Bazele economiei

CAPITOLUL I

ECONOMIA - FORMA A ACȚIUNII UMANE

1.1. Activitatea economică

1.2. Nevoile (trebuințele) economice

1.3. Interesele economice

1.4. Resursele economice

1.5. Producția, repartiția, schimbul și consumul

1.6. Agenții economici

1.1. Activitatea economică

Societatea omenească s-a constituit, a existat și există datorită activității oamenilor. Activitatea economică este înainte de toate o activitate umană. Privită ca activitate umană, activitatea economică este o activitate socială. Prin activitatea lor, oamenii își făuresc propria existență, transformă natura în conformitate cu interesele pe care le au, producând cele necesare traiului, se transformă pe ei însuși, transformă societatea în ansamblul ei. Prin activitatea desfășurată oamenii se raportează atât la mediul înconjurător, la natură cât și unii la alții. Prin activitatea desfășurată ei își produc și reproduc propria lor viață și existență.

Acțiunea umană este individuală prin scopul urmărit și prin specificul efortului depus de fiecare individ și socială prin unitatea țelurilor oamenilor de a trăi și de a construi proiecte comune de viață. Din dublul caracter al activității umane, individuală și socială, rezultă două categorii de responsabilități ale activității umane: responsabilitatea individuală care constă în libertatea fiecărui individ de a alege ce trebuie făcut pentru asigurarea propriului mod de viață și o responsabilitate socială ce reflectă modul în care libertățile individuale ale membrilor societății se intercondiționează și sunt compatibile în timp și spațiu, făcând ca viața pe care o trăim să fie normală din punctul de vedere natural-social, atât pentru fiecare individ, cât și pentru sociogrupul din care facem parte1.

Activitatea umană presupune muncă, munca îl delimitează pe om ca specie, reprezentând esența activității depuse de acesta. Ea pune în evidență latura practică a activității umane, respectiv trecerea de la activități instinctuale de viață la forme calitativ superioare, în care activitățile teoretice sunt separate de activitățile practice.

Activitatea practică reprezintă un raport între om și natură în care oamenii adaptează, transformă, obțin și schimbă bunurile necesare satisfacerii trebuințelor. Activitatea teoretică urmărește descoperirea și formularea unor teorii cu privire la legile universului și lumii în care trăim, pe care să le folosim pentru a obține cele necesare existenței.

Semnul distinctiv principal al activității practice îl constiutie energia fizică în timp ce semnul distinctiv al activității teoretice îl constituie energia intelectuală, nervoasă. în primul gen de activități omul, cu ajutorul mijloacelor de muncă acționează asupra obiectivelor materiale și rezultatul obținut este un produs material. în cazul activității teoretice consumul de energie intelectuală are drept rezultat un produs spiritual - cunoștințe noi, formarea de noi concepte, descoperirea de principii și legi noi etc.

Toate acestea creează impresia că activitatea practică (materială) ar fi numai o activitate fizică, iar cea teoretică numai o activitate intelectuală. Această impresie a fost consolidată de apariția în societate a diviziunii oamenilor, în oameni ai muncii fizice și oameni ai muncii intelectuale. în realitate fiecare om cheltuiește în activitatea pe care o prestează atât energie fizică cât și energie intelectuală. El lucrează atât cu mâinile cât și cu capul.

Activitatea economică este o formă specifică a activității practice, urmărind realizarea unor scopuri precise, și anume satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor. Ea reflectă efortul conștient al oamenilor de a atrage și utiliza resursele economice, acele elemente și premise ale acțiunii practice, în vederea producerii, repartiției, schimbului și consumului de bunuri și servicii corespunzător nevoilor și intereselor oamenilor

Activitatea economică se caracterizează prin faptul că are sens, respectiv ea are o finalitate, ceea ce înseamnă că este îndreptată spre satisfacerea nevoilor și intereselor economice ale oamenilor. Prin aceasta, ea este suportul existenței și dezvoltării societății. Sensul activității economice se întemeiază, pe de o parte, pe interdependența materială dintre om, societate și natură, iar pe de altă parte, pe conștiința pe care o au oamenii că, acționând asupra naturii, își pot satisface nevoile și intersele lor, își pot asigura și îmbunătăți existența. Deci, sensul activității economice pune în evidență atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă a acesteia. Cu alte cuvinte, latura obiectivă reflectă realția dintre existența socială și natură, în timp ce latura subiectivă cuprinde conștientizarea de către oameni a activităților economice, a faptului că fără a produce nu pot exista.

Activitatea economică sub forma activității practice este o activitate creatoare, ea se desfășară atât pe baza cunoașterii naturii, a legilor acesteia de către om, cât și pe baza punerii în valoare a potențialului creativ al omului de a transforma natura, de a folosi legile acesteia în interesul lui, de a crea instrumente și mijloace de acțiune cât mai eficiente etc.

Activitatea economică este amplă și diversificată. Drept urmare, activitățile economice se pot grupa după specificul lor în: activități de producție, de repartiție, de schimb, de consum, de cercetare științifică etc. Separarea lor pe genuri mari de activități, ca și în cadrul fiecărui gen pe diferite categorii de activități se datorează existenței și adâncirii diviziunii sociale a muncii. Diviziunea socială a muncii este un proces obiectiv și permanent de desprindere, diferențiere și separare a diferitelor categorii de muncă din ansamblul muncii sociale și fixarea acestora ca activități specializate de sine stătătoare.