Concurența Monopolistică

Obiective

- a examina concurenţa dintre firmele care oferă produse diferenţiate;

- a compara echilibrul concurenţei perfecte cu cel al concurenţei monopolistice;

- a judeca calitatea rezultatelor activităţii unei pieţe cu concurenţă monopolistică;

- a studia dezbaterile privind efectele publicităţii;

- a studia dezbaterile privind rolul mărcilor.

*

* *

Vreţi să cumpăraţi o carte pe care să o citiţi în vacanţă. La librărie găsiţi romane poliţiste, romantice, SF etc. Când alegeţi o carte pe ce tip de piaţă vă aflaţi?

Pe de o parte, piaţa romanelor pare destul de concurenţială: descoperiţi milioane de autori şi nenumărate edituri care încearcă să vă atragă atenţia. Consumatorul se confruntă cu milioane de produse diferite. Oricine poate scrie şi publica un roman, cauză din care această activitate nu este prea rentabilă.

Dar, într-o oarecare măsură, această piaţă poate părea destul de monopolistă, deoarece fiecare lucrare este unică în felul ei. Ca urmare, editurile au o oarecare latitudine de alegere a propriului preţ, adică ele sunt mai degrabă fixatoare decât acceptatoare de preţ şi este normal că preţul unui roman este superior costului său marginal (care este foarte redus).

O asemenea piaţă care poartă atât caracteristicile pieţei competitive cât şi ale celei monopoliste a fost denumită de economişti piaţă cu concurenţă monopolistică, caracterizată prin următoarele:

- numeroşi vânzători – multe întreprinderi încearcă să atragă atenţia aceloraşi clienţi;

- produse diferenţiate – fiecare firmă produce un produs uşor diferit de cel al concurenţilor săi. Ca urmare, ea nu este acceptatoare de preţ şi se confruntă cu o cerere descrescătoare;

- inexistenţa barierelor de intrare – oricine poate intra şi ieşi, fără nici o constrângere. Numărul firmelor de pe piaţă se ajustează în aşa fel încât pe termen lung profitul tinde spre zero.

Lista unor asemenea pieţe este lungă: cărţi, CD-uri, filme, jocuri pe calculator, restaurante, băuturi nealcoolice, biscuiţi, detergenţi, cosmetice etc.

Ca şi oligopolul, concurenţa monopolistică constituie o formă intermediară de structură de piaţă între concurenţa perfectă şi monopol. Dar ea se distinge net de oligopol, care este foarte departe de concurenţa perfectă, deoarece cuprinde puţini vânzători, care nu se concurează feroce, relaţiile strategice dintre aceştia fiind extrem de importante. Dimpotrivă, în cazul concurenţei monopolistice sunt numeroşi vânzători având o talie redusă în raport cu ansamblul pieţei. Spre deosebire de concurenţa perfectă, aceşti vânzători vând produse similare, dar nu identice.

1. Eterogenitatea produselor şi concurenţa monopolistică

Dacă suprimăm ipoteza de omogenitate a produselor, ajungem la produse diferenţiate. Există două nivele de diferenţiere: cea orizontală şi cea verticală.

1.1. Diferenţierea orizontală

Diferenţierea orizontală constă în specificaţiile diferite ale unor produse a căror calitate şi preţ sunt identice (de exemplu: o vacanţă la Băişoara sau la Gilău). Consumatorul va alege între diferitele specificaţii în funcţie de gusturi şi localizarea bunurilor. Analiza acestei diferenţieri a fost realizată iniţial de Harold Hotelling în 1929, care a fost interesat de localizarea optimă a două firme în spaţiu. El a introdus idea unei diferenţe între bunuri datorită localizării lor şi a existenţei costurilor de transport. Pentru un consumator, două bunuri omogene apar totuşi diferenţiate dacă sunt propuse în locuri diferite.

Problema lui Hotelling

Să presupunem o plajă de lungime unitară, pe care vacanţierii sunt răspândiţi uniform. Doi vânzători de îngheţată doresc să se instaleze în câte un punct fix pe plajă. Ţinând cont de faptul că vacanţierii suportă un cost de transport proporţional cu distanţa, problema constă în a defini care va fi amplasamentul optim al celor doi vânzători şi ce preţ trebuie să ceară. Rezolvarea acestei probleme constă în a remarca că preţul nu poate fi ales independent de localizare. Dacă cei doi ofertanţi se plasează la cele două extremităţi ale plajei, concurenţa va fi mai slabă decât dacă aleg aceeaşi localizare. În primul caz, ei pot spori preţul, acceptând să piardă o parte de piaţă, dar mărindu-şi marja pentru fiecare îngheţată vândută. În al doilea caz, nu pot afişa un preţ diferit de concurent fără a pierde instantaneu întreaga lor clientelă.

Pentru a simplifica analiza, să presupunem că preţul practicat de cei doi va fi identic. Să localizăm cei doi vânzători măsurând distanţa dintre marginea stângă a plajei şi amplasamentul lor. Din punct de vedere al vacanţierilor, localizarea optimală este ¼ şi ¾. Cu această localizare, distanţa totală parcursă de cumpărătorii de îngheţată este cea mai redusă posibilă.