Bazele economiei de piață

Capitolul 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL ECONOMIEI

Obiective:

- prezentarea apariţia şi evoluţiei noţiunii de economie

- familiarizarea cu problematica conceptului de economie

- formarea unor cunoştinţe de bază referitoare la economia de piaţă

Noţiuni cheie: economie, microeconomie, macroeconomie, producţie, preţ

Economia este ştiinta creării şi administrării avuţiei.

Ce a însemnat însă avuţia de-a lungul timpului ?

- pentru mercantilisti avuţia se defineşte prin cantitatea de metale preţioase pe care o deţine o ţară, iar sfera de formare o reprezintă comerţul (circulaţia mărfurilor).

- pentru fiziocraţi avuţia se formează numai în sfera producţiei agricole, în condiţiile existenţei unei ordini sociale naturale, iar schimbul nu poate fi creator de bogăţii.

- pentru clasici - (Adam Smith, David Ricardo, Jean Baptiste Say) - avuţia se creează în cadrul procesului productiv, indiferent de forma acestuia, prin muncă. Ca atare, bogăţia naţională depinde de productivitatea muncii iar aceasta este determinată la rândul ei de diviziunea muncii. Pentru ca diviziunea muncii şi respectiv productivitatea să genereze bogăţie, desfăşurarea activităţii economice trebuie să fie eliberată de orice constrângeri legate de dreptul de a face comerţ în ţară şi peste hotare, de alegere a profesiunii, de a desfăşura acel tip de activitate economică din care se poate obţine maximum de profit.

- pentru neoclasici, economia înseamnă ştiinţa schimbului comercial Ei consideră că un bun nu are valoare in sine, ci capătă valoare ca rezultat al schimbului.

- în teoria economică modernă economia este definită, la modul general, drept ştiinţa alegerilor eficace. In particular, pornind de la trăsătura comună menţionată anterior, s-au dezvoltat o serie de definiţii concurente ale acesteia:

1. Economia este studiul alocării bunurilor materiale pentru satisfacerea nevoilor materiale.

2. Economia reprezintă studiul alocării resurselor insuficiente pentru satisfacerea unor cereri concurente.

3. Economia este ştiinţa socială care se ocupă de căile prin care oamenii şi societăţile caută să-şi satisfacă nevoile materiale şi dorinţele.

4. Economia este ştiinţa care studiază comportamentul uman ca o relaţie între scopuri şi resurse rare care au utilizări alternative. Ea este deci o ştiinţă comportamentală, a modului în care oamenii fac opţiuni.

5. Economia este studiul asigurării nevoilor fizice ale omului.

6. Economia este studiul modului în care oamenii şi instituţiile iau decizii cu privire la producţie şi consum şi a modului în care se confruntă cu problema rarităţii.

7.Stiinţa economică este mai degrabă o metodă decât o doctrină, un aparat al minţii, o tehnică de gândire care îl ajută pe posesorul ei să tragă concluzii corecte.

Forme de organizare ale economiei

a. economia autarhică / închisă - în care ce să se producă, cum să se producă şi pentru cine să se producă este în întregime rezultatul deciziei producătorului, deoarece el îşi dimensionează producţia în funcţie de nevoile pe care trebuie să şi le satisfacă şi de resursele de care dispune, urmărind drept singur scop satisfacerea cât mai deplină a trebuinţelor sale şi a gospodăriei (familiei) proprii, în calitate de unic consumator a ceea ce produce .

b. economia de schimb - în care, în funcţie de polul de decizie, răspunsul la cele trei întrebări este dat de către:

- stat - în cadrul economiei centralizate, de comandă sau planificată;

- piaţă - in cadrul economiei libere de piaţă

- piaţă şi stat - în cadrul economiei mixte

1.3. Economia de piaţă - trăsături definitorii

Economia de piaţă se defineşte, în general, ca o economie a cărei funcţionare se realizează prin mecanismele pieţei libere, bazată pe proprietatea privată, fără existenţa unor acţiuni restrictive ale statului în domeniul producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului, preţurilor şi circulaţiei monetare.

Economia liberă de piaţă reprezintă acel mod de organizare a economiei în cadrul căruia alocarea resurselor limitate de care dispune societatea, dar şi distribuţia veniturilor obţinute în timpul activităţii economice se face numai prin piaţă, fără ca alte forţe, din interior sau din afara sistemului economic să intervină. Se consideră că cererea şi oferta sunt determinantele alocării resurselor, iar preţul este instrumentul cu ajutorul căruia are loc acest proces.

Condiţia de existenţă a economiei libere de piaţă este existenţa proprietăţii private, alături de libertatea de acţiune şi libera iniţiativă a agenţilor economici, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile liberei concurenţe şi a aplicării politicii economice a “laissez-faire”-ului.

Economia mixtă - la baza ei se află combinaţiile, în diferite forme şi proporţii ale proprietăţii private cu proprietatea publică. Libera iniţiativă a agenţilor economici se manifestă în condiţiile existenţei unei varietăţi a formelor de intervenţie ale statului, menite a face faţă instabilităţii macroeconomice şi imperfecţiunilor pieţei determinate de funcţionarea liberă a acesteia.

Economia mixtă îmbină deci trăsăturile economiei de piaţa (cu cele ale economiei de comandă în diferite proporţii, înlocuind politica "laissez-faire"ului proprie economiei libere de piaţă cu cea a intervenţiei limitate a puterii publice exercitată de către stat prin intermediul dispoziţiilor organizatorice şi a stimulentelor fiscale şi cea a puterii particulare exercitată"prin intermediul orientării invizibile de către mecanismul pieţei.’’