Doctrine Economice Clasice

A. GÂNDIREA ECONOMICĂ PREMODERNĂ

Pentru o mai bună şi mai exactă înţelegere a tabloului ideaţiei economice contemporane, dar şi a dinamicii confruntărilor de idei caracteristice momentului istoric actual, se cere, din punct de vedere teoretic, o trecere în revistă a principalelor modele teoretice pe care conştiinţa economică istorică le-a conformat, în încercarea omului de a stabili şi înţelege principalele regularităţi, devenite mai apoi, în termenii teoriei, legile economice explicative şi definitorii pentru o realitate economică sau alta.

Documentele istoriografice accesibile în ultimele cinci mii de ani subliniază preocuparea constantă a omului de a descifra tainele unei realităţi create chiar de el însişi, o realitate inexistentă înainte de apariţia omului pe Pământ, şi care se dezvoltă de atunci după reguli şi legi pe care conştiinţa ştiinţifică le descoperă şi formulează în cadrul unor modele teoretice care încearcă să redea în termeni logici cât mai exacţi, procesele dinamicii economice respective. Este „drama” oricărui efort teoretic de a se confrunta, de cele mai multe ori imediat ce modelul logic-raţional este definitivat, cu o realitate care, deşi a servit drept model practic pentru o teorie aproape perfectă, deja nu mai corespunde acestuia. Realitatea, în general, şi, în acest caz, realitatea economică, mai ales, se caracterizează printr-o grabă ireparabilă către o finalitate greu de întrevăzut. Astfel că, realitatea deja depăşeşte modelul gata structurat, în chiar acest moment al înţelegerii. Poate că acesta este şi motivul pentru care gândirea economică este într-atât de neobosită, iar procesul cercetării şi înţelegerii vieţii şi realităţii economice atât de lipsit de tihnă!

Peisajul istoriei cunoaşterii teoretice oferă o departajare semnificativă a istoriei economice în două mari perioade.

1. Apariţia reflecţiei teoretice economice se caracterizează printr-un limbaj preştiinţific. Momentul acestei apariţii se pierde în timpuri imemoriale, dar poate fi fixat undeva în urmă cu mai multe mii de ani, iar ca teritoriu geografic se circumscrie Orientului Apropiat – Egiptul, Babilonul, Israelul -, orientului Mijlociu – Persia -, şi Orientului Extrem – India, China, Japonia. Această perioada destul de neclară sub aspect istoric, imprecisă ca modelare teoretică, transmite vremurilor moderne concepte generale organizatorice, conformatoare.

„Codul lui Hammurabi”, elaborat în mileniul al II-lea î.H., conţine informaţii esenţiale despre structurile organizatorice politice ale statului babilonian sclavagist şi despre măsurile administrative şi juridice de consolidare a proprietăţii private, între care proprietatea imobiliară, a sclaviei, măsuri privitoare la dreptul muncii, dreptul comercial, semnalând, între altele, şi momentul apariţiei „muncii salariate”, ca moment în care era necesar un volum de muncă mai mare decât cel acoperit de munca sclavilor, posibil datorită existenţei clasei „oamenilor liberi”. Angajarea era de scurtă durată şi remunerată cu o anumită sumă, stabilită şi reglementată legal.