Buget și trezorerie publică

Curs
9/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 18 fișiere: doc
Pagini : 140 în total
Cuvinte : 57891
Mărime: 326.21KB (arhivat)
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Nastase Gabriel
Universitatea Dimitrie Cantemir

Extras din curs

Cursul I

ECONOMIA PUBLICĂ: O REALITATE ŞI UN DOMENIU

DE CERCETARE ECONOMICĂ

1.1 Economia publică, ca sector economic

1.1.1. Sectorul public

Sectorul public sau statul este entitatea formată din toate instituţiile la nivelul cărora se adoptă decizii colective sau publice, indiferent de regimul politic: democraţie, monarhie. Acestea sunt reprezentate de: administraţiile publice la nivel central şi local şi de către instituţiile publice.

Categorii de întreprinderi şi instituţii de drept public:

1. Societăţile cu capital de stat.

2. Societăţile cu capital privat.

Funcţionarea acestora se realizează printr-o întrepătrundere a celor două sectoare; public şi privat.

Intervenţiile statului asupra economiei trebuie să-i permită acestuia îndeplinirea celor patru funcţii care îi sunt atribuite: funcţia de alocare a resurselor; funcţia de redistribuire a veniturilor; funcţia de stabilizare macroeconomică; funcţia de reglementare a comportamentelor membrilor societăţii.

În vederea îndeplinirii funcţiilor prezentate, statul poate utiliza următoarele instrumente: legislaţia şi bugetul public.

Incidenţa instrumentelor statului asupra economiei se face prin reglementări şi buget public.

Incidenţa reglementării este foarte greu de cuantificat.

Incidenţa bugetului public trebuie analizată la nivelul indivizilor, precum şi pe regiuni (zone dezvoltate şi zone slab dezvoltate).

Aceasta se manifestă atât prin intermediul cheltuielilor şi resurselor ce formează bugetul (incidenţa fluxurilor de încasări şi plăţi) cât şi prin serviciile oferite populaţiei (incidenţa serviciilor oferite de stat).

1.1.2 Bunurile/serviciile publice

1.1.2.1. Prezentare generală

Statul are rolul de a asigura satisfacerea nevoilor colective ale membrilor societăţii, contribuind prin intermediul instituţiilor publice la producerea şi / sau prestarea de bunuri / servicii publice. Acestea sunt finalităţile bugetului public.

Definirea bunurilor / serviciilor publice se face pornind de la identificarea caracteristicilor bunurilor şi serviciilor private: divizibilitatea (rivalitatea) şi excluderea (raţionalizarea) consumului.

Pe baza caracteristicilor evidenţiate se pot identifica următoarele categorii de bunuri şi servicii: private, publice, mixte.

1.1.2.2. Mecanismul adoptării deciziilor publice.

Cererea şi oferta de bunuri / servicii publice.

Economiile de piaţă se caracterizează prin protecţia publică a drepturilor de proprietate privată. În aceste economii, bunurile fac obiectul schimburilor între reprezentanţii ofertei şi cei ai cererii. Între cele două categorii apare decizia de schimb care se finalizează printr-un contract în care se precizează cantităţile şi sumele de bani ce urmează a se transfera.

Legătura dintre rezultatul unui contract sau a unui set de contracte şi caracteristicile cererii şi ofertei se sesizează la nivelul mecanismului pieţei. În timp ce la nivelul societăţii, regula care leagă caracteristicile cererii şi ofertei unei colectivităţi de preferinţele membrilor săi este exprimată prin mecanismul bugetar.

Deciziile publice sunt rezultatul aplicării politicilor publice privind nevoile colective, pe de o parte, şi resursele financiare publice, pe de altă parte.

Procesul decizional public şi privat.

Echilibrul dintre cerere şi ofertă se realizează atât în cadrul procesului decizional specific pieţei, cât şi celui din sectorul public, rezultatul fiind decizia individuală la nivelul fiecărui agent economic şi decizia bugetară pentru întreaga colectivitate.

Procesul decizional în sectorul public este un proces centralizat care are un anumit grad de variabilitate în funcţie de regimul politic, finalitatea acestuia fiind decizia bugetară. Aceasta exprimă decizia colectivă a unei autorităţi competente a Guvernului care autorizează cheltuielile din fondurile publice sau venituri la fondurile publice.

