Cursul de Previziune și Orientare Economică

I. Componente ale managementului macroeconomic

1. Delimitari conceptuale. Orice actiune umana implica anticiparea miscarii evenimentelor. Eforturile facute se concretizeaza în rezultate, în obiective urmarite. Una din trasaturile actiunilor fiintelor umane este capacitatea anticipativa, care trebuie sa poarte girul stiintificului. Iata care sunt termenii folositi pentru a desemna anticiparea: predictia (folosita cu precadere în Evul Mediu, având unele reverberatii mistice) – provine din latinescul predictio, semnificând prezicere sau prevestire a unor lucruri ce aveau sa se întâmple implacabil; prospectiva (termen de origine franceza, folosit pentru prima data de filosoful francez Gaston Berget) – reprezinta un studiu asupra viitorului, facut prin analiza unor factori tehnici, stiintifici, economici, sociali… studiu care ofera posibilitatea modelarii prezentului conform cerintelor viitorului; proferrencia – semnifica a purta înainte, a genera; conjectura – reprezinta o suma de idei bazate pe ipoteze, pe supozitii, asa cum rezulta ele din aparente sau din calcule probabilistice; pronosticul – este o ipoteza referitoare la desfasurarea în viitor a unor evenimente; pronosticul se bazeaza pe intuitii si pe deductii logice, mai putin pe calcule pertinente, de unde rezulta ca e dominat de o latura subiectiva; prognoza (din grecescul prognosis) înseamna a cunoaste dinainte cum evolueaza evenimentele, adica a prevedea desfasurarea în perspectiva a unui fenomen, în functie de elementele care îl determina; proiectare (e termen folosit în arhitectura, urbanism…); previziune (frantuzescul prevision) înseamna anticiparea aparitiei si desfasurarii unor evenimente pe baza datelor din trecut si din prezent, precum si a studierii legilor obiective ale evolutiei; previziunea e un termen generic si în el se pot include studii prospective, prognoze, strategii si politici, planuri, programe, proiecte… Unele previziuni pot fi plauzibile (verificate prin practica), altele sunt speculative (neconfirmate de practica). Necesitatea previziunii decurge din aceea ca practica social-economica are nevoie de o busola în actiune. În limba româna, termenul de prevedere are o tripla semnificatie: anticipatie, clauza (în contracte, tratate) si masuri prudente. Prevederea poate fi realizata cu ajutorul a doua categorii de masuri si tehnici: explorative (cu ele se descifreaza viitorul, pe baza tendintelor conturate, a evolutiei probabile) si normative (prescriptive), care cuprind o nuanta de o anumita intentionalitate: se stabileste un scop si apoi se ajusteaza tendintele constatate. Experienta arata ca în etapa actuala, activitatea previzionala se desfasoara la nivel microeconomic, la nivel de unitati teritorial administrative, la nivel de sectoare, domenii, ramuri, subramuri, la nivel regional, macroeconomic si mondial.

2. Necesitate si posibilitate în activitatea previzionala. Necesitatea activitatii previzionale decurge din urmatoarele: (1) Activitatea previzionala are ca punct de pornire si ca baza obiectiva munca sociala, desfasurata în mod constient. Omul îsi reprezinta apriori, cel putin mintal, orice activitate ce urmeaza sa o desfasoare. Sinteza acestei conceptii este facuta de Auguste Compte: „Savoir par prevoir pour pouvoir”. (2) Pe de alta parte, adâncirea diviziunii muncii, a facut sa creasca numarul sectoarelor, compartimentelor, factorilor de influenta, legaturilor dintre compartimente, activitati…Toate acestea cer o anumita structurare si corelare pe criterii stiintifice. Acest lucru se realizeaza numai prin activitatea de previzionare macroeconomica. (3) Cresterea volumului trebuintelor sociale în raport cu resursele relativ limitate a facut sa apara ca necesare prioritati, optiuni, solutii de rezolvare, care sunt create numai prin activitatea previzionala. Stadiul actual al dezvoltarii arata ca rezultatele bune nu se mai obtin prin solutii improvizate, prin intuitie, ci sunt necesare studii si calcule de specialitate mult mai rafinate. (4) Ritmul rapid al transformarilor, generat de introducerea progresului tehnico-stiintific. (5) Amplificarea impactului dezvoltarii tehnologice (deseori cu efecte negative) asupra dezvoltarii economico-sociale. (6) Afirmarea componentei psihosociale: raportându-se la viitor, oamenii pot fi optimisti sau pot fi pesimisti fata de schimbarile viitoare. (7) Diminuarea entropiei sociale – dezordinea generala tinde sa se instaleze daca nu se actioneaza asupra proceselor si fenomenelor prin reglare. Luarea în considerare a acestor factori arata ca societatea moderna e o societate de tip prospectiv, capabila sa actioneze în cunostinta de cauza, sa prevada unele transformari. O astfel de societate se opune societatii mecaniciste, bazata pe evolutii spontane. Necesitatea activitatii previzionale e dublata de posibilitatea înfaptuirii sale. Acest lucru devine evident prin crearea unor institutii cu atributii precise în domeniul previzional, prin repartizarea competentelor între diferite organisme si prin elaborarea unei legislatii si a unor reglementari juridice corespunzatoare.

3. Management si previziune macroeconomica. Managementul apare ca o stiinta interdisciplinara în care se regasesc principii, reguli, norme de desfasurare a unor activitati umane eficiente. În acest sens, managementul e denumit stiinta a conducerii. Managementul se regaseste ca sistem operational, decizional, ca aplicare practica a stiintei conducerii, asimilându-se termenului de conducere stiintifica. Pe parcursul secolului al XX-lea, s-au identificat mai multe etape în evolutia managementului, de la principii de organizare a muncii, a conducerii (în primele doua decenii), pâna la eforturile de formulare a unei teorii generale pe baza experientei înregistrate, dar si a racordarii la exigentele tehnico-stiintifice. Procesul managerial de conducere e alcatuit din mai multe componente si prezinta mai multe functii.