Bazele Merceologiei

1. NOTIUNI DE MERCEOLOGIE

1.1. OBIECTUL DE STUDIU AL MERCEOLOGIEI

Se apreciază că interesul pentru studierea mărfurilor, în conditii moderne, apare din a doua jumătate a secolului XX, datorită faptului că produsele sunt tot mai complexe, iar succesiunea lor tot mai dinamică.

Asemenea tendinte au condus la o evolutie rapidă a merceologiei, ca stiintă despre mărfuri, care, în conditii de modernitate, presupune o abordare multidirectională, o viziune integratoare si, desigur, concepte, instrumente si metode noi de investigare.

În acest sens, putem spune că merceologia reuneste aspecte tehnico-economice, sociale si ecologice, legate de producerea, comercializarea si folosirea produselor vândute.

Din punct de vedere etimologic, merceologia reuneste două notiuni de origini diferite: merx, adică marfă în limba latină si logos care, în greacă, înseamnă studiu, cunoastere, stiintă.

Prin urmare, merceologia studiază mărfurile în toate etapele circuitului lor fizic; mai exact, de la producere (ori de la producător) până la cel care le utilizează (consumatorul).

Desigur, intervalul de studiu al mărfurilor poate fi mai larg, dacă cercetarea lor se extinde în fazele pre si post-existentiale ale produsului devenit marfă, prin atribuirea unor valori de întrebuintare.

Putem vorbi, după unii specialisti1, de următoarele etape ale existentei mărfurilor:

1) etapa de proiectare (faza de proiectare) ce furnizează date despre calitatea proiectelor, documentatiilor, creativitătii ;

2) etapa de fabricatie, care presupune analiza materiilor prime, proceselor tehnologice, performantelor, costurilor etc;

3) etapa transportului, referitoare la mijloace de transport, ambalaje, corelaŃii de genul: produs-ambalaj-mijloc de transport etc;

4) etapa stocării ce permite concluzii asupra oportunitătii spatiilor de depozitare, factorilor de mediu, procedurilor de stocare, interferentelor cu alte produse stocate în acelasi loc etc;

5) etapa utilizării efective, menită să ofere date privind modul cum produsul răspunde cerintelor de consum, regulilor de folosire si manipulare, gradului de fiabilitate si mentenabilitate, sigurantei în exploatare

6) etapa postconsum, în care se studiază efectele asupra sănătătii omului si a mediului, evident după consumul anumitor produse, furnizate ca marfă; deci, dobândite prin schimburi de echivalente.

Se poate spune, având în vedere cele spuse, că merceologia, ca stiină a mărfurilor, studiază calitatea acestora din punctul de vedere al evolutie sociale; adică, în strânsă legătură cu trebuintele oamenilor, fireste într-o manieră sistematică si, desigur, tinând seama de determinantii săi.

Valoarea unui produs, din această perspectivă, este dată de cel putin trei aspecte; acestea sunt: valoarea de întrebuintare a mărfurilor, care presupune satisfacerea unor cerinte, functii etc.; valoarea estetică a mărfurilor, unde intervin elemente de genul: forma produsului, desenul, linia, ornamentul, stilul, culoarea, simetria, proportia, armonia, contrastul, asigurând astfel satisfacerea consumatorului din punct de vedere psihologic si estetic; valoarea de schimb a mărfurilor, ceea ce înseamnă că un produs, datorită calitătii sale, poate fi schimbat sau înlocuit cu un altul.

Mărfuri pot fi considerate si serviciile care, în fond, sunt rezultate ale activitătii umane ce determină efecte benefice si, evident, satisfac unele cerinte sociale.

Se cuvine mentionat, între altele, că serviciile prestate nu se concretizează în bunuri materiale, ci se manifestă ca faze si activităti ale unor produse de consum ori de productie, care au loc anterior, paralel sau după crearea produsului finit.

