Costul capitalului - rata de actualizare

Acest capitol ofera o imagine a procedurilor utilizate de teoreticienii si practicienii in domeniul financiar in general si in evaluarea intreprinderii in special, pentru a stabili costul capitalului sau rata de actualizare. Aceasta chestiune reprezinta un element esential in aplicarea metodelor din cadrul abordarii pe baza venitului in evaluarea intreprinderii.

Atat teoreticienii cat si practicienii sunt de acord ca rata de actualizare si implicit costul capitalului reprezinta miezul evaluarii unei afaceri.

1. Introducere

Din punct de vedere tehnic s-a dezvoltat “Analiza cash-flow ului actualizat” Discounted Cash Flow (DCF Analysis), o modalitate simpla si inselatoare de evaluare a unei firme.

In timp ce principalul efort al evaluatorului este indreptat catre estimarea fluxurilor viitoare de lichiditati, rata de actualizare este, in multe cazuri, aleasa arbitrar, fara a-i fi intelese cu adevarat anatomia si functiile.

Este ironic sa mai facem afirmatia ca rata de actualizare este una dintre cele mai senzitive variabile in cadrul metodelor bazate pe venit (de randament) utilizate in evaluarea unei afaceri pentru ca este evident faptul ca o greseala in selectarea ratei de actualizare are un efect mult mai important in procesul de evaluare decit o inadverdenta in proiectarea fluxului de lichiditati.

In cazul evaluarii afacerilor care opereaza in zone cu piete financiare putin active, metoda DCF este (sau trebuie sa fie) utilizata pe scara larga deoarece:

Metodele bazate pe active nu pot oferi o imagine completa asupra valorii afacerii, cu atit mai mult cu cit informatii pentru metoda comparatiei directe nu sunt disponibile in majoritatea cazurilor;

Metodele bazate pe costuri ignora valoarea activelor sau pasivelor necorporale

2. Definirea costului capitalului

Costul capitalului reprezinta rata de rentabilitate pe care o solicita piata pentru a atrage surse de finantare pentru o anumita investitie. In termeni economici este vorba de costul de oportunitate. Costul capitalului se bazeaza pe principiul substitutiei (un principiu de altfel foarte important in evaluare) care, in contextul dat, spune ca un investitor va prefera cea mai atractiva alternativa investitionala, respectiv:

a) investitie cu risc echivalent ce asigura o rata a rentabilitatii sperate mai ridicata;

b) o investitie cu risc mai redus dar cu aceeasi speranta de rentabilitate;

In acest context putem defini conceptul de cost de oportunitate ca fiind costul optiunilor pierdute, respectiv acea rata a rentabilitatii capitalului investit care este atractiva pentru un investitor, facindu-l sa opteze pentru o anumita investitie dintr-o serie larga de alte investitii alternative care au conditii similare de risc. Un investitor care opteaza pentru o anumita investitie pierde oportunitatile de cistig oferite de alte alternative de investire. De aceea, un investitor corect informat va alege acea optiune din care spera sa obtina rentabilitatea maxima in conditii similare de risc

3. Valoarea in timp a banilor

Sunt trei elemente de baza in componenta costului capitalului:

a) rata de rentabilitate exprimata in termeni reali pe care o asteapta investitorii pentru a renunta

la orice alta alternativa investitionala;

b) rata inflatiei, respectiv scaderea puterii de cumparare a banilor;

c) riscul, respectiv incertitudinea referitoare la perioada si dimensiunea cash-flow ului (sau a altei masuri a venitului asteptat de investitor) ce va fi obtinut in viitor.

Combinatia primelor doua componente prezentate anterior se analizeaza prin intermediul “valorii in timp a banilor”. Principiul valorii in timp a banilor are multe aplicatii, intelegerea sa fiind vitala pentru asimilarea metodelor de evaluare a intreprinderii.

Pentru intelegerea facila a principiului valorii in timp a banilor vom prezenta urmatoarele elemente:

a) Valoarea viitoare (Vv)

O suma valoreaza mai mult astazi decat peste un an. Aceasta este un adevar care se explica prin faptul ca daca ai acesti bani acum ii poti investi si peste un an vei avea o suma mai mare.

Presupunem ca aveti o suma de 100 u.m. pe care vreti sa o depuneti la banca (cu o rata a dobanzii de 5%) dar totodata vreti sa stiti cat va fi valoarea pe care o veti avea la sfarsitul perioadei de investitie. Pentru aceasta vom folosi o tehnica cunoscuta sub numele de compunere, respectiv procesul aritmetic prin care se determina valoarea finala a unui flux de disponibil sau a unei serii de disponibilitati plin aplicarea ratei dobanzii (rentabilitatii).