Contabilitate

CONTABILITATE – Curs

Cap. 1. OBIECTUL CONTABILITĂŢII

1.1. Scurt istoric

1.2. Obiectul de studiu al contabilităţii

1.3. Abordări si trăsături ale obiectului contabilităţii

1.4. Observarea patrimoniului

1.5. Gestionarea patrimoniului

1.6. Sfera de acţiune a obiectului contabilităţii

1.7. Direcţii actuale de dezvoltare ale contabilităţii

1.1. Scurt istoric

Contabilitatea a apărut în perioada Evului Mediu, odată cu avântul economiei şi apariţia germenilor capitalismului. Dezvoltarea afacerilor din marile oraşe ale Italiei de Nord, cât şi spiritul renascentist, au făcut posibilă dezvoltarea practicilor contabile, astfel încât, începând cu secolul al XV-lea, în această parte a lumii se utilizează contabilitatea după metoda veneţiană.

Incă de la apariţia contabilităţii, aceasta a fost legată de noţiunea de avere a comerciantului.

A apărut ca o necesitate, datorită schimbărilor din sectorul economic, apoi s-a dezvoltat pe măsura cresterii mărimii afacerilor derulate, observându-se ca fără evidenţă şi control comercianţii esuau în derularea operaţiunilor de negot. Dezvoltarea producţiei şi a comerţului au fost elementele care au impulsionat cercetarea elementelor economice.

Un rol însemnat l-a avut lucrarea unui matematician, Luca Paciolo, considerată a fi prima lucrare de contabilitate în partida dublă, denumită "Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita", apărută în anul 1494, lucrare în care este definit pentru prima dată obiectul de studiu al contabilităţii:

"… tot ceea ce, dupa parerea negustorului ,îi apaţine pe lume ca bunuri mobile si imobile, debite şi credite, precum şi toate afacerile mari şi mici în ordinea în care au avut loc".

Luca Paciolo prezintă contabilitatea ca pe un ansamblu de principii şi reguli privind înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia, în ordinea în care au avut loc. În acest fel s-a formulat principiul fundamental al contabilităţii:

• partida dublă este definită prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital:

Avere = Capital

• fiecare tranzacţie intervenită în masa averii, implicit a capitalului, este reprezentată ca un raport intre :

Debitor ~ Creditor

Tehnica partidei duble se răspândeşte apoi în Europa Occidentală, unde se conturează deja o literatură contabilă. Concepţia a evoluat, cunoscând o mare diversitate de forme de expresie, s-a realizat sistematizarea lucrărilor în vederea încheierii unor calcule contabile, s-a conturat funcţia unor conturi, ca de exemplu “Capital" şi “Profit şi pierdere".

O alta lucrare care a constituit un punct esenţial în domeniul definirii contabilităţii ca disciplină de sine stătătoare a fost publicată de Edmond de Granges în anul 1795, sub titlul "La tenue de livres rendue facile". În această lucrare se clarifică principiile dublei înregistrari şi procedurile contabile, motiv pentru care este utilizată în Franţa timp de mai bine de 100 de ani.

După această dată apar numeroase lucrări de contabilitate, ajungandu-se la cristalizarea conceptelor moderne, utilizate şi azi. Începând cu primele două decenii ale secolului XX, contabilitatea de întreprindere devine o practică socială normalizată, care are la bază principii şi norme după care îşi desfăşoară activitatea.

În ţara noastră, sub influenţa curentelor vest europene au existat şi la noi preocupări pentru definirea obiectului contabilităţii.

I.C. Pantu a publicat în anul 1907 lucrarea "Ştiinţa conturilor sau contabilitate în partida dublă", în care arată că obiectul contabilităţii este nu simpla înregistrare a operaţiilor economice, ci calcularea după anumite reguli şi forme a mersului şi rezultatelor activităţii economice a unui comerciant.

D. Voina a publicat "Contabilitatea generală” iar I. Evian a completat in 1945 paleta lucrărilor în domeniu cu un "Curs de contabilitate industrială", în care arată că obiectul contabilităţii se întregeşte cu calculaţia costurilor, calculul comparativ (statistic) şi calculul preliminar (bugetar) şi care asigură, pe lângă înregistrarea operaţiilor economice în conturi, urmărirea permanentă a activităţii întreprinderii.

În lucrarea "Contabilitate generală" publicată în 1947, C.G Demetrescu defineşte contabilitatea pe trei coordonate:

• a) obiectul : contabilitatea este o ramură a ştiinţelor sociale care asigură înregistrarea metodică şi ordonată a tuturor operaţiilor privind mişcările de valori, de drepturi şi obligaţii, precum şi modificările determinate de rezultatele activităţii desfăşurate;

• b) scopul: contabilitatea are drept scop stabilirea situaţiei economice şi juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;

• c) mijloacele: contabilitatea se foloseşte de mijloace proprii: conturi, balanţe de verificare, jurnale.