Comunicarea în Afaceri

INTRODUCERE

Scopul cursului

Scopul cursului este de a-i familiariza pe studenţi cu noţiuni referitoare la comunicarea în afaceri în economia modernă de piaţă şi de a le reliefa importanţa diferitelor forme de comunicare ale firmei în mediul concurenţial actual.

Obiective

Cursul de faţă îşi propune definirea comunicării în afaceri (şi nu numai), prezentarea diferitelor forme ale comunicării la nivel de firmă, atât în mediul intern al acesteia, cât şi în mediul extern, precum şi a necesităţii de a apela la diverse instrumente şi modalităţi de comunicare în societatea informaţională de astăzi.

De o manieră sintetică, obiectivele principale ale acestui curs vizează:

- definirea şi tipologia comunicării;

- prezentarea cadrului general al comunicării în afaceri;

- definirea negocierii ca formă principală de comunicare;

- comunicarea comercială a firmei ;

- comunicarea instituţională – relaţiile publice (RP);

- comunicarea internă (comunicarea managerială);

- comunicarea financiară a firmei.

Forma de evaluare (E – examen; C – colocviu / test final; LP – lucrări de control)

Stabilirea notei finale (procentaje) -răspunsurile la examen/colocviu/lucrări practice

- activităţi aplicative atestate/laborator/lucrări practice/proiect etc.

- teste pe parcursul semestrului

- teme de control

CAP I. NOŢIUNI FUNDAMENTALE

1.1. Definirea şi tipologia comunicării

Comunicarea scapă încercărilor de a o defini. Americanii Frank Dance şi Carl Larson au adunat 126 de definiţii ale comunicării, de la diverşi autori şi din diverse cărţi. După 20 de ani de trudă, nici una dintre definiţii nu s-a dovedit satisfăcătoare. Semantica termenului „comunicare” nu încape într-o definiţie, dar fiecare definiţie posibilă surprinde câte ceva din ceea ce este comunicarea.

Cuvântul latinesc „communicare” are semnificaţia de „contact şi legătură”, dar şi de „a pune în comun, a împărtăşi, a pune împreună, a amesteca şi a uni”. În limba de toate zilele. Folosirea cuvântului „comunicare” nu se loveşte de probleme deosebite. Majoritatea vorbitorilor se gândesc la „a aduce la cunoştinţă” sau la „a informa”. Faptul este evidenţiat de orice dicţionar explicativ unde, în general, sunt menţionate trei semnificaţii, parţial suprapuse, ale cuvântului „comunicare”: comunicare = 1.înştiinţare, aducere la cunoştinţă; 2.contacte verbale în interiorul unui grup sau colectiv; 3.prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relaţii spirituale.

Într-o formă extrem de simplă, procesul de comunicare sau comunicarea poate fi redat (sau redată) astfel:

informaţie informaţie

emiţător canal receptor

Din această schemă se poate înţelege că procesul comunicării presupune mai mult decât un participant; anume, pe lângă emiţător (sau emitent) există unul sau mai mulţi receptori potenţiali. Esenţa procesului este deplasarea, transferul sau transmiterea informaţiei de la un participant la celălalt. În mod frecvent, circulaţia are loc în dublu sens, este bidirecţională. Acesta este, bunăoară, cazul dialogului, al unei discuţii între două persoane care, alternativ, joacă rolul de emiţător (vorbitor) şi receptor (ascultător). Alteori, circulaţia informaţiei poate avea loc în sens unic; este cazul monologului, al cuvântărilor, al comunicării prin presă, radio sau televiziune.

Comunicarea nu se încheie o dată cu preluarea sau receptarea opiniilor, ideilor sau comportamentului celor care o receptează. Procesul poartă numele de efect al comunicării şi se bucură în ştiinţa comunicării de o atenţie deosebită. Prin urmare, modelul elementar al comunicării trebuie extins:

informaţie informaţie informaţie

emiţător canal receptor efect

În această schemă, comunicarea se aseamănă procesului „stimul-reacţie” (receptorul reacţionează la stimulii provenind din partea emiţătorului). Dar nu orice proces „stimul-reacţie” reprezintă o situaţie comunicativă. Procesul „stimul-reacţie”, pentru a aparţine comunicării, ar trebui să fie cel puţin un proces intenţional. Astfel, pentru ca transferul de informaţie să devină un proces de comunicare, emitentul trebuie să aibă intenţia de a provoca receptorului un efect oarecare. Prin urmare, comunicarea devine un proces prin care un emiţător transmite informaţii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.