Creditul și finanțarea

Dezvoltarea comerțului mondial contemporan se datorează în mare măsură creșterii fără precedent a rolului creditului internațional cât și diversificării permanente a tehnicilor financiar-bancare destinate să asigure utilizarea cât mai suplă a resurselor financiare, corespunzător noilor cerințe ale schimburilor internaționale. În practica relațiilor internaționale termenul de creditare a fost treptat înlocuit cu cel de finanțare, care cuprinde și activitățile adiacente creditării, fără de care, în prezent, utilizarea creditului ca suport al derulării schimburilor economice nu este posibilă.

Creditul exprimă o relație bănească, constând în acordarea de împrumuturi bănești unor persoane fizice sau juridice, pentru care achitarea contravalorii urmează să se efectueze nu în momentul livrării, ci la un moment ulterior, la scadență. Relația de credit presupune: — un raport juridic contractual, prin care o persoană numită creditor, pune la dispoziția altei persoane, numită debitor, un bun material evaluat în bani, sau chiar o sumă de bani; — bunul, valoarea acestuia sau suma de bani se rambursează de către debitor creditorului, după o anumită perioadă, la o dată numită scadență; — pentru folosirea fondurilor primite, debitorul plătește creditorului un anumit preț numit dobândă.

Relațiile de credit pe piața mondială se realizeaza între instituțiile financiare internaționale sau naționale, prin care, pe de o parte , se acumulează fonduri (sub formă de bunuri, servicii sau capital), iar pe de altă parte, se concentrează cererea de credite. Constituirea de fonduri pe piața internațională a creditului este rezultatul activității unui complex de relații între un aparat specializat, format din instituții internaționale de credit, adică un cadru internațional de credit și economiile naționale. Mobilizarea de resurse concentrează fonduri internaționale, fonduri proprii, credite ale unor instituții internaționale și subvenții de stat. Proporția contribuției acestor surse de procurare de fonduri, depinde de factori economici, politici și financiari, remarcându-se tendința statului de a proteja propriile firme și promovarea valorificării produselor indigene, limitarea concurenței externe, samd

Operațiunile de creditare au o serie de particularități care depind de: reglementările în domeniul creditului, felul creditului ce se acordă, durata și costul creditului, modalitatea de rambursare și de asigurarea creditului. Elementele care intervin în tehnica acordării, primirii și restituirii creditului sunt următoarele: determinarea plafonului creditului, termenul de acordare, costul creditului și rambursarea creditului.

a) la determinarea plafonului creditului se are în vedere o serie de criterii, cum ar fi: aprecierea capacității de credit a băncii partenere la stabilirea mărimii creditului, creditorul trebuind să se asigure că banca partenerului are posibilitatea de a face față plăților; natura tranzacției; în contractele cu preț provizoriu, urmează a se stabili ulterior prețul ferm și deci, și plafonul creditului, alte tranzacții privind plata unor avansuri, bonificații acordate de vânzător, etc; rentabilitatea operațiunii de credit, element principal în stabilirea creditului, reprezintă interesul băncii creditoare de a obține un beneficiu mai mare.

b)la determinarea termenului de rambursare a creditului se ține seama de următoarele: obiectul creditului, întrucât unele tranzacții au ca obiect echipamente și instalații ce au o perioadă de amortizare mai lungă; raportul dintre cerere și ofertă, care are influență atât pe piața creditului cât și a mărfurilor și determină scadența de rambursare datorită variațiilor sau stabilității înregistrate pe aceste piețe; capacitatea economică a firmei care solicită creditul; aceasta ce depinde și de conjunctura economică, de starea balanței de plăți externe cât și de stabilitatea politică a țării debitoare. La stabilirea termenului de rambursare se pot acorda unele facilități solicitanților de credite. Astfel, aceștia pot obține plata eșalonată în rate, precum și un termen de grație, care constă în decalarea începerii rambursării cu o perioadă de timp ce se poate stabili între data primirii mărfii și data achitării primei tranșe din credit. Pe de altă parte, termenul de plată poate fi redus dacă importatorul achită un avans din valoarea mărfii.