Nu întâmplător, cu alte cuvinte, serviciile se mai numesc mărfuri invizibile, iar activitatea de comercializare a acestora – comert invizibil.

1.2. EVOLUTIA MERCEOLOGIEI

Merceologia, evident ca stiintă a mărfurilor, a evoluat în mod permanent, atât în formă, cât si în continut.

Si, de aici, până la domeniul de promovare a mărfurilor, prin calitatea si estetica lor, nu a mai fost decât un pas.

Istoriceste, putem considera că nevoia cunoasterii mărfurilor s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, odată cu aparitia schimbului în natură, când se impune nevoia de cunoastere a produselor propuse acestor incipiente categorii de tranzactii.

Aparitia banilor, însă, ca echivalent general de schimb, a dat nastere, timpuriu, comertului propriu-zis, iar nevoia de cunoastere a mărfurilor a devenit

o conditie a domeniului.

De exemplu, necesitatea cunoasterii mărfurilor este vădită la mesopotanieni, persi, egipteni, polinezi si altii. În acest sens, „Codul lui Hamurabi”2, suveran al regatului babilonian (1742-1749 î.H.), „Legea fiscală a lui Palmirey” etc stau mărturii peste timp.

Tot la fel, grecii si romanii au avut, în organizarea si dezvoltarea comertului, contributii importante, elaborând structuri de mărfuri, concepte de măsurare si apreciere a valorii acestora.

Perioada Renasterii va aduce, în domeniul comertului, cunostinte sistematice care vor fi dezvoltate mai târziu; respectiv, în secolele XVII si XVIII. Mergând pe firul exemplelor, specialistii apreciază, că Leonardo da Vinci, la timpul său, a pus bazele unor concepte care sunt valabile si în zilele noastre, în domeniul merceologiei, legate de proportii, reprezentarea obiectelor, luminilor, culorilor, fiind considerat, în acelasi timp, un precursor al metodelor organoleptice de cercetare primară a mărfurilor alimentare.

În secolele XVI si XVII, contributii importante, în cunoasterea mărfurilor, au avut Galileo Galilei (1564- 1642), ca fizician si astronom recunoscut, precum si

Giordano Bruno (1548-1600), ca filozof al Renasterii italiene.

Acestia au pus chiar bazele unor metode stiintifice de cercetare a mărfurilor. Galileo Galilei, de exemplu, ca întemeietor al mecanicii clasice si al Cel mai vechi cod de legi cunoscut până astăzi, care numără 282 de articole de drept civil, penal si comercial.

Si la noi, cărturarul Dimitrie Cantemir(1673-1723), Domn al Moldovei, pentru scurtă vreme (1710-1711), în lucrarea „Descriptio Moldaviae”a înserat si unele aspecte privind mărfurile si comertul acestei provincii românesti.

Dar, absolut importantă este aparitia lucrării lui Johann Beckmann (1739-1811), considerat părintele scolii germane de merceologie, domeniu pe care astfel îl consacră de-a pururi ca stiintă, pe care o va numi „ramura de cunoastere a mărfurilor”.

El a materializat, prin opera sa („Curs pregătitor de merceologie”), trecerea de la practica simplă, empirică (a merceologiei), la o disciplină stiintifică, pretabilă cercetării, sistematizării si studiului teoretic al mărfurilor.

Tratatul său, apărut între 1793-1800, dar si alte lucrări, apartin revolutiei industriale si principalelor momente ale miscării iluministe, la scară nu doar germană, ci de-a dreptul europeană.

Desigur, după cel deal doilea război mondial, merceologia va cunoaste mari dezvoltări, mari salturi calitative, fiind în măsură „să analizeze fluxurile materiale si energetice ale ciclurilor productive”3, având în vedere ca bilanturile materiale, în această perioadă, vor conduce la comparatii între diferitele procese de productie si la selectionarea celei mai optime variante de proces pentru acelasi produs.