Se pot identifica patru tipuri de decizii bugetare.

1. Cumpărarea de factori de producţie de la gospodării şi vânzarea de factori de producţie către alte gospodării;

2. subvenţiile şi taxele pe vânzările de mărfuri în vederea reducerii consumului acestora (de exemplu taxe de poluare);

3. transferurile către alte gospodării;

4. sarcina fiscală a gospodăriilor private (de exemplu: asigurările sociale, TVA, etc.)

Procesul decizional public prezintă trei etape: elaborarea bugetului, execuţia bugetului şi controlul bugetului.

1.2. Evaluarea economiei publice

1.2.1. Evaluarea bunurilor / serviciilor

Valoarea serviciilor publice este greu de măsurat deoarece ele nu sunt vândute la piaţă (apărare naţională, ordine internă, securitatea civilă, administraţia publică, justiţia ş.a.)

În ceea ce priveşte evaluarea, tehnicile folosite sunt: evaluarea prin ieşiri (out puts) sau serviciile propriu-zise destinate beneficiarilor, evaluarea prin intrări (inputs) şi evaluarea mixtă.

1.2.2. Evaluarea politicilor publice

1.2.2.1 Prezentarea criteriilor de evaluare a politicilor publice.

1. Criteriul echităţii.

2. Eficienţa economică sau optimalitatea.

3. Paternalismul politicilor guvernamentale.

4. Libertatea individuală de alegere.

Preview document

Buget și trezorerie publică - Pagina 1
Buget și trezorerie publică - Pagina 2
Buget și trezorerie publică - Pagina 3
Buget și trezorerie publică - Pagina 4
Buget și trezorerie publică - Pagina 5
Buget și trezorerie publică - Pagina 6
Buget și trezorerie publică - Pagina 7
Buget și trezorerie publică - Pagina 8
Buget și trezorerie publică - Pagina 9
Buget și trezorerie publică - Pagina 10
Buget și trezorerie publică - Pagina 11
Buget și trezorerie publică - Pagina 12
Buget și trezorerie publică - Pagina 13
Buget și trezorerie publică - Pagina 14
Buget și trezorerie publică - Pagina 15
Buget și trezorerie publică - Pagina 16
Buget și trezorerie publică - Pagina 17
Buget și trezorerie publică - Pagina 18
Buget și trezorerie publică - Pagina 19
Buget și trezorerie publică - Pagina 20
Buget și trezorerie publică - Pagina 21
Buget și trezorerie publică - Pagina 22
Buget și trezorerie publică - Pagina 23
Buget și trezorerie publică - Pagina 24
Buget și trezorerie publică - Pagina 25
Buget și trezorerie publică - Pagina 26
Buget și trezorerie publică - Pagina 27
Buget și trezorerie publică - Pagina 28
Buget și trezorerie publică - Pagina 29
Buget și trezorerie publică - Pagina 30
Buget și trezorerie publică - Pagina 31
Buget și trezorerie publică - Pagina 32
Buget și trezorerie publică - Pagina 33
Buget și trezorerie publică - Pagina 34
Buget și trezorerie publică - Pagina 35
Buget și trezorerie publică - Pagina 36
Buget și trezorerie publică - Pagina 37
Buget și trezorerie publică - Pagina 38
Buget și trezorerie publică - Pagina 39
Buget și trezorerie publică - Pagina 40
Buget și trezorerie publică - Pagina 41
Buget și trezorerie publică - Pagina 42
Buget și trezorerie publică - Pagina 43
Buget și trezorerie publică - Pagina 44
Buget și trezorerie publică - Pagina 45
Buget și trezorerie publică - Pagina 46
Buget și trezorerie publică - Pagina 47
Buget și trezorerie publică - Pagina 48
Buget și trezorerie publică - Pagina 49
Buget și trezorerie publică - Pagina 50
Buget și trezorerie publică - Pagina 51
Buget și trezorerie publică - Pagina 52
Buget și trezorerie publică - Pagina 53
Buget și trezorerie publică - Pagina 54
Buget și trezorerie publică - Pagina 55
Buget și trezorerie publică - Pagina 56
Buget și trezorerie publică - Pagina 57
