Buget și trezorerie - învățământ la distanță

Capitolul 1

Conceptele, evoluţia şi principalele tendinţe în organizarea

şi funcţionarea Trezoreriei publice

Obiective urmărite

- Însuşirea conceptului de trezorerie publică;

- Cunoaşterea particularităţilor acestei bănci speciale a statului;

Trezoreria publică, ca şi concept şi tendinţe în evoluţia sa referitor la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acesteia în diversele etape ale istoriei sale, a urmat îndeaproape cursul dezvoltării economico-sociale a societăţii, în general, şi al finanţelor publice, în special.

De aceea, nivelul de dezvoltare şi complexitatea operaţiunilor financiare pe care le efectuează trezoreriile publice în diversele ţări ale lumii depind, în mod covârşitor, de gradul de dezvoltare a economiei acelei ţări, de proporţia intervenţiei statului în acea economie şi de abundenţa sau sărăcia resurselor financiare publice pe care le are de administrat.

Organizarea Trezoreriei publice în România, iniţial sub denumirea de „Trezoreria Finanţelor Publice“ (1993) şi mai apoi de „Trezoreria Statului“, a constituit o necesitate obiectivă, determinată de mutaţiile profunde care s-au produs după anul 1990 în econo¬mia şi finanţele ţării.

Astfel, o dată cu trecerea la economia concurenţială de piaţă, finanţelor publice cerându-li-se să-şi amplifice rolul şi funcţiile referitor la administrarea, angajarea şi utili¬zarea cât mai eficientă a resurselor financiare publice, s-a impus cu necesitate crearea unei instituţii care să sprijine îndeaproape realizarea acestui deziderat.

De asemenea, reforma din sistemul bancar, care l-a structurat pe acesta pe două paliere, pe de o parte, Banca Naţională a României cu funcţiile sale tradiţionale de Bancă Centrală, pe de altă parte, sistemul băncilor comerciale care aveau ca prim obiectiv realizarea de servicii şi produse bancare care să le aducă profit, şi nu cel de colectare şi administrare corespunzătoare a fondurilor publice, a constituit o altă cauză importantă a creării acestei instituţii.

În acest context, în execuţia componentelor bugetului general consolidat s-au înregistrat însemnate nereguli şi deficienţe cu prilejul formării şi folosirii resurselor financiare publice, neajunsuri care au determinat crearea şi în România, ca în toate ţările dezvoltate ale lumii, a unei instituţii financiare specializate a statului care să asigure constituirea, gestionarea şi utilizarea mai corespunzătoare a resurselor financiare publice ale ţării.

1.1. Conceptul şi unele fundamentări teoretice privind Trezoreria publică

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte Trezoreria ca fiind: „Oficiu al unui stat unde se păstrează şi se administrează tezaurul public“. O definiţie mai apropiată de semnificaţia pe care o are astăzi Trezoreria publică este dată de Dicţionarul enciclopedic român2 după care Trezoreria ar fi „ansamblul de operaţiuni financiare şi băneşti bugetare şi extrabugetare pe care le face statul pentru procurarea mijloacelor băneşti care-i sunt necesare şi pentru cheltuirea acestor mijloace “ sau „loc unde se păstrează şi administrează tezaurul statului“.

Mulţi dintre autorii care au studiat importanţa şi atribuţiile Trezoreriei publice din timpurile moderne au ajuns la concluzia că prerogativele acesteia sunt numeroase, competenţele diverse, rolul extrem de important, dar şi-au exprimat o oarecare reţinere în a da acesteia o definiţie scurtă şi perenă.

André Neurrisse în lucrarea sa „Le Trésorier – Payeur Général“3 citează părerea mai multor autori care au abordat problema definiţiei Trezoreriei publice: Gillbert Devaux, vechi director al bugetului Franţei, evoca „totalitatea serviciilor financiare ale statului solidar legate printr-o unitate a Trezoreriei“. Francois Bloch – Lainé vorbea de un “serviciu al statului care efectuează, conform legilor de finanţe, operaţiile de casă şi de bancă care cuprinde gestiunea finanţelor publice şi care exercită asupra ansamblului activităţilor financiare puterile de tutelă conferite statului“. Dar mai târziu, acelaşi autor, împreună cu P. de Voguë, a subliniat că „Trezoreria era mai uşor de definit altădată decât azi“ şi a preferat să nu-i mai dea o definiţie.

Daniel Libègne, reluând câteva elemente adunate de F. Bloch – Lainé şi J.Y. Haberer, a încercat o definiţie în sensul că Trezoreria ar fi „un serviciu public al statului:

- care efectuează pentru contul său şi pentru al altor colectivităţi administrative operaţiunile de casă (încasări şi cheltuieli) de bancă (mişcări de creanţe şi datorii) şi de contabilitate necesare gestiunii finanţelor publice;

- care exercită activitatea de administraţie, de tutelă, de finanţare sau de stimu¬lare în materie economică şi financiară şi, de asemenea, internaţională;

- care asigură menţinerea marilor echilibre monetare şi financiare“.

În cele mai recente lucrări româneşti de specialitate, profesorul Tatiana Moşteanu consideră că Trezoreria este „ca o casierie, unde sunt depuse şi gestionate fondurile statului, şi ca o bancă, cu activitate de credit pe termen scurt, însărcinată să echilibreze în orice moment intrările şi ieşirile de fonduri“4; profesorul Gheorghe Manolescu o defineşte: „organism care centralizează şi administrează ansamblul încasărilor şi plăţilor statului, Trezoreria este considerată în acest sens ca un subiect nonfinanciar, ea fiind unul din beneficiarii creaţiei monetare“5.

Primele acte normative de după decembrie 1989, care au legiferat organizarea acestei instituţii în România, s-au axat mai mult în a-i stabili locul, rolul şi atribuţiile, fără a menţiona în mod expres o definiţie a acesteia din punct de vedere conceptual. Astfel, Legea contabilităţii din anul 19916 se referă numai la organizarea contabilităţii Trezo¬reriei Finanţelor Publice şi sfera de cuprindere a acesteia, respectiv: „operaţiunile privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat; constituirea şi utilizarea mijloacelor extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie specială, gestiunea datoriei publice interne şi externe, precum şi alte operaţiuni financiare efectuate în contul organelor administraţiei publice centrale“.

De asemenea, Ordonanţa Guvernului nr. 66/19947 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte, în principal, genul de operaţiuni – încasări şi plăţi – pe care le efectuează Trezoreria generală în contul instituţiilor publice, precum şi atribuţiile şi funcţiile acesteia, dar nu-i dă Trezoreriei generale o anume definire.