Dezvoltarea Regională în România

5.1. Principii, obiective, probleme cheie; 5.2. Axele politicii de dezvoltare regională; 5.3. Perspectiva istorică asupra dezvoltării regionale în România.

5.1. Principii, obiective, probleme cheie

Analiza socio-economică a gradului şi potenţialelor de dezvoltare, precum şi a problemelor existente, scoate în evidenţă următoarele aspecte importante, care au fost luate în considerare în procesul de structurare a politicii româneşti de dezvoltare regională regională în context european. În procesul creării şi consolidării unor structuri economice regionale competitive, există şi trebuie îndepărtate unele obstacole. Este necesar să se acorde prioritate acelor proiecte care au o importanţă majoră pentru dezvoltarea economică a regiunilor. Se impune adoptarea de măsuri concrete, rapide, chiar în cazul unor proiecte de mai mică amploare, subregionale sau chiar locale. Pentru a sprijini în mod eficient procesul de integrare a României în UE şi de apropiere a ţării noastre de nivelul statelor vest europene, este necesară o concentrare a sprijinului financiar al statului şi al fondurilor europene pe câteva direcţii de acţiune. Apreciem că ritmul de creştere economică depinde de modul în care se reuşeşte mobilizarea potenţialului endogen de dezvoltare al ţării şi al fiecărei regiuni componente, precum şi de mărimea sprijinului financiar acordat priorităţilor de dezvoltare stabilite prin Planul Naţional de Dezvoltare. Procesele referitoare la transformări economice structurale trebuie să fie însoţite de măsuri de protecţie socială corespunzătoare.

Creşterea economică regională are un suport fundamental în sectorul particular. Pentru acest motiv, întărirea capacităţii concurenţiale a sectorului privat trebuie să reprezinte o prioritate esenţială în aceşti ani. Apariţia unor noi locuri de muncă şi obţinerea unor venituri mai mari depind şi de măsura în care firmele şi întreprinzătorii obţin rezultate bune pe plan regional, naţional şi internaţional, de modul în care aceştia reuşesc să cucerească poziţii pe pieţele învecinate sau să recucerească pieţele proprii. Pentru a se realiza aceste premise este nevoie de consolidarea întreprinderilor viabile existente, precum şi de crearea altora noi.

Un sprijin financiar eficient trebuie să conducă la diminuarea lipsurilor diagnosticate în capacitatea productivă proprie a sectorului privat. Lipsurile privind dotarea cu capital se reflectă în rezultatele slabe obţinute şi foarte adesea în investiţii proprii reduse. Din această cauză, perspectiva sprijinirii investiţiilor, mai ales a celor efectuate de întreprinzători particulari, are un rol determinant în procesul revigorării economiei româneşti, pe plan naţional şi regional. În acest sens, se impune sprijinirea acelor investiţii de la care se aşteaptă un aport substanţial în ocuparea forţei de muncă şi mobilizarea potenţialelor de dezvoltare regională. Sprijinul financiar trebuie să urmărească, mai ales, întărirea capitalului din agricultură, industrie şi serviciile adiacente. O strategie de dezvoltare care urmăreşte revigorarea bazei industriale trebuie să ţină seama de tradiţiile industriale regionale specifice. Profilul industrial al regiunilor ţării trebuie să aibă aspecte specifice, în fiecare regiune urmând a fi dezvoltate acele sectoare industriale pentru care se oferă cele mai bune avantaje relative. Întreprinderile mici şi mijlocii au un rol pozitiv în creşterea ofertei de bunuri şi servicii.

6.2. Axele politicii de dezvoltare regională

Prin strategia sa, Planul Naţional de Dezvoltare a României urmăreşte cea mai bună utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare, pentru dinamizarea şi optimizarea activităţilor în domeniile relevante pentru dezvoltarea regională.

În concordanţă cu cerinţele etapei actuale, politica regională în România se înscrie pe următoarele axe: I - Îmbunătăţirea structurii economice regionale; II - Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii regionale şi locale; III - Dezvoltarea resurselor umane; IV - Dezvoltarea turismului; V - Stimularea cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi crearea societăţii informaţionale; VI - Dezvoltarea economico-socială a spaţiului rural. Să le prezentăm pe rând:

Axa I. Îmbunătăţirea structurii economice regionale prin dezvoltarea celor mai adecvate structuri economice, corespunzătoare cerinţelor economiei de piaţă, care să permită crearea şi asigurarea de locuri de muncă competitive în toate regiunile ţării şi, în mod special, în regiunile, zonele sau judeţele structural deficitare. Pentru atingerea în mod eficient a acestui scop, un mijloc important îl reprezintă sprijinirea investiţiilor productive şi a investiţiilor în infrastructura regională.

După 1990, România a cunoscut o diminuare semnificativă a capitalul total investit în industria prelucrătoare. Având în vedere potenţialul economic al ţării este necesară promovarea unei politici investiţionale active şi a unei rate înalte de formare a capitalului fix. Această politică investiţională trebuie orientată spre creşterea mai rapidă a ramurilor şi sectoarelor cu valoare adăugată ridicată, înalt dotate tehnologic, care să ridice nivelul de eficienţă şi competitivitate internă şi externă a economiei româneşti şi să creeze locuri de muncă. Sprijinirea investiţiilor productive reprezintă pentru ţara noastră o prioritate a politicii naţionale de dezvoltare economică regională.

Guvernul consideră stimularea investiţiilor străine directe ca o pârghie esenţială pentru finanţarea dezvoltării. Volumul investiţiilor în întreprinderi productive este cheia pentru crearea de locuri de muncă stabile şi, totodată, pentru micşorarea diferenţei de productivitate dintre România şi ţările dezvoltate. Sprijinirea investiţiilor productive, luând în considerare factorii de mediu, conduce la folosirea eficientă a resurselor, la creşterea eficienţei economice şi a capacităţii concurenţiale, cât şi la crearea şi păstrarea locurilor de muncă.

Iniţiativa privată, ca expresie a funcţionării mecanismelor economiei de piaţă, poate fi stimulată prin diverse pârghii, macro şi microeconomice. De asemenea, sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii are ca scop sprijinirea restructurării zonelor aflate în declin industrial, protejarea infrastructurii acestor regiuni şi pregătirea teritoriilor lor pentru primirea de noi activităţi. IMM-urile pot fi considerate “locomotivele” în ceea priveşte crearea de locuri de muncă, având flexibilitatea necesară pentru a se putea adapta mai bine la cerinţele unei economii de piaţă dinamice. Până în prezent, dezvoltarea IMM-urilor a fost împiedicată, îndeosebi în mediul rural, de o serie de factori cum sunt accesul dificil la surse de finanţare şi lipsa serviciilor specifice. Dacă sectorul IMM-urilor este bine dezvoltat, el constuie un element de maximă importanţă pentru asigurarea unei creşteri economice echilibrate şi crearea de oportunităţi pentru ocuparea populaţiei în toate regiunile ţării.