Buget și trezorerie publică - Pagina 58
Buget și trezorerie publică - Pagina 59
Buget și trezorerie publică - Pagina 60
Buget și trezorerie publică - Pagina 61
Buget și trezorerie publică - Pagina 62
Buget și trezorerie publică - Pagina 63
Buget și trezorerie publică - Pagina 64
Buget și trezorerie publică - Pagina 65
Buget și trezorerie publică - Pagina 66
Buget și trezorerie publică - Pagina 67
Buget și trezorerie publică - Pagina 68
Buget și trezorerie publică - Pagina 69
Buget și trezorerie publică - Pagina 70
Buget și trezorerie publică - Pagina 71
Buget și trezorerie publică - Pagina 72
Buget și trezorerie publică - Pagina 73
Buget și trezorerie publică - Pagina 74
Buget și trezorerie publică - Pagina 75
Buget și trezorerie publică - Pagina 76
Buget și trezorerie publică - Pagina 77
Buget și trezorerie publică - Pagina 78
Buget și trezorerie publică - Pagina 79
Buget și trezorerie publică - Pagina 80
Buget și trezorerie publică - Pagina 81
Buget și trezorerie publică - Pagina 82
Buget și trezorerie publică - Pagina 83
Buget și trezorerie publică - Pagina 84
Buget și trezorerie publică - Pagina 85
Buget și trezorerie publică - Pagina 86
Buget și trezorerie publică - Pagina 87
Buget și trezorerie publică - Pagina 88
Buget și trezorerie publică - Pagina 89
Buget și trezorerie publică - Pagina 90
Buget și trezorerie publică - Pagina 91
Buget și trezorerie publică - Pagina 92
Buget și trezorerie publică - Pagina 93
Buget și trezorerie publică - Pagina 94
Buget și trezorerie publică - Pagina 95
Buget și trezorerie publică - Pagina 96
Buget și trezorerie publică - Pagina 97
Buget și trezorerie publică - Pagina 98
Buget și trezorerie publică - Pagina 99
Buget și trezorerie publică - Pagina 100
Buget și trezorerie publică - Pagina 101
Buget și trezorerie publică - Pagina 102
Buget și trezorerie publică - Pagina 103
Buget și trezorerie publică - Pagina 104
Buget și trezorerie publică - Pagina 105
Buget și trezorerie publică - Pagina 106
Buget și trezorerie publică - Pagina 107
Buget și trezorerie publică - Pagina 108
Buget și trezorerie publică - Pagina 109
Buget și trezorerie publică - Pagina 110
Buget și trezorerie publică - Pagina 111
Buget și trezorerie publică - Pagina 112
Buget și trezorerie publică - Pagina 113
Buget și trezorerie publică - Pagina 114
Buget și trezorerie publică - Pagina 115
Buget și trezorerie publică - Pagina 116
Buget și trezorerie publică - Pagina 117
Buget și trezorerie publică - Pagina 118
Buget și trezorerie publică - Pagina 119
Buget și trezorerie publică - Pagina 120
Buget și trezorerie publică - Pagina 121
Buget și trezorerie publică - Pagina 122
Buget și trezorerie publică - Pagina 123
Buget și trezorerie publică - Pagina 124
Buget și trezorerie publică - Pagina 125
Buget și trezorerie publică - Pagina 126
Buget și trezorerie publică - Pagina 127
Buget și trezorerie publică - Pagina 128
Buget și trezorerie publică - Pagina 129
Buget și trezorerie publică - Pagina 130
Buget și trezorerie publică - Pagina 131
Buget și trezorerie publică - Pagina 132
Buget și trezorerie publică - Pagina 133
Buget și trezorerie publică - Pagina 134
Buget și trezorerie publică - Pagina 135
Buget și trezorerie publică - Pagina 136
Buget și trezorerie publică - Pagina 137
Buget și trezorerie publică - Pagina 138
Buget și trezorerie publică - Pagina 139
Buget și trezorerie publică - Pagina 140
Buget și trezorerie publică - Pagina 141
Buget și trezorerie publică - Pagina 142
Buget și trezorerie publică - Pagina 143
Buget și trezorerie publică - Pagina 144
Buget și trezorerie publică - Pagina 145

