Cursuri Economie

Curs 1

INTEGRAREA ECONOMICĂ

Integrarea economică poate fi definită drept procesul de dezvoltare a interdependenţelor dintre state, prin forme şi metode care asigură, pe de o parte continuitatea şi aprofundarea schimburilor economice, iar pe de altă parte, creşterea gradului de întrepătrundere a economiilor naţionale într-un organism divers în prezentare, dar unitar şi omogen în funcţionalitatea sa.

FACTORII INTEGRĂRII

-amplificarea interdependenţelor economice dintre statele lumii în perioada postbelică, pe fundalul condiţiilor specifice zonelor geografice şi economiilor naţionale.

-dezvoltarea puternică a ştiinţei, tehnicii şi tehnologiilor moderne, care impune transformări structurale de profunzime şi rapide, trepte şi forme noi ale diviziunii mondiale a muncii, precum şi modalităţi adecvate de realizare a lor.

-În al treilea rând, o seamă de organizaţii economice apărute în procesul integrării sunt şi consecinţa preocupării ţărilor în curs de dezvoltare de a rezolva, pe calea extinderii conlucrării economice, probleme comune cu care se confruntă.

-se manifestă şi factori specifici unor grupe de state şi unor perioade.

-tendinţa puternică spre integrare are la bază şi alte motivaţii, cum ar fi: convergenţa intereselor economice şi vecinătatea ţărilor, complementaritatea lor economică, presiunile concurenţiale ce vin din afara zonei geografice respective, tendinţele hegemoniste intraregionale, comerţul intraregional, efectuarea preferenţială de către parteneri a investiţiilor din zonă.

FORME ŞI ETAPE ALE INTEGRĂRII

-Zona de comerţ liber, care se caracterizează prin următoarele trăsături: ţările participante la această formă hotărăsc desfiinţarea barierelor comerciale de ordin tarifar şi netarifar în schimburile dintre ele prin acordarea reciprocă de preferinţe; faţă de ţările din afara zonei respective de comerţ liber, fiecare adoptă o politică comercială proprie.

-Uniunea Vamală, are la bază principiul înlăturării tuturor barierelor comerciale dintre ţările membre şi practicarea unui tarif vamal comun, de către ţările participante la uniune în raporturile cu ţările nu care fac parte; se elimină, treptat, inspecţia vamală la frontieră.

-Zonă de cooperare economică, activităţile convenite pentru cooperare sunt mult mai diversificate, cuprinzând: libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, cooperare în transporturi, telecomunicaţii, mediu, crearea de bănci comune de investiţii etc.

-Piaţa comună. Este o formă avansată de integrare, în care pe lângă uniunea vamală se liberalizează şi circulaţia factorilor de producţie, astfel încât libertatea deplină priveşte cele patru fluxuri de bază: mărfuri, servicii, persoane şi capitaluri.

-Uniunea economică şi monetară, este forma cea mai avansată de integrare economică. Ea se caracterizează prin faptul că ţările membre îşi unifică toate politicile economice în domeniile: comerţ, migraţie, monetar, fiscal, bunăstare. De asemenea, se instituie o monedă unică şi se înfiinţează o bancă centrală comună, precum şi un sistem de instituţii de conducere şi mecanisme de coordonare a activităţii.

EVOLUŢIA PROCESULUI INTEGRĂRII ECONOMICE ÎN EUROPA

-anul 1950: ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea câtorva state europene într-un proiect de cooperare mai strânsă, comparativ cu formele tradiţionale existente la acel moment.

-anul 1951, negocierile desfăşurate între şase ţări – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda – au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se înfiinţa Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

-crearea unei Comunităţi Europene de Apărare, iniţiativă care a eşuat însă, datorită faptului că Tratatul aferent - semnat în anul 1952 – nu a fost niciodată ratificat de către Parlamentul Franţei.

-anul 1955, în cadrul conferinţei de la Messina, la care miniştrii afacerilor externe ai CECO au căzut de acord asupra înfiinţării unei uniuni economice bazată pe o piaţă comună şi asupra creării unei organizaţii pentru energia atomică.

-anul 1957, semnarea celor două Tratate de la Roma – cel prin care se înfiinţa Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi tratatul Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM).

-instituţiile celor trei Comunităţi Europene (CEE, Euratom, CECO) au fost unificate prin tratatul semnat la Bruxelles la 8 aprilie 1965 (intrat în vigoare la 1 iulie 1967). Treptat, cele trei instituţii au început să fie privite ca o singură entitate, Comunitatea Europeană.

EVOLUŢIA PROCESULUI INTEGRĂRII ECONOMICE ÎN EUROPA

-anul 1973: au aderat Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie.

-anul 1979: crearea Sistemului Monetar European (SME) şi a unităţii de cont european ECU (13 martie 1979), desfăşurarea primelor alegeri pentru Parlamentul European prin vot universal direct (la 7 şi la 10 iulie 1979).

-anul 1981: a aderat Grecia.

-anul 1986: au aderat Spania şi Portugalia.

-anul 1986: După Tratatul de la Roma, procesul de adâncire a integrării a fost cuprins în Actul Unic European, semnat la 17 februarie 1986 şi ratificat la 1 iulie 1987.

-anul 1992: Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi ratificat la 1 noiembrie 1993.

-anul 1995: au aderat Suedia, Finlanda şi Austria.

-anul 1997: Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi ratificat la 1 mai 1999.

-anul 2001: Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.

-anul 2004: au aderat Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta şi Cipru.

-anul 2007: au aderat România şi Bulgaria

ACTUL UNIC EUROPEAN - inovatii

-instituţionalizarea formală a Consiliului European (format din şefii de stat sau de guvern şi de preşedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea direcţiilor de dezvoltare ale Comunităţii;

-introducerea sistemului de vot al majorităţii calificate în cadrul Consiliului, pentru adoptarea acelor deciziilor care au în vedere finalizarea pieţei interne, politica socială, coeziunea economică şi socială şi politicii cercetării;

-întărirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative de cooperare şi a necesităţii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi SM şi acordurile de asociere;

-înfiinţarea Tribunalului Primei Instanţe, alături de Curtea Europeană de Justiţie (CEJ);

-creşterea numărului politicilor comune, prin adăugarea politicilor de mediu, cercetare ştiinţifică, coeziune economică şi socială.