Definirea fenomenului de subcontractare - subproducție

O difiniţie mai nouă pentru acest fenomen poate fi outsourcing-ul sau externalizare. Subproducţia cuprinde toate operaţiile bazate pe relaţii contractuale dintre o firmă principală (ordonator) şi una sau mai multe firme executante în temeiul cărora subcontractanţii fabrică, pe baza documenţiei tehnologia ordonatorului, produse finite sau subansamble, componente, piese care sunt livrate contra cost ordonatorului, acesta asigurând şi comercializarea (integrală sau parţială ) a produsului finit pe piaţa internaţională, sub marca sa.

Din punct de vedere al ordonatorului, subcontractarea este o formă de realizare a producţiei în varianta descentralizată; spre deosebire de producţia integrată care presupune realizarea întregului volum de mărfuri destinate pieţii sau a tuturor componentelor produsului finit în cadrul aceleeaşi firme, în cazul subcontractării se transfera fabricarea unei părţi din producţie catre firme terţe, care asigură sublimentarea ofertei de produse finite a ordonatorului sau procurarea unor componente specializate. În subproducţia internaţională firma principală deplasează în străinatate o parte din capacitatea de producţie substituind astfel relaţia tradiţonală producţie –export cu un raport mai complex: transfer de documentaţie tehnică-import produse sau componente –producţie –export.

Din punct de vedere al executantului subproducţia se deosebeşte atât de producţia pentru export cît şi de operaţiile de reexport: producţia subcontractantului nu este destinată comercializarii libere pe piaţă, ci satisfacerii unei cereri specifice, cea a ordonatorului care preia integral sau parţial producţia realizată de executanţi şi are beneficiile şi riscurile comercializarii pe piaţa externă. Deoarece subcontractanţii realizează un produs cu destinaţie specifică, strict determinat din punct de vede tehnic şi calitativ pentru necesităţile ordonatorului, ei pot întâmpina dificultăţi în desfacerea produsului direct pe piaţă.

Încadrarea subproducţiei ca formă de cooperare industrială se justifică, atunci când ea se caracterizeză prin conlucrarea reală a părţilor şi strânsă intercondiţionare dintre obligaţiile lor. Astfel, pe de o parte ordonatorul are sarcină de a pune la dispoziţia partenerilor săi documentaţia tehnică, know-how-ul şi uneori şi echipamentele, materiile prime şi materialele necesare pentru fabricarea produsului subcontractat; el întocmeşte un caiet de sarcini, însoţit eventual de un prototip, prin care se stabilesc specificaţiile tehnice, termele de lucru, termenele de livrare etc. Pe de altă parte, subcontractantul poate să aibă ca sarcină fie realizarea unui produs finit ce va fi preluat de ordonator, fie fabricarea de piese, subansamble, etc. ,care urmează a fi preluate integral de ordonator şi incluse în produsul său finit, sau executarea de lucrări parţial, prelucrarea mai avansată a unor semifabricate ale ordonatorului.

În general, se desting două forme de bază ale subcontractării: subproducţia de capacitate şi cea de specialitate. Subproducţia de capacitate presupune fabricarea de către subcontractanţi a unor produse finite identice cu celea realizate de ordonator ,care preia producţia executantului şi o desface sub marca proprie, permiţând eventual şi subcontractantului să comercializeze, pe o arie limitată şi de regula sub aceeaşi marcă restul producţiei. O variantă prezintă producţia de comandă, situaţie în care ordonatorul, care poate fi o firmă producătoare sau comercială, preia integral şi comercializează exclusiv sub marca sa produsele realizate de subcontractant.

În afacerile economice internaţionale relaţiile dintre ordonator şi executant sun dictate de obligaţii datorită cărora activitatea de subproducere decurge conform scenariului din contract.

Ordonator Subcontractant

1. Să livreze documentaţia în termenul stabilit;

2. Să asigure asistenţa tehnică necesară, pe o perioadă determinată;

3. Să asigure formarea şi specializarea cadrelor care participă la acţiunea de cooperare,

4. Să livreze gratuit modelele de referinţă pentru compararea caracteristicilor tehnice ale produselor la verificare 1. Să comande la timp şi să procure de la partener sau din alte terţe surse subansamble, piese, componente etc. pe care nu le-a asimilat în producţie;

2. Să livreze ordonatorului,după un grafic de eşalonare lunară sau trimestrială, cantitatea anuală de prduse pe care acesta s-a obligat prin contract s-o preia;

3. Să asigure pe o perioadă de timp convenită piese de schimb pentru produsele livrate partenerului

Prisma acţiunii o reprezintă interesul ordonatorilor de a asigura o ofertă adecvată din punct de vedere calitativ şi al rentabilităţii economice în condiţiile unei creşteri importante (şi neprevăzute) a cererii pentru produsele sale.

Subcontractantul pleaca in realizarea actiunii de cooperare de la ratiuni cum sunt: necesitatea folosirii complete a capacitatii sale de productie, sporirea gradului de utilizare a fortei de munca, accesul mai avantajos la tehnologia moderna. Deoarece productia sa nu este acceptata de catre ordonator decit daca se ridica la nivelul tehnico-calitativ al produsului acestuia, subcontractantul este cointeresat in cresterea performantelor sale productive, beneficiaza de asistenta tehnica si financiara a ordonatorului. In aceste conditii , la incetarea contractului de cooperare –daca acesta nu a prevazut utilizarea exclusiva a documentatiei – subproducatorul poate sa apara el insusi pe piata, devenind concurent direct al firmei principale.

Subproductia de specialitate -realizarea de catre subproducatori, in urma unei specializari mai accentuate a unor piese componente, subansamble ce urmeaza a fi integrate in produsul finit al ordonatorului Principalele motivatii ale acestui tip de subproductie se refera la: profilarea subproducatorului pe componente respective si, in legatura cu aceasta dotarea tehnica corespunzatoare, specializarea fortei de munca si obtinerea unei productii calitativ superioare si in conditii de costuri mai reduse. Acestea se transpun in cresterea competitivitatii produsului finit, imbunatatirea rentabilitatii economice globale a productiei firmele respective.