Clasificare

Una dintre cele mai semnificative valori ale bibliotecii este materializarea victoriei omeneşti în permanenta confruntare cu timpul – poate cea mai dură lege a Universului.

Dar condensarea revelaţiilor atâtor clipe, smulse cu greu, una câte una, într-un spaţiu ale cărui dimensiuni materiale sunt aprioric şi iremediabil limitate, a impus transferul către o extensie de tip virtual : memoria umană sau electronică.

Capacitatea de stocare a reprezentărilor în memorie pare a fi infinită.Veriga slabă în lanţul evolutiv al dezvoltării inteligenţei - umane sau artificiale - este mecanismul de regăsire a informaţiei solicitate. Acesta, după cum s-a dovedit, are nevoie de anumite automatisme pentru a fi activat. Ordonarea reprezentărilor pentru a putea fi înregistrate în aşa fel încât să fie regăsite constituie soluţia care răspunde acestei probleme.

Ilustrând raportul dintre memorie şi bibliotecă, Christian Jacob aminteşte o anecdotă povestită de arhitectul roman Vitruvius în legătură cu memoria prodigioasă a unui oarecare locuitor al Alexandriei, pe nume Aristofan din Bizanţ – cititor înverşunat al bibliotecii, care parcurgea în fiecare zi toate papirusurile, “în ordine”. Datorită acestei excepţionale calităţi, pe care reuşise s-o dovedească cu prilejul unui concurs de poezie (în care a probat plagiatul unor concurenţi prin indicarea fără greşeală a surselor inspiratoare localizându-le perfect în bibliotecă), a fost ales de Ptolomeu pentru a-i succeda lui Eratostene la administrarea bibliotecii . Fenomenul are o explicaţie foarte simplă : folosind zilnic aceleaşi operaţiuni mnemotehnice, Aristofan le-a putut re-activa cu uşurinţă la momentul potrivit. Ceea ce nu ştirbeşte admiraţia faţă de capacitatea de memorizare a conţinutului celor aproximativ 500.000 suluri de papirus şi citarea lor “în ordine”. Această menţiune indică existenţa unui anumit sitem de ordonare a papirusurilor în bibliotecă care furnizează sistemului de redare a memoriei instrumentul de conexare a tuturor secvenţelor informaţionale înregistrate (informaţia despre text – apartenenţa acestuia la opera unui anumit autor, papirusul pe care era inscripţionat şi localizarea acestuia pe un anumit raft al unui anumit dulap dintr-un anume loc în bibliotecă). În concluzie, se poate spune că obiectivul suprem al oricărui sistem de ordonare este regăsirea şi redarea precisă şi rapidă a informaţiei. Lucrarea de faţă îşi propune să demonsteze această idee în câteva capitole :

I. Prezenatre istorică a eforturilor de sistematizare a cunoştinţelor care au influenţat modul de organizare a bibliotecilor.

II. Cele mai importante teorii şi tipuri de clasificare care stau la baza organizării marilor biblioteci din lume

III. Clasificarea Zecimală Universală – sistem de clasificare utilizat în România

1) Principii de bază

2) Sistem de notare

a) Indici principali

b) Indici auxiliari

3) Metode de clasificare

4) Profilul clasificatorului

I. Noţiuni de istoria clasificării

1. Clasificarea cunoştinţelor

O dată cu perceperea obiectelor reale şi reprezentarea lor în conştiinţă, psihicul uman începe un proces de ordonare a acestora pe baza asemănărilor şi deosebirilor dintre ele care să-i permită recunoaşterea ulterioară făcând apel la experienţa dobândită. Orice gând presupune activarea unui complex de mecanisme printre care şi acesta.. Pentru exemplificare, se poate recurge la observarea comportamentului copiilor, la modul în care memoria infantilă grupează obiectele, în funcţie de impresia pe care şi-au creat-o despre acestea : apa şi zăpada sunt reci şi umede – două caracteristici care le aşează în aceeaşi categorie – în contrast cu focul şi soarele care ard ; lucruri care se mişcă, au glas şi reacţionează la impulsul adresat şi lucruri care rămân inerte etc.

Preocupări pentru organizarea materiei au existat încă din Antichitate. Una din cele mai vechi clasificări ale aparţine lui Aristotel care a împărţit organismele umane în plante şi animale iar pe acestea din urmă în locuitoare ale Pământului, ale Apei şi ale Aerului. Dar clasificarea care stă la baza taxonomiei moderne este cea a bilogului suedez Karl Linné. El stabileşte un sistem de grupe care se bazează pe similarităţi structurale între organisme. Astfel, acestea pot face parte din regunul animal sau din cel vegetal. Fiecare regn se subîmparte în clase, clasele în ordine, acestea în genuri şi în final în specii. Clasificarea ierarhică modernă are două nivele în plus faţă de cea a lui Linné : diviziune şi familie.

Ordonarea informaţiei pe baza asemănărilor şi deosebirilor dintre obiectele percepute realizează cunoaşterea întregii grupe de obiecte cu caracteristici comune şi deci, analizând un obiect din grupă se obţin informaţii despre toater celelalte. De exemplu :