Economentrie

Capitolul 1

Introducere în econometrie

1.1 OBIECTIVE: introducerea studenţilor în sfera şi noţiunile specifice econometriei

1.2 PREZENTARE SINTETICĂ:

1.2. 1 Scurt istoric privind apariţia şi dezvoltarea econometriei

Un moment important în constituirea şi dezvoltarea Econometriei ca disciplină economică de frontieră, apărută în domeniile de interferenţă ale teoriei economice, statisticii şi matematicii, se consideră anul 1930 (29 decembrie), când s-a înfiinţat la Cleveland Societatea de Econometrie (Econometric Society), avându-i ca iniţiatori pe: Irving Fischer - preşedinte, L. V. Bortkiewicz, R. Frisch, H. Hotelling, L. Schumpeter, N. Wiener şi alţii.

Un rol deosebit în dezvoltarea şi popularizarea econometriei l-a avut revista acestei societăţi, „Econometrica", care apare trimestrial, începând din ianuarie 1933.

Etimologic, termenul de econometrie provine din cuvintele greceşti: eikonomia (economie) şi metren (măsură). El a fost introdus (1926) de către Ragnar Frisch, economist şi statistician norvegian, prin analogie cu termenul „biometrie", folosit de Fr. Galton şi K. Pearson la sfârşitul secolului XIX, care desemna cercetările biologice ce utilizau metodele statisticii matematice.

Dar nu cei care au introdus termenul şi au înfiinţat Societatea de Econometrie au şi „inventat" această disciplină.

Sub aspect istoric, studierea cantitativă a fenomenelor economice este mult mai veche. Printre precursorii econometriei moderne pot fi citaţi: F. Quesnay, W. Petty, Gregory King, A. Cournot, Leon Walras, E. Engel, A. Marshall, R. A. Fisher, K. Pearson şi alţii.

În perioada contemporană, contribuţii importante la dezvoltarea econometriei au fost aduse de:

- în domeniul analizei economice a cererii: M. Friedman,T. Haavelmo, R. Stone, H. Wald, ş.a.;

- în domeniul funcţiilor de producţie: C. W. Cobb, P. H. Douglas, K. J. Arrow, G. Tintner;

- în domeniul modelelor macroeconomice: A. S. Goldberger, O. Onicescu, V. Kantarevici, L. R. Klein, J. Tinbergen, H. Theil ;

- în domeniul metodelor de analiză a datelor sau al econometriei „fără modele": T. W. Anderson, J. P. Benzécri, H. Hotelling, R. A. Fisher şi alţii.

În momentul actual, impulsionată puternic de revoluţia tehnico-ştiinţifică - cu realizări de vârf în domeniul calculatoarelor electronice - econometria a devenit un instrument metodologic de bază, indispensabil teoriei şi practicii economice pentru investigarea riguroasă a fenomenelor şi proceselor economice.

1.2. 2 Definiţiile econometriei

Dezvoltarea rapidă a econometriei a generat formularea mai multor definiţii cu privire la domeniul acestei discipline economice. Totuşi, marea majoritate a acestora poate fi încadrată în următoarele trei grupe:

a) definiţia istorică;

b) definiţia restrictivă;

c) definiţia extinsă.

a) Definiţia istorică a econometriei a fost formulată de R. Frisch în primul număr al revistei „Econometrica", în ianuarie 1933: „experienţa a arătat că fiecare din următoarele trei puncte de vedere, al statisticii, al teoriei economice şi al matematicii, este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru o înţelegere efectivă a realităţilor cantitative din economia modernă; unificarea lor este aceea care asigură eficienţa. Econometria este tocmai această unificare".

Conform acestei definiţii, susţinătorii ei consideră că prin econometrie se înţelege studierea fenomenelor economice pe baza datelor statistice cu ajutorul modelelor matematicii.

b) Definiţia restrictivă propusă de Cowles Commission for Research in Economics (Chicago, 1940-1950), consideră că nu există econometrie dacă investigarea fenomenelor economice nu se face cu ajutorul modelelor aleatoare (stochastice).

Susţinătorii acestei definiţii, L. R. Klein, E. Malinvaud, G. Rottier, includ în domeniul econometriei numai cercetările economice care utilizează metodele inducţiei statistice - teoria estimaţiei, verificarea ipotezelor statistice - la verificarea relaţiilor cantitative formulate în teoria economică cu privire la fenomenele sau procesele economice cercetate.

Conform acestor definiţii, un studiu econometric presupune:

- existenţa prealabilă a unei teorii economice privind fenomenul, procesul sau sistemul economic cercetat, pe baza căreia se construieşte modelul economic, care reprezintă formalizarea ipotezelor teoriei economice cu privire la fenomenul, procesul sau sistemul investigat;

- posibilitatea aplicării metodelor inducţiei statistice la verificarea ipotezelor teoriei economice; construirea modelului econometric şi rezolvarea acestuia.

Această definiţie restrictivă exclude din domeniul econometriei cercetările economice care nu se fundamentează pe:

- o teorie economică - implicită sau explicită privind modelul econometric al fenomenului, procesului sau sistemului studiat;

- o interpretare aleatoare a modelului respectiv.