Econometrie

CURS 1

DEFINIREA ECONOMETRIEI

Dezvoltarea rapidă a econometriei a generat formularea mai multor definiţii cu privire la domeniul acestei discipline economice.

Există mai multe categorii de definiţii:

a) definiţia istorică;

b) definiţia restrictivă;

c) definiţia extinsă.

a) Definiţia istorică a econometriei a fost formulată de R. Frisch în primul număr al revistei „Econometrica”, în ianuarie 1933: „experienţa a arătat că fiecare din următoarele puncte de vedere, al statisticii, al teoriei economice şi al matematicii, este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru o înţelegere efectivă a realităţilor cantitative din economia modernă; unificarea lor este aceea care asigură eficienţa. Econometria este tocmai această unificare”.

Conform acestei definiţii, susţinătorii ei consideră că prin econometrie se înţelege studierea fenomenelor economice pe baza datelor statistice cu ajutorul modelelor matematice.

b) Definiţia restrictivă propusă de „Cowles Commission for Research in Economy” (Chicago, 1940-1950), consideră că nu există econometrie dacă investigarea fenomenelor economice nu se face cu ajutorul modelelor aleatoare (stocastice).

Susţinătorii acestei definiţii sunt L.R. Klein, E. Malinvaud, G. Rottier. Ei includ în domeniul econometriei numai cercetările economice care utilizează metodele inducţiei statistice – testarea estimaţiei, verificarea ipotezelor statistice – la verificarea relaţiilor cantitative formulate „în” teoria economică cu privire la fenomenele sau procesele economice cercetate.

CURS 1

DEFINIREA ECONOMETRIEI

Un studiu econometric presupune:

existenţa prealabilă a unei teorii economice privind fenomenul, procesul sau sistemul economic cercetat, pe baza căreia se construieşte modelul economic, care reprezintă formalizarea ipotezelor teoriei economice cu privire la fenomenul, procesul sau sistemul investigat;

posibilitatea aplicării metodelor inducţiei statistice la verificarea ipotezelor teoriei economice; construirea modelului econometric şi rezolvarea acestuia.

Această definiţie restrictivă exclude din domeniul econometriei cercetările economice care nu se fundamentează pe:

o teorie economică - implicită sau explicită privind modelul econometric al fenomenului, procesului sau sistemului studiat;

o interpretare aleatoare a modelului respectiv.

c) Definiţia extinsă a econometriei, promovată de economiştii din ţările anglo-saxone, ţine seama de puternica dezvoltare, apărută după 1950, a metodelor cercetării operaţionale: teoria optimului, teoria stocurilor, teoria gafelor, teoria deciziilor, teoria jocurilor etc.

Prin domeniul econometric, în sensul larg al termenului, se înţelege econometria, definit în mod strict, adică, incluzând domeniile menţionate atunci când ea este înţeleasă în mod restrictiv, la care adăugăm metodele cercetării operaţionale.

CURS 1

CONTRADICŢIILE CU CARE SE CONFRUNTĂ ECONOMETRIA

Nici una dintre metodele cantitative nu ne va putea satisface în întregime - realitatea se dezvăluie cercetătorului sub aspecte contradictorii.

Trei contradicţii importante ne vor interesa în context econometric, şi anume:

1. Contradicţia dintre structural şi fenomenologic

Nu totdeauna măsurătorile (observaţiile cantitative, statistice) se referă la structura reală pe care este construit un obiect economic. Datele, oricât de exacte şi corecte ar fi observaţiile noastre, pot reflecta aspecte de suprafaţă atât de depărtate de esenţa fenomenului cercetat, încât legătura care o stabilim între ele să nu aibă nimic comun cu legătura structurală care stă la originea lor.

2. Contribuţia dintre cauzal şi stohastic

Este, probabil, în bună măsură o rezultantă a primei contradicţii. Trebuie să admitem, în multe cazuri, ipoteze probabilistice asupra legăturii dintre variabilele observate pentru simplu motiv că suntem ignoranţi în privinţa relaţiilor cauzale „complete”. De fapt, această ignoranţă dă viaţă econometriei. Dacă am cunoaşte nemijlocit legăturile structurale căutate, am desluşi şi sistemul relaţiilor cauzale care acţionează în ele. Cum însă măsurătorile noastre, statistica noastră, nu se referă decât la fenomenal, trebuie să recurgem la surogatul probabilistic.

3. Contribuţia dintre raţional şi empiric

Modelele noastre deductive vin adesea în contradicţie cu rezultatele cercetării empirice. La prima vedere s-ar părea că trebuie să cedăm rezultatelor empirice. Cunoscând însă deformările la care sunt susceptibile, va fi limpede că nu putem şi nu avem voie să renunţăm în orice împrejurare la deducţiile noastre strict teoretice.