Contractele Derivate - Futures și Options

1. Contractul futures

Un contract futures este un acord de voinţă dintre părţi, vânzător şi cumpărător, de a livra, respectiv de a plăti un anumit activ, cu cantitatea şi calitatea specificate, la o dată fixată în viitor şi la preţ stabilit în momentul încheierii contractului.

Principalele caracteristici ale contractului futures pot fi sintetizate astfel:

- se încheie la bursă prin procedura specifică de negociere şi contractare.

- contractul futures este standardizat din punct de vedere al activului de bază (marfa sau activul financiar pentru care se poartă negocierea la bursă), valorii contractuale (de exemplu contracte de 1000 USD), pasului de variaţie al preţului în cadrul şedinţei de tranzacţionare şi al datei de executare;

- contractele sunt marcate zilnic la piaţă pentru a se putea stabili zilnic profitul sau pierderea înregistrată în urma tranzacţiei cu respectivul contract;

- la scadenţă regularizarea contractelor se poate face: fizic (prin livrarea activului de bază) sau valoric (prin plata diferenţelor de preţ).

Contractele futures, funcţie de activul de bază se pot împărţi în două mari categorii: contracte futures pe mărfuri (commodity futures) şi contracte futures financiare (financial futures).

Elementele contractului futures sunt:

- simbolul contractului – de exemplu la BMFMS se pot încheia contracte futures DEAMO – respectiv, contract futures pe 1000 acţiuni Amonil Slobozia ,

- unitatea de tranzacţionare - este volumul standardizat de marfă care face obiectul contractului: de exemplu pentru contractul futures cu cereale, secară, grâu, porumb, soia tranzacţionate în SUA, unitatea de tranzacţionare este 5000 bushel.

- Cotaţia - Preţul cotează pentru fiecare lună de livrare. De asemenea, contractul prevede un "pas de licitaţie" (tick) care presupune că un nou preţ strigat în bursă trebuie să difere de preţul anterior cel puţin cu această mărime (sau cumultipli ai tick-ului). De asemenea contractul precizează limitele de variaţie a preţului ceea ce presupune că în cursul unei zile de tranzacţie, variaţia preţului faţă de preţul de închidere al zilei precedente nu poate să depăşească limita stabilită în contract. Când limita a fost atinsă, tranzacţiile pot fi făcute numai la acest preţ sau la unul mai redus (când s-a atins "limit up"), respectiv la unul mai ridicat (când s-a atins "limit down").

- Ultima zi de tranzacţie; ultima zi de livrare. - Contractele futures presupun, din punct de vedere teoretic, că vânzătorul este obligat să livreze marfa şi cumpărătorul să accepte această livrare până în ultima zi lucrătoare (de bursă) a lunii de livrare (last delivery day) care reprezintă scadenţa finală a livrării.

Practica a demonstrat că mai puţin de 3% din contractele futures sunt executate în natură, fiin preferată compensarea, adică lichidarea contractului.

Compensarea se poate face până în ultima zi de tranzacţie, respectiv a şaptea zi de bursă dinainte de ultima zi lucrătoare a lunii de livrare.

Livrarea fizică

Executarea prin livrare fizică presupune, aşa cum am mai spus, pentru vânzător livrarea mărfii, iar pentru cumpărător plata preţului la scadenţă.

Modul de executare la scadenţă prin livrarea fizică se stabileşte prin proceduri specifice fiecărui activ de bază. Poziţiile supuse acestei proceduri nu mai sunt evidenţiate ca poziţii deschise la casa de compensaţie.

Lichidarea unei poziţii futures prin efectuarea sau acceptarea livrării fizice este cea mai puţin utilizată modalitate de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, în principal, datorită costurilor suplimentare pe care acestea le implică: cheltuieli de depozitare, transport, asigurare, comisioane bursiere. Mai mult, dacă deţinătorul poziţiei long nu are nevoie de marfa respectivă, el va fi obligat să o revândă, suportând un cost adiţional. În mod similar, deţinătorul poziţiei short neacoperite (fără a avea marfa respectivă) este nevoit să cumpere acea marfă, plătind o diferenţă destul de mare de preţ.

Regularizarea valorică

Regularizarea valorică se aplică numai poziţiilor deschise, înregistrate la sfârşitul ultimei şedinţe de tranzacţionare pentru un activ. Pentru aceasta, casa de compensaţie utilizează ca preţ de regularizare, preţul de executare (definit prin specificaţiile contractului), închizând toate poziţiile rămase deschise la data scadenţei.

Calculul marjei de variaţie permite compensarea permanentă a câştigurilor şi pierderilor cotidiene. La scadenţă, nu rămâne decât calculul câştigului sau pierderii înregistrate în ultima zi de tranzacţionare.