Contabilitate consolidată

CAPITOLUL 1

Aspecte generale privind grupurile şi conturile consolidate

1.1. Necesitatea grupurilor de societăţi

Apariţia grupurilor este legată de strategia de dezvoltare a entităţilor. Astfel, atunci când prezenţa pe pieţele externe (străine) se intensifică sau când producţia se diversifică foarte mult, entităţile pot să aleagă una dintre următoarele două posibilităţi: fie îşi conservă unitatea juridică şi creează departamente sau sucursale, fie creează noi societăţi, care au propria personalitate juridică, dar care se află sub controlul societăţii-mamă.

Dezvoltarea externă prin constituirea de noi societăţi sau prin preluarea controlului asupra unor societăţi deja existente stă la baza apariţiei grupurilor de societăţi.

Grupul de societăţi este un ansamblu de societăţi aparent autonome, dar care sunt supuse unei direcţii economice unitare asumate de una sau mai multe dintre ele.

Deşi organizarea societăţilor pe activităţi contribuie la o gestiune mai eficientă la nivelul fiecărei activităţi sau ţări, totuşi, uneori, ea maschează realitatea economică. De exemplu, societatea-mamă poate avea interesul să achiziţioneze o întreprindere nerentabilă a cărei gestiune este deficitară, dar care prezintă un potenţial de producţie interesant pe termen lung. în cazul acesta, din punctul de vedere al creditorilor, dacă este analizată independent, o asemenea întreprindere prezintă un risc destul de important, în timp ce o analiză a acestei întreprinderi în contextul ansamblului din care face parte s-ar putea să evidenţieze o imagine mai atractivă şi justă a situaţiei sale reale.

Pentru a elimina această dificultate de apreciere de către terţi a situaţiei financiare şi a rentabilităţii întreprinderilor unui grup, este necesară întocmirea conturilor consolidate (conturilor de grup).

Complementare conturilor individuale (sociale), conturile consolidate, întocmite de societatea-mamă, ţinând cont de legăturile capital pe care le are aceasta cu celelalte societăţi din cadrul grupului, prezintă informaţii care permit o analiză a structurii financiare şi a rentabilităţii grupului.

Într-un context economic concurenţîal, în care principalul obiectiv al grupurilor internaţionale cotate îl reprezintă crearea de valoare pentru acţionari conturile consolidate reprezintă un instrument esenţial de informare pentru :

• creditori, deoarece permit aprecierea solvabilităţii şi îndatorări societăţilor grupului în ansamblul lor; de asemenea, pe baza informaţiilor dir conturile consolidate, băncile pot să verifice dacă politica stabilită la nivelu grupului este eficace şi operaţiile finanţate sunt viabile, deşi situaţia financiari individuală a unei filiale nu este tocmai favorabilă;

• asociaţii majoritari, care găsesc în conturile consolidate informaţii care le permit o apreciere cât mai corectă a valorii societăţii-mamă;

• asociaţii minoritari, deoarece reprezintă unicul mijloc de apreciere a modului în care le sunt gestionate interesele.

Cu toate că avantajele conturilor consolidate (conturilor de grup) sun de necontestat, trebuie menţionat că acestea nu prezintă nici o informaţii despre fluxurile care intervin între societăţile din cadrul grupului, deş cunoaşterea fluxurilor interne poate să fie utilă în cunoaşterea strategiei ş organizării grupului.

1.2. Legiferarea grupurilor

Deşi primele grupuri au apărut încă din prima jumătate a secolului a XIX-lea , reglementările cu privire la conturile consolidate au apărut mult nu târziu.

Primele reglementări contabile referitoare la conturile consolidate a apărut în Statele Unite ale Americii. De fapt, în această ţară, criza economic din perioada 1929-1933 a scos în evidenţă necesitatea unei proceduri mi formalizate de normalizare contabilă. Astfel, Comisia Valorilor Mobiliar (SEC - Securities and Exchange Commission), organism învestit cu puterea de a exercita controlul asupra comerţului cu valori mobiliare, a cerut societăţilor de grup cotate la bursă, începând cu anul 1934, să adauge la conturile individuale şi situaţiile financiare consolidate.

În Marea Britanie, în anul 1939, bursa de la Londra a emis primele dispoziţii cu privire la conturile consolidate, dispoziţii prin. intermediul cărora societăţile cotate erau obligate să întocmească conturi consolidate.

În Franţa, reglementările contabile referitoare la conturile consolidate apar mult mai târziu, respectiv în anul 1968. în acest an, Comisia operaţiunilor bursiere (COB - Commission de operation en bourse) cere societăţilor ce fac apel public la economii să publice situaţii financiare consolidate. De asemenea, în lipsa unui cadru conceptual clar, COB a considerat că este necesar ca situaţiile financiare consolidate să fie însoţite de informaţii complementare cu privire la metodele de consolidare şi de evaluare utilizate pentru întocmirea acestor documente. Cu toate acestea, societăţile franceze vor dispune de un referenţial contabil coerent cu privire la conturile consolidate o dată cu asimilarea Directivei a VH-a europene în cadrul legislativ francez .

La nivel european, încercările de armonizare a reglementărilor contabile naţionale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene cu privire la conturile consolidate s-au concretizat în publicarea Directivei a VII-a europene, în 1983.

Această directivă ce vizează întocmirea şi publicarea conturilor consolidate cuprinde referiri cu privire la: societăţile ce au obligaţia de a întocmi conturi consolidate, societăţile care intră în perimetrul de consolidare, eliminările din perimetrul de consolidare, metodele de consolidare, controlul conturilor consolidate etc.

Actualmente, marile grupuri de societăţi cotate la principalele burse de valori folosesc fie referenţialul contabil american (USGAAP- principiile contabile general admise din SUA), fie referenţialul internaţional (standardele internaţionale de raportare financiară elaborate de IASB (Consiliul Standardelor Contabile Internaţionale).