Drepul afacerilor

CURSUL NR. 1

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL AFACERILOR

Precizări generale

Sistemul de drept în ansamblul său este alcătuit din dreptul privat şi dreptul public. Componenta de bază a dreptului privat este dreptul civil, considerat drept comun. Dreptul comercial, ca element al dreptului privat, a apărut întrucât dreptul civil nu a mai răspuns nevoilor societăţii odată cu apariţia raporturilor comerciale, mai precis principalelor caracteristici ale operaţiunilor comerciale – rapiditatea, siguranţa şi creditul reciproc. S-a conturat astfel necesitatea unor reguli şi principii noi care să dea satisfacţie acestor cerinţe ale vieţii sociale.

În ultima perioadă se foloseşte însă tot mai des o altă noţiune, respectiv „dreptul afacerilor”, nu atât în legislaţia românească, cât în cea comunitară unde nu mai întâlnim noţiunea de drept comercial . Întrebarea care se pune este dacă se doreşte doar o „înnoire” a termenului „drept comercial” sau se conturează o nouă ramură de drept şi dacă se conturează o nouă ramură, care este poziţia acesteia în sistemul de drept? Este o subramură a dreptului comercial sau are o existenţă independentă?

Pentru a răspunde la aceste întrebări ar trebui pentru început să vedem din ce este alcătuit dreptul afacerilor şi ce se are în vedere când se foloseşte această noţiune.

Se vorbeşte, spre exemplu de dreptul afacerilor în cazul fuziunii societăţilor comerciale, apreciindu-se în acest caz că noţiunea de drept comercial nu este suficientă întrucât în această situaţie pot fi incidente şi norme aparţinând dreptului societăţilor comerciale, dreptului muncii, dreptului fiscal, dreptului bancar, dreptului proprietăţii industriale, contabilităţii etc.

Dreptul afacerilor apare astfel ca o disciplină extrem de vastă, poate chiar prea vastă, care nu are neaparat principii proprii, ci le împrumută de la alte discipline.

Se consideră de unii autori că noţiunea este prea generală, întrucât desemnează practic tot dreptul privat, cu excepţia dreptului familiei. Expresia nu poate fi utilizată pentru a desemna operaţiuni sau reguli aplicabile unei anumite categorii de persoane.

Termenul dreptul afacerilor este însă tot mai des folosit, în special la nivel comunitar. Timpul şi realitatea social – economică vor decide dacă vom asista la crearea unei noi ramuri de drept sau la metamorfozarea vechilor noţiuni.

2. Dreptul comercial şi dreptul economic

Pentru a compara aceste două noţiuni – „drept comercial” şi „drept economic” – şi a stabili raporturile dintre ele apreciem că ar trebui reamintit, pentru început, ce anume reprezintă fiecare.

Dreptul comercial

În vechea doctrină existau două concepţii cu privire la natura dreptului comercial, respectiv concepţia subiectivă şi cea obiectivă.

Potrivit concepţiei subiective, dreptul comercial constă în totalitatea normelor juridice aplicabile comercianţilor. Ceea ce acordă caracter comercial unui raport juridic, potrivit acestei concepţii, este calitatea de comerciant a cel puţin unuia dintre participanţi. Din această perspectivă putem spune că dreptul comercial este un drept profesional.

Potrivit concepţiei obiective, dreptul comercial constă în totalitatea normelor juridice aplicabile acelor raporturi calificate de lege ca fiind comerciale, fără a se face vreo raportare la persoana care le săvârşeşte. De această dată natura comercială a unui raport juridic este prestabilită ca atare de lege, parcurgând un drum invers faţă de concepţia subiectivă, respectiv de la act la persoană.

Ambele concepţii si-au avut neajunsurile lor. Concepţia subiectivă era insuficientă întrucât nu putem afirma că absolut toate obligaţiile asumate de un comerciant sunt comerciale. Pe de altă parte, concepţia obiectivă pierdea din vedere anumite raporturi juridice, cum ar fi vânzarea, închirierea, mandatul ş.a. care pot fi civile sau comerciale, după cum civilă sau comercială este activitatea din care rezultă.

Vechiul Cod comercial român a adoptat, ca principiu general, sistemul obiectiv, enumerând în art. 3, 5 şi 6 actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ. Totuşi, în art. 4 se instituie şi prezumţia că obligaţiile unui comerciant sunt comerciale.

Cu alte cuvinte Vechiul cod comercial român a îmbinat cele două concepţii, obiectivă şi subiectivă, pentru a suplini carenţele fiecăreia.

În concluzie, raportat la cele menţionate mai sus dreptul comercial era definit ca fiind un ansamblu de norme juridice de drept privat care reglementează raporturile juridice izvorâte din săvârşirea actelor juridice, faptelor şi operaţiunilor catalogate de lege ca fapte de comerţ şi raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant .

Noul cod civil a renuntat la sistemul dual al dreptului privat orientandu-se spre o formula unitara: avem un singur sistem obligational, dreptul civil comun.

Deci avem un singur sistem privat: art. 3 din codul civil prevede ca dispozitiile sale (ale codului civil) se aplica tuturora, precum si raporturilor dintre profesionisti si, de asemenea, raporturilor dintre profesionisti si alte subiecte de drept civil.

In aceasta abordare, profesionistii sunt cei ce exploateaza o intreprindere; chiar daca profesionistii – initiatori si utilizatori de afaceri derulate sub forma de intreprindere - sunt tratati, din perspectiva economica, drept o categorie aparte ei se supun normelor de drept comun.

Prin urmare, s-a pus in discutie insesi existenta dreptului comercial ca ramura de drept ori ca disciplina de studiu.

Doctrina a evidentiat ideea ca dreptul comercial continua sa existe, dar va fi fundamentat pe fundamente noi, pe conceptele de intreprindere si de profesionist (S.D. Carpenaru, Tratat de drept comercial roman, editia a V-a, editura Universul juridic, Bucuresti, 2016, p. 22).

Dreptul comercial se fundamenteaza pe reglementarile codului civil, precum si pe reglementarile unor legi speciale.

Daca in trecut distinctia intre raporturile de drept civil si comercial se facea pe baza conceptului de fapte de comert – in sensul indicat mai sus - in prezent, delimitarea se realizeaza pe baza conceptelor de intreprindere si profesionist; in trecut raporturile juridice civile erau guvernate de legea civila, iar cele comerciale de legea comerciale si in subsidiar de normele civile; in prezent raporturilee comerciale sunt reglementate de codul civil si de legi speciale.

Astfel dreptul comercial se analizeaaza ca o ramura si o disciplina de actualitate care ar cuprinde realitatea concreta a activitatii profesionistilor in desfasurarea operatiunilor lor sub forma de intreprindere.