Costuri de producție

Obiective

- a defini conceptele de cost, încasare, profit;

- a defini indicatorii costurilor de producţie şi a analiza maniera în care ele evoluează în funcţie de cantitatea produsă;

- a analiza funcţiile de cost pe termen scurt şi lung;

- a arăta dependenţa dintre curbele de cost pe termen scurt şi lung;

- a arăta dependenţa dintre randamentele factoriale şi funcţiile de cost.

*

* *

Întreprinderile trebuie să facă o serie de alegeri privind cantitatea şi modul de producţie în vederea maximizării profiturilor lor.

Vom pleca de la modelul concurenţial de bază (concurenţa perfectă), în care numeroase întreprinderi fabrică acelaşi produs şi se concurează pentru a-l vinde unor consumatori bine informaţi, care cunosc toate diferenţele de preţ şi reacţionează la ele imediat. Ca urmare, toate întreprinderile prezente pe piaţă trebuie să se alinieze la preţul pieţei fixat prin jocul cererii şi ofertei totale, fiind deci acceptatoare de preţ.

O întreprindere nu poate influenţa substanţial preţul pieţei, dar are mijloace de a-şi controla într-o oarecare măsură costurile. Costurile sale totale depind mai ales de nivelul producţiei proprii şi de alegerea productivă pe care o fac (care determină tehnologia de producţie).

1.1. Costuri, încasări, profituri

Întreprinderea există sub constrângerea constantă de a câştiga bani şi faptul că ea caută să câştige cât mai mult posibil – adică să-şi maximizeze profitul – oferă un punct de plecare util pentru studiul comportamentului ei pe o piaţă concurenţială.

Definiţia cea mai simplă a profitului este:

Profit = Încasări - Costuri.

Încasările pe care întreprinderea le obţine în urma vânzării produselor sale se determină înmulţind cantitatea vândută cu preţul unitar, iar costurile întreprinderii sunt egale cu cheltuielile totale efectuate de firmă pentru a produce aceste bunuri, adică cele legate de achiziţionarea factorilor de producţie (inputuri) necesari, astfel:

unde:

- TC (Total Cost) – costul total al firmei;

- pk, pL – preţul unitar al K şi L;

- K şi L – cantitatea de capital şi muncă utilizată în producţie

Costul mâinii de lucru (pLL) reprezintă ceea ce firma varsă salariaţilor şi cadrelor sale manageriale. Costul capitalului include, pentru simplificare, şi costul furnizorilor, adică costul materiilor prime şi al consumurilor intermediare, alături de costul echipamentelor de producţie (maşini, imobile etc.).

Toate întreprinderile se străduiesc să reducă la maxim costurile lor. Pentru un preţ şi un nivel dat al producţiei, o întreprindere îşi va putea maximiza profitul numai dacă se va strădui să găsească cei mai ieftini factori de producţie. În consecinţă, întreprinderile care caută să-şi maximizeze profitul, caută concomitent să-şi minimizeze costurile. În acest scop, ele pot modifica – între anumite limite – maniera de combinare a capitalului cu munca, descoperind tehnologii de producţie mai ieftine pentru o calitate şi o cantitate de producţie date. Tehnologia aleasă de o întreprindere este descrisă cu ajutorul funcţiei sale de producţie: Q = Q(K, L).

1.2. Costuri fixe şi costuri variabile

Am văzut că pe termen scurt cel puţin un factor de input este fix (de obicei K). Cheltuielile legate de factorul fix nu variază cu nivelul producţiei, deci se numesc costuri fixe (FC – Fixed Cost). Aceste costuri trebuie plătite fie că întreprinderea nu produce nimic, fie că ea îşi utilizează la maxim capacităţile de producţie (Fig. 6.1.).

Să presupunem, de exemplu, că un agricultor doreşte să producă grâu. El achiziţionează o fermă şi echipamentele necesare cu 25.000 u.m. Această cheltuială constituie costurile sale fixe, care nu sunt influenţate de volumul producţiei de grâu pe care îl va obţine.

Costurile variabile (VC – Variable Cost) corespund factorilor care se modifică cu volumul producţiei. Toate costurile pe care firma le poate modifica în cursul perioadei de timp analizate sunt costuri variabile (de exemplu, costurile salariale, costurile legate de materiile prime şi bunurile intermediare). Dacă agricultorul nostru nu dispune decât de un singur factor variabil (munca), costurile sale variabile sunt cele legate de acest factor: de exemplu, 15 u.m./h pentru fiecare salariat. Costurile variabile cresc odată cu producţia şi reprezintă suma costurilor economice ale factorilor de input variabili pe termen scurt. Funcţia costului variabil este legată nemijlocit de funcţia de randament a factorului variabil, deoarece ea este expresia financiară a funcţiei de producţie parţiale a acestuia. Cu alte cuvinte, funcţia costului variabil exprimă sub formă de costuri funcţia de producţie parţială a factorului variabil pe termen scurt.(Fig. 6.2.)