Cursuri Logistică

1. Rolul stocării în lanţul logistic

Stocurile există în lanţul logistic din cauza diferenţelor dintre cerere şi ofertă. De exemplu, pentru un producător de oţel este mai economic să producă în loturi mari care mai apoi să fie depozitate pentru o vânzare viitoare. Şi un magazin trebuie să deţină stocuri de mărfuri pentru a satisface cererea. Un rol important pe care îl au stocurile este de a creşte cererea care poate fi satisfăcută prin faptul că produsul este disponibil atunci când clientul îl vrea. Alt rol semnificativ este că reduce costurile exploatând economiile de scală care pot apărea în timpul producţiei sau distribuţiei.

Stocurile apar sub formă de materii prime, semifabricate sau bunuri finite. Stocurile sunt o sursă majoră de costuri în lanţul logistic. Spre exemplu, un lanţ logistic care are stocuri mari la nivel de retail, are un grad înalt de receptivitate deoarece clientul intră în magazin şi iese cu produsul pe care îl căuta. În contrast, un lanţ logistic cu stocuri mici poate fi eficient, dar ar putea face clienţii să aştepte câteva săptămâni sau luni pentru mărfurile pe care şi le doresc.

Stocurile au un rol important în fluxul fizic în lanţul logistic. Managerii vor trebui să acţioneze cu stocuri cât mai mici fără să crească costurile sau să reducă receptivitatea, deoarece reducerea scurgerii timpului poate fi un avantaj semnificativ într-un lanţ logistic.

Stocurile joacă un rol important în abilitatea de a asigura competitivitatea unei firme. Dacă strategia competitivă a unei firme cere un nivel ridicat de receptivitate, compania poate atinge acest ţel prin amplasarea unor mari cantităţi de mărfuri lângă clienţi. Invers, o companie poate folosi stocurile pentru a deveni mai eficientă, reducând costurile. Dilema în cazul stocurilor este între receptivitatea care rezultă din stocuri mai mari sau eficienţa care rezultă din mai stocuri mai mici.

Pentru a creşte eficienţa şi receptivitatea trebuie cunoscute principalele tipuri de stocuri şi modul în care acestea pot fi dimensionate:

Stocul curent. Acesta reprezintă stocul folosit să satisfacă cererea în intervalul dintre două livrări ale furnizorilor. Mărimea stocului curent este rezultatul producţiei, transportului sau achiziţiei mărfurilor în loturi mari. Firmele produc sau achiziţionează loturi mari pentru a exploata economiile de scală în producţie, transport sau în procesul de cumpărare. O dată cu creşterea lotului, apare şi creşterea costului expediţiei.

Stocul de siguranţă este stocul care trebuie ţinut în cazul în care cererea depăşeşte aşteptările sau furnizorii nu livrează mărfurile la timp. Daca totul ar fi previzibil, atunci ar fi suficient doar stocul curent. Deoarece cererea este nesigură şi ar putea depăşi aşteptările, firmele ţin un stoc de siguranţă pentru a putea satisface o cerere ridicată, dar neaşteptată. Managerii se confruntă cu o decizie cheie atunci când trebuie să stabilească mărimea stocului de siguranţă. Dacă stocul de siguranţă este prea mare, mărfurile nu vor putea fi vândute şi vor trebui scoase la vânzare la un preţ redus după încheierea sezonului. Dacă firma are un stoc de siguranţă mic atunci va avea vânzări mai puţine. Aşadar, opţiune pentru o anumită mărime a stocului de siguranţă implică o legătură între costul de a avea prea mult stoc de siguranţă şi costul de a scădea vânzările datorită unui stoc de siguranţă nesemnificativ.

Stocul sezonier este utilizat în cazul în care cererea are variaţii previzibile. Firmele constituie stocuri în perioadele în care cererea este mică şi depozitează mărfurile pentru perioadele în care în care ele nu vor mai putea produce atât de mult pentru a satisface cererea. Managerii se confruntă cu decizii cheie în momentul în care trebuie să decidă dacă trebuie să constituie un stoc sezonier şi, dacă se decid să îl constituie, atunci trebuie să stabilească nivelul acestuia. Dacă o firmă îşi poate schimba rapid rata sistemului de producţie la un cost foarte scăzut, atunci s-ar putea să nu mai aibă nevoie de stocul sezonier, deoarece sistemul de producţie se poate adapta unei perioade când cererea este mare, fără a implica costuri mari. Oricum, dacă schimbarea ratei producţiei este costisitoare (de exemplu când angajaţii trebuie concediaţi sau când trebuie făcute angajări), atunci o firmă trebuie să stabilească o rată a producţiei potrivită şi să constituie un stoc atunci când cererea este mică. Deci, principala problemă cu care se confruntă managerii lanţurilor logistice care constituie un stoc sezonier este costul acestuia în raport cu costul unei rate de producţie flexibilă.

Nivelul disponibilităţii produsului (Nivelul de serviciu) este o parte a cererii care este satisfăcută la timp de produsele care se află în stoc. Un nivel ridicat de disponibilitate al produselor produce un nivel ridicat de responsabilitate, implicând totodată şi o creştere a costului deoarece multe stocuri sunt constituite, dar foarte rar sunt folosite. În opoziţie, la un nivel scăzut al disponibilităţii produselor, costul stocului este mai scăzut, dar există posibilitatea ca un client să nu fie servit la timp.

2. Indicatorii stocurilor de mărfuri

Managerul ar trebui sa urmărească indicatorii stocurilor care influenţează performanţa lanţului logistic. Stocurile de mărfuri pot fi exprimate cu ajutorul unui sistem, alcătuit din două grupe mari de indicatori: absoluţi şi relativi.

Indicatorii absoluţi măsoară stocurile în unităţi naturale sau valorice. Ambele forme de exprimare sunt importante pentru aprecierea mărimii stocurilor şi a implicaţiilor acestora. Astfel, stocurile în exprimare valorică, de exemplu, indică mărimea imobilizărilor de fonduri, a creditelor bancare necesare pentru finanţarea lor şi deci, implicit, mărimea dobânzilor pe care trebuie să le suporte întreprinderea. Cu ajutorul indicatorilor absoluţi pot fi exprimate atât stocurile existente la un moment dat (de exemplu, stocul iniţial, final etc.), cât şi stocurile medii ale unei perioade anumite, calculate ca medie(aritmetică, simplă, mobilă, cronologică) a stocurilor de la diferite date (momente) dintr-o perioadă anumită.

Indicatorii absoluţi, oricât de complet ar reda situaţia stocurilor la un moment dat sau în cursul unei perioade, nu pot sugera aprecieri asupra caracterului normal sau anormal al stocurilor, nu pot exprima mărimea lor în raport cu volumul circulaţiei mărfurilor.

Indicatorii relativi răspund tocmai acestor cerinţe. Ei sunt rezultatul unor raporturi dintre mai mulţi indicatori absoluţi şi se pot referi la stocul existent într-un anumit moment sau la stocurile medii ale unei perioade. În acest mod, se pot calcula indicatori relativi ai stocurilor:

a) operând cu informaţii referitoare la un singur moment; rezultă indicatori relativi ai stocurilor de moment (rata stocului, stocul în zile rulaj);

b) operând cu mărimi medii (stocul mediu al unei perioade) pentru a obţine mai mulţi indicatori relativi: rata stocului mediu, stocul mediu-zile rulaj, viteza de circulaţie a mărfurilor, numărul de rotaţii ale stocului).