Dreptul Afacerilor

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Dreptul Afacerilor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 40 de pagini .

Profesor: Hodinitu Ana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Economie, Drept

Cuprins

Tema 1: Noţiuni introductive privind dreptul afacerilor
1.1. Noţiunea şi obiectul dreptului afacerilor
1.2. Evoluţia istorică a dreptului afacerilor
1.3. Corelaţia dreptului afacerilor cu alte ramuri de drept
1.4. Principiile dreptului afacerilor
1.5. Izvoarele dreptului afacerilor

Extras din document

1.1. Noţiunea şi obiectul dreptului afacerilor

Dreptul afacerilor este o ramură de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile juridice care apar în procesul constiturii, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderilor, precum şi normele care reglementează raporturile juridice la care agenţii economici participă, inclusiv raporturile în organele administraţiei publice locale.

Activitatea economică în RM poate fi desfăşurată sub forma unor întreprinderi, de aceea o atenţie deosebită este acordată modalităţii de înfiinţare şi funcţionare a acestora. Întreprinderile sânt subiecţii principali, care desfăşoară activitate economică, însă agenţii economici sânt acei care realizează produse pentru consumatori, organizează circulaţia mărfurilor, prestează diverse servicii populaţiei, construiesc drumuri, edificii etc.

Referitor la obiectul dreptului afacerilor cunoaştem două sisteme care tratează această problemă şi anume sistemul subiectiv, fiind acceptat de legislaţia germană şi potrivit acestui sistem obiectul dreptului afacerilor îl constituie normele juridice la care sânt supuşi comercianţii şi sistemul obiectiv, potrivit căruia obiectul dreptului afacerilor îl formează normele juridice fiind aplicate comerţului, adică acele acte juridice, fapte şi operaţiuni fiind calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoanele care le săvârşesc.

Pentru a pune activitatea economică într-un cadru legal au fost adoptate unele acte normative care reglementează atât raporturile juridice între fondatori, cât şi raporturile juridice între agenţii economici. Cunoaştem 3 categorii de raporturi juridice:

1. Raporturi juridice cu caracter patrimonial – apar la începutul activităţii propriu-zise a unei întreprinderi. Decizia de creare a unei întreprinderi sau de încheiere a contractului de constituire a acesteia vine din partea iniţiatorilor cu tendinţa de a obţine un oarecare profit. De aceea raporturile cu caracter patrimonial sânt şi raporturi care apar în legătură cu desfăşurarea activităţii economice, având scopul de obţinere a unui profit.

2. Raporturi juridice cu caracter nepatrimonial – aceste raporturi ajută antreprenorul să obţină profit, însă profitul nu apare nemijlocit ca rezultat al realizării acestora. Pentru a înfiinţa o întreprindere individuală sau colectivă este necesar de a întocmi şi autentifica actele de constituire, de a convoca adunări generale şi de a lua diferite decizii privind alegerea organelor de conducere, deschiderea şi lichidarea filialelor a reprezentanţelor, ele fiind raporturi care nu prea aduc beneficii întreprinderii.

3. Raporturi apărute între organele de stat şi agenţii economici – organele statului sânt împuternicite să elaboreze acte normative care reglementează activitatea economică. Prin legi guvernamentale şi acte normative sânt puse în sarcina agenţilor economici un şir de obligaţiuni. De asemenea, statul reglementează activitatea întreprinderilor prin normele juridice imperative, referindu-se la contabilitate, impozite, protecţia salariaţilor, consumatorilor.

1.2. Evoluţia istorică a dreptului afacerilor

Istoricul dreptului afacerilor cunoaşte 3 etape de dezvoltare: antică (veche), evul mediu şi modernă.

Perioada veche. Cercetătorii afirmă că cele mai vechi reglementări ale comerţului au fost stabilite încă în străvechiul Babilon. Cea mai veche operă legislativă cunoscută sub denumirea de „Codul lui Hamurape” conţinea dispoziţii referitoare la cârciumi, negustorii, auxiliarii lor. De asemenea codul cuprindea reglementări a contractelor de locaţiune, comision, împrumut etc.

Alte surse ne indică că în legătură cu intensificarea comerţului pe malul mării mediterane în secolul VII grecii de asemenea au instituit anumite reguli specifice negustorilor care priveau operaţiunile financiare, de asigurare, comerţ maritim. În dreptul roman existau norme ce reglementau raporturile comerciale. Printre cele mai cunoscute norme aplicabile activităţii comerciale ar fi:

- exercitarea comerţului prin reprezentanţi;

- unele reguli privind împrumutul;

- răspunderea raportorului.

Evul mediu - reglementarea juridică a comerţului în această perioadă este legată de apariţia corporaţiunilor care erau nişte organizaţii colective formate din comercianţi şi meseriaşi. Corporaţiunea era administrată de un consul, fiind asistat de consilieri. De obicei consulii emiteau norme interne care erau bazate pe obiceiuri şi care serveau la soluţionarea litigiilor apărute între membrii corporaţiei. Hotărârile consiliului au servit un bun temei pentru apariţia dreptului negustorilor. Aceste hotărâri fiind adunate în culegeri numite „statute”. Statutele din Roma.

Perioada modernă. Dezvoltarea comerţului a impus înlocuirea dreptului statută (realizate prin statute) şi consultudinar (realizat prin norme interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior fiind un drept verbal). Prima ţară care a trecut la legi scrise a fost Franţa, care prin actul „Edictul lui Carol al 9-lea din 1563” a creat jurisdicţii consulare aplicate numai comercianţilor, urmând două ordonanţe ale lui Colbert emise de Ludovic al XIV-lea: ordonanţa asupra comerţului terestru în anul 1673 şi ordonanţa privind comerţul pe mare în 1681. apogeul dreptului comercial se atestă la adoptarea Codului Comercial francez în 1807, acesta fiind preluat de Italia, Belgia, Turcia, Egipt şi Spania. În 1882 Italia a adoptat Codul Comercial italian, care a servit drept model pentru Codul Comercial Român în 1887. În Germania Codul Civil şi Comercial au fost adoptate în 1897 şi 1900.

1.3. Corelaţia dreptului afacerilor cu alte ramuri de drept

Fiind o ramură de drept dreptul afacerilor se află într-o strânsă legătură cu alte ramuri de drept.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul Afacerilor.doc