Curs Ergonomie

MODULUI SĂU DE ACŢIUNE

OBIECTIVELE CAPITOLULUI:

Prezentarea modului de apariţie şi dezvoltare a ştiinţei ergonomiei;

Definirea ergonomiei, a obiectului ştiinţei, formelor aplicative şi a legilor ei;

Însuşirea modului de realizare a cercetării interdisciplinare ergonomice;

Asimilarea noţiunilor ce stau la baza organizării ergonomice a muncii şi a principiilor economiei de mişcare.

1. Conceptul general al ergonomiei. Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării ştiinţei. Definiţie

1947 prof. K. F. H. Murrell (de la Universitatea Bristol - Anglia) a fost chemat să avizeze echipamentul militar

1949 la Oxford are loc prima reuniune a societăţii de cercetări ergonomice (Ergonomics Research Society) care defineşte şi certifică ergonomia ca ştiinţă de sine stătătoare. Termenul de ergonomie este de origine greacă (ergos=muncă, travaliu, efort şi nomos=lege naturală, normă) - folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul ”Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii”

Maurice de Montmollin - “ergonomia este tehnologia comunicaţiilor în sistemele om-maşină”.

profesorul francez Bernard Metz - ergonomia este “un ansamblu integrat de ştiinţe susceptibile să ne furnizeze cunoştinţe asupra muncii umane, necesare adaptării raţionale a omului la maşină şi a muncii la om”.

profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o “disciplină care a luat naştere din ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice şi igienă. Ea cercetează posibilităţile omului în procesele de muncă, urmărind să creeze condiţii optime de muncă”.

Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) - “Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”.

s-a lansat noul concept om-solicitări (introdus de profesorul Petre Burloiu la simpozionul din aprilie 1974 ţinut la ASE Bucureşti) şi care exprimă ideea echilibrului balanţei energetice a organismului uman. “Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii - care este legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate de societate, in vederea realizarii reproductiei fortei de munca de la o zi la alta.”

În CONCLUZIE, ergonomia este ştiinţa care sintetizează principii ale altor ştiinţe precum cele medicale, economice, tehnice, antropometria, psihologia muncii, sociologia muncii, pentru aplicarea lor în proiectarea şi optimizarea sistemului om-maşină-mediu din punct de vedere al condiţiilor de muncă, precum şi al creşterii productivităţii muncii (figura). Ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun.

Stiinte cooperante ergonomiei

1.2. Obiectul de studiu al ergonomiei. Forme aplicative ale ergonomiei

Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de cercetare proprii. Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie organizarea activităţii umane în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii. Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită îndeplinirea următoarelor condiţii:

-orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman,

-reorientarea profesională;

-proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;

-crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;

-repartizarea raţională a sarcinilor;

-economia energetica a organismului uman

Forme aplicative ale ergonomiei - ordonează noţiunile într-un anumit mod specific, în funcţie de anumite criterii:

1. În funcţie de scopul său, ergonomia se poate implica în studiul sistemului om-maşină mediu în două etape :

-Etapa adaptării omului la munca sa, prin selecţie, orientare şi formare profesională, activităţi specifice managementului resurselor umane ;

-Etapa adaptării muncii la om şi transformării mediului de muncă la caracteristicile factorului uman, la posibilităţile acestuia, activităţi specifice ştiinţelor inginereşti prin excelenţă ;

2. În funcţie de stadiul sau faza de aplicare a ergonomiei se disting :

-Ergonomia de concepţie (proiectivă sau iniţială) care constituie preocuparea proiectanţilor în sensul unei mai bune amplasări a mijloacelor de producţie pentru obţinerea unei structuri optime a mediului de muncă, în concordanţă cu posibilităţile lucrative ale oamenilor;

-Ergonomia de corecţie (ulterioară conceperii produselor) care urmăreşte remedierea unor lipsuri ale ergonomiei de concepţie sau modernizarea pe baze ergonomice a locurilor de muncă

3. În funcţie de obiectul preocupărilor, ergonomia poate fi :

-Ergonomia producţiei – studiază condiţiile în care se desfăşoară munca în complexitatea procesului de producţie (execuţie, repartiţie, circulaţie, consum);

-Ergonomia produsului – studiază produsele destinate să devină mijloace de muncă. Preocupările pentru studiul ergonomic trebuie să înceapă încă din faza de concepţie şi să fie continuate în faza de exploatare prin corecţii aduse şi optimizări. Scopul acestei cercetări şi perfecţionări a produselor sub aspect ergonomic este elaborarea atestatului ergonomic, instrument prin care se stabilesc solicitările operatorului uman în condiţiile efective ale folosirii produsului dat. Atestatul ergonomic conferă producătorilor un plus de competitivitate, iar beneficiarilor un important avantaj economic pe linia orientării, formării şi selecţiei profesionale şi în final a organizării muncii;

4. În funcţie de sfera preponderentă a elementelor componente, preocupările ergonomiei au generat apariţia şi dezvoltarea unor noi subdiscipline :

-Ergonomia activităţilor care studiază procesele de muncă prin prisma aspectelor fiziologice, antropologice şi de igienă;

-Ergonomia informaţională ce se referă la proiectarea şi amplasarea dispozitivelor de semnalizare/avertizare şi răspuns;

-Ergonomia sistemelor sau a organizaţiilor care ţine seama de raporturile de interacţiune a subsistemelor în ansamblu;

-Ergonomia euristică ce se bazează pe analiza proceselor mentale în cursul rezolvării sarcinilor de muncă;

-Topoergonomia care se ocupă de dimensionarea maşinilor, organelor de comandă, a locurilor de muncă pe baza noţiunilor de antropometrie;

-Bioergonomia ce studiază aspecte privind oboseala, repausul, durata programului de lucru, munca in schimburi