarea economiei tarilor care participa la acest proces.

Este o forma de realizare a afacerilor internationale aparuta în anii `60 si care a cunoscut o dezvoltare în ultimele patru decenii.

Cooperarea industriala este diferita de formele clasice de afaceri internationale (comert, investitii directe) si se particularizeaza de acestea din punct de vedere al obiectului tranzactiei, naturii relatiilor dintre parti, cadrului juridic si institutional. Contractarea manufacturarii sau a prelucrarii industriale este o tranzactie comerciala situata între licentiere si investitia directa. O companie industriala (dar, nu necesarmente) contracteaza partial sau total fabricarea produselor sale cu firme din strainatate, cu scopul de a vinde fie pe piata respectiva, fie pe terte piete. Controlul asupra marketingului si distributiei produselor este retinut de firma contractoare. Frecvent, contractarea manufacturarii este asociata cu transferul de tehnologie (prin licentiere) si asistenta tehnica la clientii din strainatate.

Caracteristicile principale ale cooperarii industriale sunt:

- centrul operatiunilor este situat în domeniul productiei, chiar daca obiectul cooperarii poate fi mai complex, prin implicarea si a altor activitati comune, de cercetare – dezvoltare, finantare, comercializare, marketing etc.;

- cooperarea industriala poate fi considerata si ca o cooperare în management, ceea ce presupune o coordonare a functiilor firmelor partenere, în scopul cresterii competitivitatii si stabilirii de legaturi durabile între parteneri din tari diferite;