Econometrie

O întrebare aparent simplă de tipul ce este Econometria,

îşi găseşte un răspuns etimologic consacrat, rezultat al traducerii a două cuvinte din greaca veche, un răspuns considerat comun, şi având sensul simplu de „măsurare economică sau în economie”.

(oikonomie = economie şi metron = măsurare).

Există însă şi alte semnificaţii, de la cele înscrise deja într-o mulţime de dicţionare specializate, până la cele desprinse din istoria relativ recentă a ştiinţei econometrice, precum şi a personalităţilor ce au conturat-o, în cele aproape opt decenii de existenţă matură şi prolifică.

În dicţionarul bancar, econometria este o reuniune de metode şi tehnici de modelare, care explică o realitate economică specifică (financiar-bancară), în termenii relaţiilor statistico- matematice, stabilită între variabilele fundamentale ale acestei realităţi (de la cheltuieli de capital, la salarii sau venituri, de la rate ale dobânzilor bancare, la evoluţia numerică a populaţiei, de la politici fiscale, la politici monetare).

În dicţionarul geografic, Econometria este definită mult mai pragmatic, drept ştiinţa care realizează o analiză economică, în care se prelucrează date cu ajutorul unor metode şi tehnici statistice (cum ar fi analiza de regresie, pentru a folosi cel mai simplu exemplu), pentru a valida spaţial şi temporal anumite modele teoretice. Scopul Econometriei în optica specifică geografului este de a face previziuni şi a determina spaţial politica micro şi macroeconomică în lumina unor astfel de previziuni.

Alte dicţionare consacrate prin calitatea definiţiilor, prin nivelul lor elevat de formulare a definitorului (definiens) şi, mai ales, prin stilul deosebit de concis, consideră Econometria ca fiind

„statistica şi analiza matematică a relaţiilor economice”, capabile împreună să creeze ecuaţii pentru a descrie fenomene şi procese economice, să estimeze funcţii economice şi să formuleze modele economice diverse (Encyclopedia Britannica)

sau

„tehnici de analiză economică, prin care teoria economică se exprimă în termenii unor relaţii matematice, validate mai apoi prin teste statistice”, materializate la final prin încercări de a elabora previziuni economice corecte şi a face posibile politicile de planificare de succes (Columbia Encyclopedia).

Accepţiunea contemporană a Econometriei, atribuită economistului norvegian Ragnar Frisch, este aceea de unificare a unor puncte de vedere care se referă la teoria economică, statistică şi matematică, privind natura relaţiilor cantitative din economie

Semnificaţia istorică a Econometriei, aşa cum a fost ea formulată, în primul editorial al revistei Econometrica, este următoarea: “Experienţa a arătat că fiecare din următoarele puncte de vedere, al statisticii, al teoriei economice şi al matematicii, este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru o înţelegere efectivă a realităţilor cantitative din economia modernă; unificarea lor este aceea care asigură eficienţa. Econometria este tocmai această unificare” (Ragnar Frisch, 1933, Editor's Note. Econometrica 1,pag.1-4).

CONTROVERSE

A.Termenul de Econometrie a fost introdus (1926) de către

Ragnar Frisch, economist şi statistician norvegian, laureat al premiului Nobel pentru Economie, prin analogie cu termenul „Biometrie”, folosit de Fr. Galton şi K. Pearson la sfârşitul secolului XIX, care desemna cercetările biologice ce utilizau metodele statisticii matematice.

B.Cuvântul Econometrie apare prima oară la P. Ciompa.

În 1927, Ragnar Frisch a plecat într-o excursie la Fundaţia Rockefeller în Statele Unite, unde se reuneau economiştii de orientare matematică.

El a făcut o impresie deosebit de puternică de Irving Fisher şi, împreună cu Charles Roos în 1928, au pus bazele ideii de planificare a formării Societăţii Econometrice, înfiinţată în 1930.

Prin accentul pus pe aspectele şi relaţiile economice cantitative, econometria a impus treptat o „unificare” a teoriei şi măsurării în economie.

Nici teoria singură prin abordări simpliste, nici măsurarea solitară, lipsită de principii teoretice nu sunt suficiente pentru a putea înţelege evoluţia economică.

Teoria fără măsurare poate fi justificată doar în cazul unei necesităţi stringente de a analiza foarte rapid o problemă economică reală.

În acelaşi timp, măsurare fără teorie este evident lipsită de cadrul ştiinţific necesar pentru a interpreta observaţii statistice, este puţin probabil să aducă rezultate satisfăcătoare în ceea ce priveşte explicarea interacţiunilor compensate sau nu ale factorilor, în fenomene şi procese economice complexe.

Definiţiile consacrate ale ştiinţei econometrice:

1. inductivă şi restrictivă

2. extinsă sau operaţională care face pasul de la o definiţie analitică (care enumera utilizările acceptate), la una stipulativă (conform căreia se generează noi utilizări)

3. ostensivă sau enciclopedică (prin impunerea unui nume, prin actul indicării sau prezentării obiectului la care numele se aplică, prin rostirea acestuia concomitent cu indicarea obiectului desemnat)

4. extensională (pentru studenţii, cercetătorii şi profesorii contemporani)

1.Definiţia inductivă şi restrictivă (a anilor ’40 şi ’50 din sec. XX cunoscută şi ca definiţia Cowles, de la Cowles Commission for Research in Economy din Chicago) includea numai cercetările economice care utilizau metodele inducţiei statistice, respectiv ale testării estimaţiei, ale verificării ipotezelor statistice, ale verificării relaţiilor cantitative privind fenomenele economice cercetate. Cercetarea econometrică impunea existenţa prealabilă a teoriei economice privind fenomenul cercetat, care să stea la baza modelării şi să permită formularea ipotezelor, dar şi posibilitatea aplicării metodelor statistice moderne (verificarea ipotezelor teoriei economice şi formularea şi interpretarea modelului econometric).