Dreptul Afacerilor

CURS I

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

1. Noţiuni introductive

Viaţa în existenţa întregii societăţi umane este, în primă şi ultimă instanţă, comercială, căci

istoria întregii societăţi omeneşti nu este decât istoria evoluţiei sale comerciale.

Nu există ştiinţă sau vreun domeniu de activitate care să nu implice interes comercial.

Interesul schimburilor comerciale a tins totdeauna spre unificare şi globalizare. Orice restricţii

sau embargouri s-au dovedit efemere şi caducei, pentru că dintre toate activităţile sociale, cele

comerciale au stimulat în cel mai înalt grad toate celelalte domenii de activitate.

Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului. Primele manifestări ale

"schimbului" au

2. Perioada Evului Mediu

Căderea Imperiului Roman de Apus, dezvoltarea impetuoasă a Bizanţului, intensificarea şi

extinderea comerţului în afara bazinului Mării Mediterane, dezvoltarea comerţului terestru pe

drumurile romane, a deschis o nouă şi importantă eră în organizarea unor norme de definire şi

practicare a comerţului.

Totodată prăbuşirea Imperiului Roman a dus la fărâmiţarea puterii politice şi la formarea

statelor - cetăţi italiene.

Comercianţii, pentru a-şi apăra drepturile, se organizează în corporaţiuni (universitas), care cu

timpul, vor dobândi autonomie administrativă, judecătorească şi chiar legislativă.

3. Perioada modernă

Dezvoltarea comerţului a impus înlocuirea dreptului statutar şi consuetudinar cu un drept scris.

Prima ţara în care s-a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise aplicabile pe întreg teritoriul, a fost

Franţa. Un prim act îl constituie Edictul lui Carol al IX-lea din 1563, prin care au fost create în Franţa

jurisdicţiile consulare, aplicabile numai comercianţilor. Un moment determinant în formarea

dreptului comercial, îl constituie adoptarea în 1807, a Codului comercial francez. Prin această

reglementare se consacră o materie comercială: anumite acte juridice, fapte şi operaţiuni au fost scoase din

Codul civil şi li s-a dat o reglementare nouă, corespunzătoare cerinţelor producţiei, schimbului şi circulaţiei.

Primele legiuiri scrise ("Pravila" lui Vasile Lupu şi "Îndreptarea legii" a lui Matei Basarab) nu

cuprindeau reguli speciale pentru comerţ. Ele apar pentru prima dată în Codul lui Andronache Donici

(1814). O reglementare sumară este cuprinsă şi în Codul Caragea (1817).

În 1840 în Muntenia şi Moldova a fost aplicat Codul comercial francez, iar în 1887 a fost

adoptat Codul comercial roman. Aceasta este şi azi în vigoare.

Codul comercial român a fost aplicat până în 1948, când, trecându-se la economia planificată, a

rămas aplicabil doar în raporturile juridice de comerţ exterior, însă şi aici cu numeroase restricţii.

După Revoluţia din 1989 trecându-se la economia de piaţă, Codul comercial şi-a redobândit

toate atributele sale de principală reglementare a raporturilor comerciale dintre agenţii economici.

Crearea şi funcţionarea economiei de piaţă în România este un proces de durată, dar presupune, în

mod obligatoriu, crearea unui cadru juridic adecvat care să reglementeze statutul juridic al agenţilor

economici.

Prima reglementare în acest domeniu a constituit-o Decretul Lege 54/ 1990 privind

organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative.

În temeiul acestei prime reglementări s-a creat posibilitatea organizării, prin libera iniţiativă, a unor

întreprinderi mici, asociaţii cu scop lucrativ, asociaţii şi activităţi prestate de persoane fizice în mod

independent.

Totuşi era necesară şi o transformare de natură structurală, care să asigure conversiune şi

vechilor agenţi economici în agenţi ai economiei de piaţă prin ruperea sistemului hipercentralizat.

Această acţiune de politică economică a demarat cu elaborarea cadrului juridic necesar, fiind adoptată

Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca Regii Autonome şi Societăţi

comerciale.

A urmat o serie întreagă de acte normative prin care s-a amplificat mult cadrul juridic de

reorganizare a economiei după principiile pieţei. Astfel a fost adoptată Legea 26/1990 privind

Registrul Comerţului; Legea 31/1990 privind societăţile comerciale; Legea 11/1990 privind

combaterea concurenţei neloiale; Legea 31/1991 privind regimul investiţiilor străine.

4. Sensurile expresiei "comerţ"

4.1. Accepţiunea etimologică

În accepţiunea etimologică, expresia comerţ provine din latinescul "commercius".

Expresia este o îmbinare a cuvântului "com" şi "merci" (cu marfă).

În această accepţiune, expresia implică noţiunea de marfă sau activitate în legătură cu

marfa. Deci, în sens etimologic, expresia "comerţ" înseamnă operaţiuni cu marfă.

4.2. Accepţiunea economică

În ce priveşte accepţiunea economică în literatura juridică au fost avansate mai multe opinii:

a) "din punct de vedere economic, comerţul este acea activitate speculativă ce constă în

procurarea de bunuri fie direct de Ia producător sau de la intermediari şi trecerea acestor

bunuri altora ce au nevoie de ele";

b) "în sens economic, comerţul este o activitate ce are ca scop schimbul şi prin aceasta

circulaţia bunurilor de la producător la consumator";

c) "în sens economic comerţul este acea activitate ce are drept scop schimbul şi prin

aceasta, circulaţia bunurilor de la producător la cumpărător".

Distribuţia, ca fază a activităţii comerciale, este plasată între producţie şi consum, prin ea

realizându-se legătura dintre celelalte două faze. Din punct de vedere economic, producţia nu intră

în sfera comerţului. Faţă de cele menţionate, considerăm că prin comerţ în sens economic se

înţelege acea activitate ce constă în schimbul ce are loc în sfera circulaţiei bunurilor prin trecerea

acestora de la producător la consumator fie în mod direct fie prin intermediar, şi prin care se

realizează legătura dintre producţie şi consumator.

4.3. Accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ

Pentru determinarea sensului juridic al noţiunii de comerţ trebuie văzut care este

accepţiunea dată de lege acestei noţiuni. Potrivit prevederilor Codului comercial, sensul juridic al

noţiunii de comerţ cuprinde următoarele categorii de operaţii comerciale:

- operaţii de interpunere în schimbul mărfurilor, titlurilor şi fondurilor de comerţ;- operaţii de

interpunere în schimbul muncii şi care sunt precizate în articolul 3, punctele 6-10, 13 şi care se

referă la diferite categorii de întreprinderi.

Prin întreprindere, în sens comercial, înţelegem activitatea organizată ce se desfăşoară în

anumite condiţii şi nu structuri cu personalitate juridică.

- operaţii declarate comerciale de către legiuitor., articolul 3, punctele 14-18 şi care se referă

la navigaţie.

Noţiunea de comerţ în sens juridic cuprinde, în afara operaţiilor de interpunere şi

circulaţie a mărfii şi operaţia de producere a mărfii.

Prin comerţ, în sens juridic, se înţelege totalitatea actelor şi faptelor juridice de interpunere

în schimbul mărfii, titlurilor şi fondurilor de comerţ, de interpunere în schimbul muncii, precum şi a

celor comerciale declarate de legiuitor şi care sunt consacrate ca fiind comerciale de prevederile

Codului comercial.