Asigurări Comerciale

Asigurat – asigurător, între cei doi se încheie un contract de asigurare. Asiguratul plăteşte prima de asigurare. Într-un contract de reasigurare, asiguratorul devine reasigurător. Coasigurare – prin aceasta se poate ca un bun să fie asigurat la mai multe societăţii de asigurare. Asigurările pot fi:

- obligatorii (RCA)

- facultative (de viaţă, financiare, agricole, maritime etc.).

1. ISTORICUL PRIVIND APARŢIA ŞI EVOLUŢIA ASIGURĂRILOR

Apariţia asigurărilor pe plan internaţional există încă de la momentul existenţei omului. Acesta a căutat să prevină pericolele şi evenimentele nedorite încă de la apariţia sa. Se dorea protejarea atât a sa, cât şi a familiei sale, apoi, pe masură, ce a acumulat un patrimoniu sfera asigurărilor s-a lărgit şi mai mult.

Înca din antichitate, apar instituţii apropiate de cele care asigură protecţia individului si a bunurilor sale, existente şi în ziua de azi. Este vorba de societăţile de întrajutorare a ciocnitorilor de piatră din Eiptul Antic, de organizarea transportului de caravane prin repartizarea costurilor datorate furturilor sau pierderii unor bunuri între toţi participanţii la acel transport.

S-au organizat, de asemenea, asociaţii a căror activitate consta în a da ajutor membrilor şi familiilor acestora în caz de incendiu, inundaţie, boală, deces, etc.

Este vorba, despre o formă de dispresie a riscului, nu şi de protecţie împotriva lui.

În Evul Mediu, odată cu dezvoltarea schimburilor comerciale şi acordarea de împrumuturi au apărut şi regulile principale ce stau la baza asigurărilor moderne.

Evoluţia asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor maritime care au influenţat în mare masură toate celelalte tipuri de asigurări, în special, asigurările de transport.

Primele poliţe de asigurare au fost scrise în Italia şi reprezintă modelul pe baza căruia s-au dezvoltat ulterior contractele de asigurare, inclusiv poliţele Lloyds, apărute în Anglia.

Cel mai vechi contract care s-a păstrat a fost subscris la Geneva, în anul 1347, iar prima companie de asigurări datează din anul 1424.

Cuvântul ”poliţă” care desemnează astăzi contractul de asigurare, provine din cuvântul italian “poliz”, care semnifică atestat sau certificat.

Secolul al XIX-lea marchează începutul asigurărilor moderne.

Din punct de vedere istoric prima asigurare a fost cea maritimă, urmată de cele de viaţă a căror bază a fost creată de către finanţistul italian Tonti. El a creat primele tortine. Tortinele erau asociaţii constituite pe o perioadă determinată de timp în decursul căruia membrii ei vărsau la fondul comun o cotizaţie anuală care varia în funcţie de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituită suma rezultată din capitalizarea tuturor cotizaţiilor era repartizată între membrii supravieţuitori.

La Londra, după marele incendiu din 1966, au fost create primele asigurării împotriva incendiilor.

În anii următori au apărut progresiv şi alte asigurării precum: asigurării împotriva accidentelor, împotriva mortalităţii animalelor, împotriva furtului, asigurarea cailor de cursă, asigurări de răspundere civilă, etc.

În timp, însă, au apărut reticenţe de ordin moral ce au încetinit dezvoltarea asigurărilor. Este vorba, mai ales, despre asigurările de viaţă, despre care unii jurişti considerau că este imoral încheierea de facturi asupra vieţii umane.

De asemenea, şi asigurările de răspundere civilă erau contestate, deoarece, se credea că dacă o persoană sau o întreprindere se asigură împotriva consecinţelor greşelii sau neglijenţei sale, acest lucru ar determina o conduită expusă riscurilor şi ar multiplica pagubele, în loc să le prevină.

Franşiza este aceea parte din pagubă pe care trebuie să o platească asiguratul în cazul producerii pagubei.

De-a lungul timpului, putem aprecia, că au existat atât factori economici, cât şi factori sociali ce au influenţat asigurările.

Dintre factorii economici amintim:

- schimbarea condiţiilor economice generale, trecerea de la o economie exclusiv agricolă, la una diversificată (apariţia breslelor industriale, a comerţului). Aceste transformării au dus la creşterea şi adâncirea raporturilor dintre oameni, şi deci, la multiplicarea cazurilor generatoare de pagube. Importanţa banilor în relaţiile comerciale a favorizat ideea compensaţiei băneşti a pagubelor;

- dezvoltarea schimburilor, succesul marilor târguri, înmulţirea expediţiilor pe mare au scos în evidenţă necesitatea asigurării mărfurilor şi a mijloacelor de transport împotriva riscurilor ce ar putea apărea.

Dintre factorii sociali amintim:

- accentuarea procesului de urbanizare, concentrarea populaţiei în oraşe şi apariţia, astfel, a fenomenelor producătoare de pagube;

- organizarea breslelor a favorizat solidaritatea acestor grupuri în care membrii îşi acordau ajutor reciproc în caz de daune.

Deci, pe plan internaţional, la începutul secolului XIX au existat trei mari categorii de asigurare: maritime, de viaţă şi împotriva incendiilor.

2. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Acordă despagubirii pentru acoperirea sumelor pe care asiguratul este obligat să le plătească terţelor persoane păgubite cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii acestora din culpă proprie sau din culpa altor persoane pentru care asiguratul răspunde în faţa legii (copii minori, persoane în vârstă aflate în întreţtinere).

Principalele categorii de asigurări de răspundere civilă sunt:

- răspunderea civilă auto;

- răspunderea civilă legală a societăţilor specializate în servicii de pază şi securitate;

- răspunderea civilă legală decurgând din practica medicală;

- răspunderea civilă profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi.