Creșterea economică și dezvoltarea durabilă

Cresterea economica consta in sporirea cantitativa a activitatilor si rezultatelor acestora pe ansamblu economiilor nationale si in stransa legatura cu factorii care contribuie la aceasta sporire. În literatura economică există concepţii diferite referitoare la definirea creşterii economice.

Majoritatea manualelor de economie politică, din ţări cu economie de piaţă dezvoltate, sintetizând părerea diferiţilor economişti, definesc creşterea economică ca fiind “creşterea, în cadrul economiei, a produsului efectiv de bunuri şi servicii”. Aşadar, conceptul de creştere economică este identic cu acela de creştere a venitului naţional.

Creşterea economică exprimă procesul complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă printr-o mărire a dimensiunilor caracteristice ale unei economii naţionale. Ea nu poate fi analizată decât într-o perioadă lungă. Creşterea economică reprezintă mişcarea profundă a unei economii în întregime, după ce se elimină mişcările sezoniere sau ciclice.

Pentru a exista creştere, nu trebuie doar ca producţia să crească, ci şi ca mişcarea ascendentă să fie durabilă şi nu întâmplătoare. Din acest punct de vedere, al perioadei în care are loc creşterea economică, ea nu se identifică cu expansiunea, ca fază a ciclului economic ce desemnează mişcarea de sporire a producţiei naţionale pe termen scurt (şi deci reversibilă), în timp ce creşterea economică desemnează un fenomen pe termen lung, o mişcare ascendentă a unor mărimi macroeconomice pe o perioadă îndelungată. Scăderea temporară a producţiei nu înseamnă oprirea creşterii; în special recesiunile sunt, deci, parte integrantă a creşterii economice. Prin urmare, creşterea economică include atât expansiunea, cât şi recesiunea din mai multe cicluri economice succesive.

Creşterea economică este un fenomen profund ireversibil, autoîntreţinut prin modificările cumulative ale condiţiilor de producţie. O creştere sensibilă a PNB (PIB) nu va fi o dovadă a creşterii decât dacă rezultă dintr-o mărire a potenţialului productiv. Nu se poate vorbi de creştere economică dacă un climat favorabil face ca într-un an PNB să sporească, iar în anul următor un hazard climatic anulează sporul respectiv. În schimb, va fi forba de creştere economică dacă această sporire este rolul investiţiilor nete în creştere, modificării calificării mâinii de lucru, încorporării progresului tehnic prin noile maşini, obiceiurilor noi de consum.

În timp ce conceptul de creştere economică se referă la modificările cantitative ale producţiei reale, totale şi pe locuitor, dezvoltarea economică, reliefează aspectele calitative ale activităţii economice, respectiv modificările intervenite în structurile teritoriale, organizaţionale, de producţie şi de ocupare a forţei de muncă, în structurile mediului şi ale standardului de viaţă. Totodată, pe o perioadă îndelungată, procesul creşterii economice determină modificarea structurilor economice şi instituţionale, contribuind astfel la dezvoltarea economică a societăţii.

Caracteristicile iniţiale ale teoriei creşterii economice - cu deosebire analiza la nivel macroeconomic pentru o perioadă mai lungă de timp, stabilirea unor combinaţii între factorii creşterii pentru obţinerea de ritmuri cât mai ridicate ale produsului intern brut, analiza contribuţiei factorului progres tehnic - au suferit schimbări, aducând în acest fel modificări conceptului formulat iniţial.

Printre virtuţile creşterii economice tradiţionale pot fi reţinute: amplificarea avuţiei create şi, odată cu ea, sporirea bazei de ridicare a nivelului de trai, a gradului de civilizaţie materiale şi spirituală; lărgirea posibilităţilor de acumulare şi investire în vederea perpetuării activităţilor economico-sociale, culturale, ştiinţifice, educaţionale pe scară mai mare; crearea de noi lcuri de muncă; impulsionarea creşterii productivităţii factorilor, a progresului în toate planurile; stimularea procesului de socializare a activităţilor economice, concomitent cu generarea şi regenerarea de microcelule ale corpului economic; accentuarea divizării şi specializării activităţilor, a cooperării dar şi a concurenţei între agenţii economici; sporirea interdependenţelor dintre mărimile şi spaţiile macroeconomice, evidenţiindu-se nevoia dezvoltării independente într-o lume interdependentă.

Creşterea economică tradiţională este contestată astăzi din mai multe direcţii şi în diverse planuri: micro, macro, zono şi mondoeconomic; al repartiţiei şi folosirii resurselor; al decalajului de structuri şi nivel; al modului de concepere, realizare şi măsurare a efectelor; al legăturilor dintre creşterea demo-economică, resursele naturale şi calitatea mediului înconjurător; al proporţiilor dintre activităţile industriale şi cele agricole, la scara ţărilor, zonelor şi mai ales a lumii.

De la reacţiile critice faţă de aspecte şi/sau părţi ale creşterii economice tradiţionale, astăzi s-a evoluat spre cele globale. Ele vizează schimbarea din temelii a creşterii tradiţionale şi înlocuirea ei cu un asemenea mod sau gen de creştere care să aducă armonie între om, societate şi natură; între clase şi grupuri sociale; între economii şi state naţionale.

Pe baza diferitelor opinii din literatura de specialitate, exprimate în contextul dezbaterilor pe probleme ale abandonării vechiului tip de creştere economică şi fundamentării unui nou tip şi concept de creştere economică, definim creşterea economică ca fiind procesul complex de lungă durată de sporire a producţiei naţionale exprimată prin produsul intern brut real sau produsul naţional brut real atât total, cât şi pe locuitor, în condiţiile folosirii cu eficienţă sporită a resurselor economice în scopul ridicării nivelului de trai şi în condiţiile compatibilităţii relaţiilor om - societate - natură, a intereselor generaţiilor prezente cu cele viitoare.