Doctrine Econemice

C A P I T O L U L I

INTRODUCERE ÎN STUDIUL DOCTRINELOR ECONOMICE

1.1. Gândirea economică şi importanţa cunoaşterii istoriei gândirii economice.

Pentru a putea înţelege confruntările de idei ce au loc astăzi în cadrul ştiinţelor economice, ca şi tendinţele şi evoluţia principalelor curente de gândire economică este necesară efectuarea, chiar şi succintă, a unei incursiuni în istoria gândirii economice.

Gândirea economică este un fenomen complex care se modifică în decursul timpului. Izvorul gândirii economice îl constituie viaţa sau activitatea economică a oamenilor sau mai pe scurt economia.

Gândirea economică reprezintă ansamblul reflecţiilor referitoare la viaţa economică a societăţii (idei, opinii, teorii, doctrine economice etc.) rezultate în urma interacţiunii dintre caracteristicile obiective ale mediului social (şi implicit ale mediului natural) în care se fac reflecţii şi calităţile subiective ale celor ce fac respectivele reflecţii (în principal – interesele lor).

Calitatea acestor reflecţii economice (idei, teorii, doctrine) depinde de mulţi factori, dintre care trei relativ mai importanţi:

- sfera de cuprindere a acestor reflecţii (întreprindere, economia naţională, economia mondială);

- interesele pe care le exprimă şi le apără gânditorul respectiv;

- erudiţia lui (gradul lui de înzestrare cu cunoştinţe de specialitate).

După gradul de pătrundere în natura fenomenelor şi proceselor economice comentate (sau nivelul teoretic al reflecţiilor economice) reflecţiile pot să facă parte fie din cunoaşterea comună, la care participă toţi oamenii în viaţa de toate zilele, fie din cunoaşterea specializată, practicată de persoanele care au ales drept domeniu predilect de cercetare viaţa economică (economişti). La rândul lor, se pot face reflecţii fie cu caracter empiric (bazate pe experimente), fie cu caracter teoretic sau ştiinţific, în sensul că pentru formularea lor s-a recurs la un instrumentar analitic mai mult sau mai puţin sofisticat (inducţie, deducţie, abstractizare, modelare economico-matematică etc.). 3

Evenimentul de vârf al istoriei gândirii economice l-a reprezentat crearea economiei politice ca ştiinţă autonomă în epoca modernă (sec. XVII – XIX), dezvoltarea ei fiind însoţită de aprinse controverse ideologice, metodologice, teoretice şi de practică economică. De-a lungul timpului s-a acumulat un imens material privind reflecţiile economice ale oamenilor, „Doctrinele economice” având rolul de a permite delimitarea mai uşoară şi mai rapidă a valorilor autentice de falsele valori din domeniul gândirii economice în diferite etape istorice.

La analiza teoriilor diferiţilor economişti ne pândesc două primejdii deopotrivă de periculoase:

– de a evidenţia numai erorile lor, pierzând din vedere zestrea teoretică pe care au moştenit-o de la predecesori şi condiţiile istorice în cadrul cărora au elaborat opere;

– de a le exagera meritele, atribuindu-le idei ce devansează epoca în care au trăit şi pe care aceştia nu numai că nu le-au susţinut, dar nici nu s-au gândit la ele.

Fiecare generaţie contribuie la îmbogăţirea gândirii economice şi este în acelaşi timp obligată să-şi scrie propria sa istorie, care să pună în evidenţă ce a adăugat ea la pat