Conținut arhivă zip

  • Capitolul II Examen Sub 2(mic).doc
  • Capitolul II Examen Sub 2.doc
  • Cursul I Examen Sub 1.doc
  • Cursul III.doc
  • Cursul IV.doc
  • Cursul IX- Examen Sub 2(mic).doc
  • Cursul IX- Examen Sub 2.doc
  • Cursul V.doc
  • Cursul VI.doc
  • Cursul VII.doc
  • Cursul VIII.doc
  • Cursul X.doc
  • Cursul XI.doc
  • Cursul XII.doc
  • Cursul XIII.doc
  • Cursul XIV.doc
  • Cursul XV.doc
  • Cursul XVI.doc

Alții au mai descărcat și

Titluri de stat

Introducere Având în vedere definiţia generală dată conceptului de piaţă financiară, ca reperzentând spaţiul în care se întâlnesc cererea şi...

Diagnosticul și Strategiile Firmei

CAPITOLUL 1 ANALIZA DIAGNOSTIC – DOMENIU DE STUDIU ŞI ACTIVITATE PROFESIONALĂ ÎN CADRUL UNEI ÎNTREPRINDERI 1.1. Introducere în problematica...

Cursuri Marketing

DEFINIŢII Conform Institutului de Marketing, marketingul este “procesul managerial responsabil de identificarea, anticiparea şi satisfacerea...

Prețuri și tarife

Tema 1: Conceptul, esenţa şi rolul preţurilor în economie 1.1 Abordarea conceptului de preţ în teoria economică 1.2 Funcţiile preţului 1.3...

Finanțele Întreprinderii

1.1. Esenţa şi rolul finanţelor întreprinderii Teoria financiară se împarte în 3 compartimente mari: 1. Finanţe publice – studiază modul de...

Ergonomie

OBIECTIVELE CAPITOLULUI: Prezentarea modului de apariţie şi dezvoltare a ştiinţei ergonomiei; Definirea ergonomiei, a obiectului ştiinţei,...

Buget și trezorerie publică

5.2. Necesitatea înfiintarii Trezoreriei Finantelor Publice în România O coordonata a reformei sistemului financiar în România a constituit-o...

Suport Curs Audit Intern

(1) GENEZA AUDITULUI INTERN Organizatiile, indiferent de statut si de scopul pentru care sunt constituite si conduse, sunt, prin excelenta,...

Te-ar putea interesa și

Buget și trezorerie publică - Marea Britanie

Introducere Regatul Unit este numit, in mod obisnuit, in romaneste, Marea Britanie. Cea mai mare parte a sa este situata langa coasta continentala...

Buget și trezorerie publică - analiza bugetului Spaniei în perioada 2000-2009

1. Analiza cheltuielilor bugetare COFOG 1.1 Date absolute 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 1.2 Indici cu baza fixa 1.3 Indici cu...

Buget și Trezorerie Publică

Introducere Existenţa mai multor bugete în cadrul sistemului de bugete (atât la nivel central, cât şi local) atrage după sine o operaţie de...

Buget și trezorerie publică

La inceput, termenul de trezorerie era identificat cu banii publici, iar ulterior cu o institutie desemnata sa asigure respectarea ansamblului de...

Buget și Trezorerie Publică

CAPITOLUL I 1. Definiți bugetul și bugetul general consolidat. (1 p) 2. Enumerați și prezentați succint structura sistemului bugetar în România....

Buget și trezorerie publică

1.1. Sistemele iniţiativei bugetare În cadrul procesului decizional public, există diferenţe de la o ţară la alta legate de sistemul iniţiativei...

Buget și Trezorerie Publică

CAPITOLUL I SISTEMUL BUGETAR 1.1 Noţiuni generale privind bugetul Bugetul poate fi privit sub următoarele aspecte: - ca document - ca lege -...

Buget și Trezorerie Publică

Sistemul unitar de bugete la nivel naţional În practică deosebim 2 abordări ale iniţiativei bugetare potrivit cărora distingem: 1 – sistemul...

Ai nevoie de altceva?