Contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii

CAPITOLUL I

CADRUL CONCEPTUAL AL NORMALIZARII RELATIEI

CONTABILITATE-FISCALITATE

1.1 Normalizarea si armonizarea contabila si fiscala contemporana

Definirea notiunilor:

Procesul de armonizare a contabilitatii românesti cu Standardele Internationale de Contabilitate si Directiva a IV-a, a Comunitatii Economice Europene reprezinta alternativa de acces a tarii noastre la societatea informationala internationala în cadrul careia informatia contabila joaca un rol primordial.

Demersurile privind compatibilizarea sistemului contabil românesc cu cel mondial este determinat îndeosebi de noua configuratie a relatiilor economice internationale intrate într-un proces de globalizare generalizata, sub impulsul circulatiei internationale a capitalurilor.

Având în vedere evolutia economiei mondiale aflata într-un proces ireversibil de globalizare, putem considera ca sistemul contabil se afla în faza unei „concilieri istorice” în cadrul careia diversele sisteme de contabilitate îsi redefinesc cadrul conceptual în dorinta de a satisface noile cerinte informationale.

Normalizarea contabila este procesul prin care se elaboreaza reguli sau norme de prezentare a documentelor de sinteza, se definesc metodele si terminologia contabila aplicabile în totalitate sau partial la un ansamblu de terti, de întreprinderi sau specialisti ai profesiei contabile.

Armonizarea contabila este procesul prin care regulile sau normele contabile nationale diferite de la o tara la alta uneori divergente sunt perfectionate pentru a fi comparabile si a se da aceleasi interpretari evenimentelor si tranzitiilor.

Armonizarea contabila la nivel mondial se realizeaza prin implicarea unor organisme si institutii profesionale de renume cum sunt: Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASC), Federatia Internationala a Operatiunilor Bursiere, etc.

Armonizarea si normalizarea contabila promovata de aceste organisme, urmareste ca situatiile financiare generale ale întreprinderii (bilantul, contul de rezultate, etc.) sa ofere informatii care sa raspunda în primul rând interesului investitional al întreprinzatorilor si nu doar celui fiscal al statului, reflectând diferentele privind performantele economice si în acelasi timp riscurile ce se manifesta în mediul afacerilor.

Reformele realizate în plan international si national în procesul globalizarii si normalizarii contabile, imprima contabilitatii si fiscalitatii noi orientari ce converg în trei directii principale si anume:

- satisfacerea nevoilor de informare de companiilor multinationale;

- validarea informatiei contabile în cadrul sistemului contabilitatii si fiscalitatii nationale;

- crearea unui sistem de indicatori financiari unitari la nivel international care sa fie urmariti de toate statele.

Realizarea acestor deziderate este influentata în buna masura de interesul fiscal al statului, promovat prin:

- reglementari juridice specifice;

- politicii economice si fiscale corespunzatoare.

Daca se are în vedere modalitatea de aplicare într-un sistem contabil rational a principiilor si conventiilor contabile universale, analistii converg spre formula necesitatii unei prioritati economice în fata unei forme juridice a evenimentelor si tranzitiilor.

Un asemenea cadru conceptual este constituit dintr-un ansamblu de obiecte si principii fundamentale, admise de profesia contabila liberala pe care se întemeiaza normele si procedurile contabile. Respectarea acestui cadru ar duce la independenta contabilitatii fata de normele si reglementarile fiscale. Astfel s-ar crea premisele libertatii conducatorului întreprinderii în prezentarea situatiilor financiare anuale cu conditia ca datele reflectate sa respecte principiul fundamental al contabilitatii, cel de imagine fidela. Aceasta înseamna ca datele cuprinse în cadrul documentelor de sinteza contabila sa fie prelucrate dupa proceduri, norme si principii caracteristice dreptului contabil universal fara imixtiuni de natura interesului fiscal al statului. În aceste conditii investitorii ar cunoaste realitatea pura a pozitiei financiare si a performantelor financiare, iar deciziile privind investitiile ar avea sanse mai mari de reusita.

Promovarea principiului prioritatii economicului în fata juridicului conduce la o mutatie de fond în ceea ce priveste prezentarea situatiilor financiare anuale, contabilitatea deconectându-se de la norme si reglementari juridice imperative, realizându-se implicit independenta contabilitatii fata de fiscalitate, relatiile dintre acestea mentinându-se pe pozitii de neutralitate fata de toti utilizatorii de informatii financiar – contabil.

Cu toate acestea contabilitatea va reprezenta o sursa privilegiata de informatii pentru organismele fiscale, deoarece majoritatea obligatiilor fiscale se stabilesc pe baza datelor furnizate de contabilitate. Este greu de stabilit o relatie de ordine între contabilitate si fiscalitate, adica a stabili cine influenteaza mai mult pe cine, pentru ca în realitate cele doua se interconditioneaza reciproc. Astfel:

- contabilitatea „ofera” materia prima fiscalitatii în etapa de stabilire a impozitelor, taxelor si a altor obligatii de natura fiscala;

- fiscalitatea „influenteaza” contabilitatea prin reglementari specifice care urmaresc atragerea la bugetul statului, bugetele locale si alte organisme publice de resurse financiare necesare atât statului cât si unitatilor administrativ teritoriale.

Consideram ca problema fundamentala a raportului dintre contabilitate si fiscalitate izvoraste din realitate în sensul ca principiile, regulile, normele si reglementarile prevazute prin dreptul contabil si cel fiscal nu sunt în toate cazurile congruente (compatibile). Cu atât mai mult în tara noastra unde în prezent „contabilitatea este reglementata”, cea ce presupune ca informatia contabila se obtine pe baza principiilor, regulilor si normelor formalizate prin texte de lege, iar informatia fiscala se bazeaza pe principii si norme definite prin dreptul fiscal, putem vorbi de dependenta contabilitatii de fiscalitate.

1.2. Sistemul fiscal si elementele tehnice ale impunerii.

În cadrul finantelor publice sistemul fiscal este definit ca un ansamblu de principii, cerinte si norme prin care statul reglementeaza dimensionarea, asezarea, perceperea si încasarea impozitelor, taxelor si a altor obligatii similare printr-un aparat specializat al carui rol este de a asigura resursele financiare prin care statul sa asigure respectarea legii, protectia sociala si finantarea institutiilor de interes national.

Orientarea României dupa anul 1989 spre economia de piata a impus necesitatea reorganizarii sistemului fiscal, adoptarea unor reforme bugetare, a unor programe de management a finantelor, a creditului si circulatiei banesti radical schimbate.

Programul complex de reforma a sistemului fiscal a avut în vedere urmatoarele:

- perfectionarea relatiilor de repartitie în scopul asigurarii capitalurilor necesare înfaptuirii reformei;

- promovarea economiei pluraliste, a liberei initiative, a competitivitatii, eficientei si rentabilitatii în toate domeniile de activitate ale economiei;

- introducerea unor impozite indirecte noi cum ar fi: taxa pe valoare adaugata, accizele;

- modificarea sistemului de impozitare a salariilor, si a altor forme de câstig din munca;

- reconsiderarea impozitelor locale si a rolului acestora la nivelul comunitatilor locale;

- perfectionarea sistemului de impozitare a profitului, dividendelor si a altor venituri;