Dezvoltare durabilă și protecția mediului

CURS 1

Dezvoltarea durabilă - concepte şi definiţii

În anii `80 au devenit din ce în ce mai evidente schimbările majore ale mediului, schimbări care surveneau într-un mod cât se poate de neaşteptat, fiind în mare parte neprevăzute de specialişti. Odată cu apariţia acestor modificări, populaţia a devenit din ce în ce mai conştientă de prezenţa unor elemente de risc, care puteau afecta continuitatea în bune condiţii a umanităţii . Pentru a nu se ajunge la o situaţie de criză, organizaţiile mondiale din domeniul protecţiei mediului au propus schimbări fundamentale în stilul de viaţă al populaţiei, rezultatele concretizându-se în apariţia unui nou concept, şi anume “dezvoltarea durabilă” sau “durabilitatea”.

Acest concept este unul complex şi intens contestat la nivel internaţional, fiind menţionat pentru prima dată în anii `80, iniţial ca mod de abordare a dezvoltării economice în scopul reducerii cât mai ample a degradării mediului înconjurător, fiind ulterior integrat în “mişcarea ecologistă” de protejare a mediului natural al planetei . Conceptul a început să fie tratat într-un sens mai larg în anul 1987, odată cu publicarea raportului “Our Common Future”, de către Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării, raport cunoscut mai mult sub numele de “Raportul Brundtland” (în cadrul acestui raport au fost stabilite principiile şi legile dezvoltării durabile grupate în 5 categorii: conservarea mediului natural, protecţia bio-diversităţii şi a patrimoniului uman, dezvoltare-regenerare, generaţiile viitoare, eliminarea disparităţilor economice mondiale).

La nivel global au fost elaborate peste 100 de definiţii ale dezvoltării durabile, şase dintre acestea fiind menţionate în Raportul „Our Common Future”, cea mai completă dintre acestea definind dezvoltarea durabilă ca „o dezvoltare care permite satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi” (Comisia Brundtland, 1987). În cea mai mare parte, conceptul formulează doar finalitatea spre care trebuie să tindă, modul de acţiune fiind prezentat doar la modul general, lăsând loc diferitelor interpretări şi deschizând calea către noi abordări şi studii. Ideea de bază care emană din acest raport este avertismentul autorilor cu privire la limitele pe care le au modelele actuale de dezvoltare. Noţiunea de durabilitate a căpătat înţelesuri multiple şi datorită pătrunderii în sfera de preocupări a economiştilor, ecologiştilor, sociologilor, arhitecţilor, parlamentarilor, organelor locale, organismelor internaţionale .

Concluziile Raportului Brundtland

A. Către o creştere economică calitativă

Raportul Brundtland recomandă o nouă abordare dezvoltării economice: problemele sărăciei şi sub-dezvoltării nu pot fi remediate fără a se implementa un nou concept de creştere, în care statele dezvoltate să joace un rol cheie. Echilibrul dintre creşterea economică şi mediul natural trebuie astfel menţinut încât resursele naturale să poată susţine creşterea pe o perioadă lungă de timp. Raportul subliniază revitalizarea (impulsionarea) creşterii economice în statele dezvoltate, punând accent pe aspectele calitative ale acesteia. Creşterea trebuie astfel implementată încât să presupună un nivel scăzut de consum al energiei, o satisfacere mai bună a nevoilor de bază în ţările în curs de dezvoltare (nevoia de curent electric, apă curentă, igienă şi îmbunătăţirea sănătăţii publice).

B. Aspecte tehnice

Necesitatea creării de comisii şi direcţii ale organismelor publice care să preia diferite sectoare strategice atât la nivel naţional, cât şi internaţional, cum ar fi populaţia şi forţa de muncă, producţia alimentelor, securitatea, energia etc. Spre exemplu, raportul comisiei WCED World Commission on Environment and Development recomandă stoparea creşterii populaţiei, în special în ţările lumii a III-a, unde, datorită supraaglomerării oraşelor, probleme ca accesul la apa potabilă şi lipsa locuinţelor s-au acutizat. Populaţia trebuie informată şi făcută să înţeleagă că necesităţile lor trebuie să se adapteze limitelor naturale, deci sistemul nevoilor trebuie adaptat resurselor naturale. Tot astfel, pentru a putea păstra mediul natural, va fi nevoie să căutăm şi să dezvoltăm noi metode de producţie (atât în industrie, cât şi în agricultură), precum şi noi metode şi surse de producere a energiei. Astfel, alegerea tehnologiei, cât şi controlul strict al factorilor cu risc de poluare şi risipă reprezintă, de asemenea, subiecte centrale ale metodei de dezvoltare durabilă. Crearea de organisme internaţionale care să se implice direct în implementarea acestui nou proiect este necesară, deoarece deciziile câtorva guverne nu pot avea un succes deplin în condiţiile în care globalizarea a cuprins întreaga viaţă economico-socială.

Ulterior, în anul 1992, în cadrul Summit-ului Pământului („Rio Earth”), conceptul apare din ce în ce mai prezent în cadrul a două documente: „Agenda 21” şi „Declaraţia de la Rio”.

Summit-ului Pământului („Rio Earth”) desfăşurat la Rio de Janeiro a reprezentat o conferinţă mondială fără precedent în istoria Organizaţiei Naţiunilor Unite, datorită numărului mare de participanţi şi a temelor abordate. Mesajul acestui Summit a constat în ideea că doar modificarea atitudinii şi a comportamentului întregii lumi va putea aduce schimbările dorite în profunda criză dintre natură şi om. Mesajul reflectă complexitatea problemelor cu care se confruntă umanitatea: sărăcia, consumul excesiv de resurse, poluarea etc.

La summit-ul de la Rio, dintre numeroasele teme dezbătute, cele mai importante au fost:

- reducerea produselor toxice (plumbul din benzină), utilizarea de resurse şi tehnologii care să nu genereze reziduuri otrăvitoare;