Doctrine Economice

1. Obiectul şi metoda cursului de Doctrine Economice

Obiectul constă în studiul ideilor, teoriilor, doctrinelor şi curentelor de gândire economică în procesul constituirii, confruntării şă dezvoltării lor pe parcursul marilor procese care au marcat evoluţia vieţii economice. Scopul constă în cunoaşterea drumului parcurs de ştiinţa economică în ceea ce a avut ea mai important; în al doilea rând, cunoaşterea doctrinelor economice a fost şi rămîne un act de cultură.

1.1. Precizări noţional categoriale:

- Ideea economică – produsul prim de reflectare în mintea omului a realităţii economice;

- Gândirea economică – procesul de reflectare activă şi raţională, în mintea oamenilor, a realităţii economice, precum şi produsul acestei reflectări;

- Teoria economică – un proces (rezultat superior) al procesului de gândire; reprezintă un elaborat (studiu)care-şi propune, la modul dezinteresat şi obiectiv, să dezvăluie cauzele, esenţa şi legile de mişcare ale fenomenelor şi proceselor economice;

- Doctrina economică – este o teorie care nu se mulţumeşte cu o prezentare pur abstractă şi neutră a realităţii; dimpotrivă, plecând de la anumite criterii, ea face evaluări spre a sugera căi de acţiune practică care îşi vor găsi contribuţie prin intermediul politicii economice; teoria ne spune ce trbuie să facem pentru ca lucrurile să capete evoluţia dorită;

- Şcoala de gândire economică – este o formaţiune ştiinţifică a unor oameni de specialitate grupaţi în jurul unui mentor şi care adoptă o anumită paradigmă de gândire.

Criterii de analiză şi apreciere:

1. Criteriul epocii (sau al timpului) – ne arată că orice teorie sau doctrină este produsul unui timp istoric dat, al unui segment din evoluţia omenirii;

2. Criteriul interesului – în spatele oricărei idei economice (doctrine) se ascunde un interes;

3. Criteriul verificării cu practica (al finalităţii practice) – se referă la faptul că practica este cea care, în ultimă instanţă, validează sau infirmă o doctrină;

4. Criteriul progresului general – sunt considerate bune acele doctrine care apără valorile umane recunoscute (cinstea, moralitatea, generozitatea);

5. Criteriul echidistanţei – obligă la a analiza orice doctrină de pe poziţii strict ştiinţifice, obiectiv şi fără patimă;

6. Criteriul audienţei la public

2. Mercantilismul – locul lui în gândirea economică

2.1. Apariţie, reprezentare, spirit mercantilist

- 1450-1750: trei secole, de la începutul evului modern, până la fiziocraţi;

- Adam Smith este iniţiatorul acestui mod de gîndire;

- mercantiliştii se ocupau de chestiuni practice (Smith);

- chiar dacă nu au abordat abstract mai multe teme, doctrina a cuprins toată Europa, având ca obiectiv comun creşterea economică; în etapele sale de evoluţi se disting trei ţări: Spania (gloria aurului), Franţa (mercantilismul industrial) şi Anglia (mercantilismul comercial); mercantilismul nu a ocolit restul Europei: Rusia (Alberto cel Mare), România (o primă fază de mercantilism are loc în perioada lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, iar a doua fază este cea trăibilă, astăzi, din 89` până acum);

- scopul şi obiectivul fundamental al ştiinţei economice: îmbogăţirea într-un timp cât mai scurt (A. Smith); acest scop (criteriu economic) a fost fixat cu exactitate de mercantilişti – aceştia au fixat şi căile prin care se realizează acest lucru:

- bani – exemplu Spania: aurul are un rol special în istoria facerii lumii; astăzi, chiar dacă banii s-au desprins de substanţa aurului, acesta rămâne soluţie finală de schimb sau de plată a datoriilor (rezervă);

- industrie – în acea perioadă Franţa a fost supranumită „atelierul lumii” (acum este China);

- comerţ – Anglia era marea putere comercială a lumii (astăzi este SUA).

* mercantiliştii sunt „primii talmaci moderni ai economiei”

* de citit cap. „Însemnări despre mercantilişti”, Teoria folosirii mâinii de lucru , J.M. Keynes

2.2. Spirit mercantilist:

Această mişcare de idei, care a cuprins întreaga Europă, a avut un fond comun de idei provenite din realităţile aproximativ asemănătoare din acele ţări (marile descoperiri geografice, închiderea porţilor Orientului, apariţia şi dezvoltarea statelor moderne prin desprinderea de biserică – renunţarea la principiile vechii filosofii: onestitate, reţinere faţă de avuţie şi principiul conform căruia nu aveai voie să primeşti mai mult decât ai dat, ce respinge ideea de dobândă).

Statul modern se dezvoltă într-o nouă filosofie – stat modern prin cetăţean modern care încearcă să se îmbogăţească – ideea este diferită de cea a bisericii: în statul modern, a fi bogat nu înseamnă a face pe altul să sufere.