Cererea și ofertă de bunuri economice

Definirea cererii, elsticitatea cererii

Teoria cererii stă la baza alocării veniturilor băneşti limitate de către consumatorii raţionali care se decid să cumpere diferite bunuri.

Alocarea veniturilor băneşti limitate pentru cumpărarea diferitelor bunuri necesare satisfacerii nevoilor de consum derivă din comportamentul consumatorilor, iar structura cheltuielilor de consum reflectă acest comportament. Oamenii achiziţionează mai mult sau mai puţin dintr-un bun în măsura în care preţul pe care trebuie să-l plătească scade sau creşte.

Conceptul de nevoi este strâns legat de conceptul de cerere care leagă cantităţile cerute de sacrificiile care trebuie făcute pentru a obţine aceste cantităţi.

Cererea reprezintă o relaţie între cantitatea dintr-o anumită marfă dorită, care poate fi cumpărată de un individ sau un grup de indivizi, într-o perioadă determinată de timp, şi preţul unitar posibil al mărfii respective.

În funcţie de nivelul la care se exprimă, cererea pentru un bun poate fi:

- cerere individuală - exprimă relaţia dintre cantitatea solicitată de către un anumit consumator dintr-un bun şi preţul bunului solicitat;

- cererea pieţei - exprimă relaţia dintre cantitatea solicitată dintr-un bun, la nivelul pieţei şi preţul propriu al bunului respectiv.

Cererea pieţei pentru un anumit bun se obţine prin însumarea cantităţilor solicitate de toţi consumatorii bunului respectiv la fiecare nivel de preţ.

Dinamica generală a cererii, atât a celei individiuale cât şi a celei de piaţă, este descrecătoare în raport cu preţul. Aceasta semnifică faptul că la o scădere a preţului sporeşte cantitatea cerută, ceea ce se explică prin legea utilităţii marginale descrescînde, adică consumatorul caută maximum de satisfacţie prin sporirea cantităţilor consumate.

Relaţia dintre modificarea preţului unitar al unui bun şi schimbarea cantităţii cerute din bunul respectiv este relevată de legea generală a cererii care se enunţă astfel: creşterea preţului unitar al unui bun determină reducerea cantităţii cerute din bunul respectiv şi invers, reducerea preţului va determina creşterea cantităţii cerute din bunul respectiv (figura de mai sus).

Cererea nu trebuie confundată cu cantitatea cerută. Aşa cum am arătat mai sus, cererea este o relaţie între două variabile specifice, preţul şi cantitatea, adică cererea este un şir de preţuri şi un şir de cantităţi pe care oamenii ar dori să le cumpere la preţurile respective. O deplasare de-a lungul curbei (şirului) cererii reprezintă o modificare a cantităţii cerute şi nu o modificare a cererii.

Cantitatea cerută creşte sau scade exclusiv sub influenţa modificării preţului dar cererea rămîne neschimbată în acest caz, întrucât cererea este reprezentată de întreaga curbă şi se modifică sub influenţa mai multor factori (preţul rămânând neschimbat).

Legea cererii exprimă, deci, existenţa unei relaţii invers proporţionale între cantitatea achiziţionată dintr-un bun şi preţul pe care consumatorul trebuie să-l plătească pentru bunul respectiv.

Legea generală a cererii se verifică în cazul bunurilor normale (bunuri a căror cerere creşte odată cu sporirea veniturilor) şi în cazul majorităţii bunurilor inferioare (bunuri a căror cerere se reduce o dată cu sporirea veniturilor). Pentru unele bunuri inferioare, creşterea preţurilor este însoţită de o creştere a cererii şi invers. Această situaţie este cunoscută sub numele de “ paradoxul Giffen “ care se explică pornind de la două efecte generale ale creşterii preţului unui bun:

- efectul de substituire, adică creşterea cantităţii cerute din alte bunuri ale căror preţuri nu au crescut;

- efectul de venit, adică reducerea venitului real datorită creşterii preţului.

Există unele situaţii care numai aparent contrazic legea generală a cererii. Astfel, exista posibilitatea ca unii cumpărători să cumpere mai mult de la unele firme, chiar dacă acestea practică preţuri mai înalte, explicaţia fiind economia de timp. Fiind mai la îndemâna cumpărătorului, acesta preferă să plătească un preţ mai mare, compensând diferenţa de preţ prin economia de timp şi alocarea acestuia altor activităţi. În această situaţie, legea cererii se verifică deoarece în preţul bunului este inclus şi costul oportunităţii timpului economisit.

De asemenea, în situaţia în care preţul şi calitatea bunului sunt în relaţie directă, creşterea preţului poate fi însoţită de o sporire a cantităţii cerute deoarece diferenţa de preţ va fi compensată de diferenţa de calitate.